La 15 ani de la aderarea României la NATO, entuziasmul atlantist a scăzut și doar jumătate din populația cu drept de vot mai are încredere în Alianța Nord Atlantică, cu toate că în acest moment țara are cea mai puternică poliță de asigurare din istoria ei.
La baza de la Kogălniceanu de lângă Constanța sunt 1.000 de militari americani cu tancuri și echipamente gata de luptă, iar la Deveselu, la baza de apărare antirachete balistice, sunt peste 100 de militari americani din Marină, forțe aflate sub comanda NATO.
România și Polonia sunt singurele state din fostul lagăr socialist care contribuie cu 2% din Produsul Intern Brut la bugetul NATO și care sunt dedicate din punct de vedere militar și informativ operațiunilor militare ale aliaților. Serviciile secrete autohtone au fost reformate cu sprijinul NATO și întinerite. Practic, în interiorul Serviciului Român de Informații și al Serviciului de Informații Externe nu se mai află oameni care lucrau aici în perioada Războiului Rece. Informațiile culese de români sunt prețuite de aliați, iar fostul șef al SRI, George Maior, acum ambasador la Washington spune că România este al doilea furnizor de informații în NATO.
Generalul de brigadă Thomas Carden, numărul doi la Divizia NATO Multinațională de Sud-Est, declară la rândul lui că România este „unul dintre membrii de bază ai Alianței”, fiindcă de la aderarea țării la NATO în 2004 și până acum a participat la misiuni de menținere a păcii cu circa 60.000 de militari , situându-se astfel pe primele locuri între statele membre contributoare la operațiunile de teren ale Alianței
Aflată la 500 de kilometri de Sevastopol, cea mai mare bază militară a Rusiei de la Marea Neagră, România este avanpostul NATO în această zonă în care Moscova a transformat marea în „lac rusesec”. Turcia, care deține a doua cea mai mare armată din Alianță și care are cel mai întins litoral la Pontul Euxin, glisează în ultimii ani între responsabilitatea asumată în NATO și Rusia, care-i oferă proiecte energetice, în vreme ce Bulgaria, cea de-a treia țară a Alianței la Marea Neagră, are propriile complicități cu Moscova.
Avioane militare de recunoaștere ale Aliaților fac cu schimbul pentru a păzi spațiul NATO de la Marea Neagră, constatând permanent că piloții ruși încalcă granița română în misiunile lor de patrulare. De asemenea, vasele de luptă ale NATO vin pe rând în România pentru a proteja litoralul autohton. Convenția de la Montreaux din 1936 nu permite o staționare continuă a vaselor străine în porturile Mării Negre. Acest tratat reglementează traficul prin Strâmtorile Bosfor și Dardanele, care leagă Marea Egee de Marea Neagră. Pe timp de război, dacă Turcia se simte amenințată, trecerea navelor militare prin strâmtori se află la discreția Ankarei. Pe timp de pace pot pătrunde în Marea Neagră maxim nouă nave militare ușoare, care nu pot staționa mai mult de 21 de zile (tonajul maxim total pentru navele de război neriverane nu poate depăși 45.000 de tone). În ultimele conflicte Turcia nu a jucat de partea Aliaților: în perioada Războiului din Irak, Parlamentul de la Ankara nu a acordat drept de survol pentru avioanele americane, iar în timpul conflictului din Georgia navele-spital ale marinei americane nu au fost lăsate să treacă prin Strâmtori.
La 15 ani de la primirea ei în NATO, România s-a dovedit un partener loial față de Alianță, fără să-și consolideze însă prorpiile forte armate. Echipamentul pe care-l folosește este majoritar din perioada sovietică, fabricile de armament au fost lăsate să se degradeze și statul s-a comportat față de ele ca și cum nu ar fi de interes strategic.
Conflictul dintre guvern și președinte pe tema viitorului șef al Statului Major General creează în sine o situație de vulnerabilitate pentru România, în plus, nici organizarea Armatei nu pare cea ideală, după cum argumentează generalul în rezervă Constantin Degeratu, fost șef al Armatei și consilier prezidențial pe teme de siguranță națională. Generalul Degeratu a explicat astfel că România„are nivel de apărare de divizii” iar Armata, așa cum este ea organizată, așteaptă să fie preluată, eventual „în subordinea unui comandament de armată NATO” care să organizeze apărarea țării: „România are nivel de apărare de divizii. Noi nu avem capacitatea de a organiza acțiuni tactice operative de corp pe armată și acțiuni de apărare. Dobrogea nu poate fi apărată de o divizie. Ea se apără de un comandament operational de tip armată. Nu îl avem. Nu avem nici oameni pregătiți pentru așa ceva. Nu avem oameni care să știe cum se organizează o operație de armată”.
