Linkuri accesibilitate

130 de kilograme de droguri au fost găsite pe malul mării


Captură de droguri în Constanța
Captură de droguri în Constanța

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că pe litoralul Mării Negre se desfăşoară în continuare operaţiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conţine droguri.

În zilele de 5 şi 6 aprilie, autorităţile au depistat şi ridicat 131 de kilograme de droguri găsite pe malul mării. Cele mai recente pachete au fost găsite sâmbătă noaptea la Agigea, iar duminică dimineaţa colete au fost găsite la Eforie, Olimp, 23 August, Costineşti şi în Constanţa, zona Pescărie.

Operațiunea din aceste zile are loc după ce polițiștii și procurorii DIICOT au capturat peste o tonă de cocaină în Deltă, într-o barcă răsturnată. Descoperirea a fost făcută după ce un pachet de un kilogram de cocaină a fost pierdut de traficanți. Drogurile, venite pe Marea Neagră, urmau să iasă din țară. Doi sârbi au fost reținuți.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că pe litoralul Mării Negre se desfăşoară în continuare operaţiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conţine droguri.

Polițiștii au dat mai multe comunicate oficiale prin care le-au cerut oamenilor să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă, ci să anunţe cel mai apropiat poliţist sau să sune la 112, dacă găsesc astfel de colete. Acestea pot conţine droguri cu o concentraţie foarte mare (peste 90%), ce pot pune în pericol viaţa, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat sâmbătă după-amiază, în staţiunea Mamaia, că la aceasta acţiunea participă 300 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Oficialul adaugă că au fost găsite pachete cu droguri inclusiv pe mare și că după captura de la Sfântu Gheorghe, când au fost găsite 800 de kilograme de droguri, autorităţile au mai descoperit alte 200 de kilograme.

XS
SM
MD
LG