Democrații nu au reușit să strângă numărul necesar de voturi pentru condamnarea lui Donald Trump în Senat. În favoarea acuzării fostului președinte au votat 57 de senatori , în timp ce 43 de voturi au fost împotrivă.
Donald Trump a fost achitat. Șapte senatori au votat alături de democrați, dar nu s-a realizat majoritatea de două treimi. Este cea de-a doua tentativă de impeachment a democraților care eșuează în cazul lui Donald Trump.
Cei șapte senatori republicani care au votat pentru acuzare:
- Richard Burr - North Carolina
- Bill Cassidy - Louisiana
- Susan Collins - Maine
- Lisa Murkowski - Alaska
- Mitt Romney - Utah
- Ben Sasse - Nebraska
- Pat Toomey - Pennsylvania
Republicanii au recunoscut în Senat că fostul președinte are partea lui de vină pentru evenimentele de la Capitoliu, dar nu au votat pentru acuzarea acestuia. Liderul senatorilor republicani din Senat, Mitch McConnell, l-a acuzat pe Donald Trump deși a votat împotriva acuzării, dar a subliniat că există instanțe civile în fața cărora fostul președinte poate răspunde.
Trump a declarat sâmbătă că procesul din Senat a fost o altă fază a „celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istoria țării noastre”.
Senatorii democraţi şi apărătorii fostului preşedinte american Donald Trump au ajuns, sâmbătă, la un acord care permite evitarea convocării martorilor şi avansarea procesului de impeachment deschis în Senatul american împotriva fostului lider de la Casa Albă, informează AFP și Agerpres. Inițial, se stabilise că martorii puteau să fie chemați prin intermediul unei platforme online.
Acordul a fost anunţat de cele două partide în şedinţa publică a Senatului, în a cincea zi a procesului lansat contra lui Donald Trump. pentru ''incitare la insurecţie'' privind evenimentele violente de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.
Senatul american stabilise inițial convocarea martorilor în al doilea proces lansat de Congres împotriva fostului președinte, Donald Trump, informează Reuters.
Martorii ar fi putut depune mărturie online, prin intermediul platformei Zoom, ceea ce a contrariat avocații apărării. Michael van der Veen, avocatul lui Donald Trump, a cerut că depozițiile martorilor ar trebui să fie făcute în biroul său din Philadelphia. Mai mulți senatori au izbucnit în râs când au auzit propunerea avocatului.
Cinci persoane au decedat din cauza violențelor de la Capitoliu, printre care și un ofițer de Poliție. Vicepreședintele Mike Pence a fost evacuat din clădirea Capitoliului, iar Donald Trump și-a îndemnat susținătorii să nu recunoască rezultatul alegerilor prezidențiale.
Donald Trump a primit și o veste bună. Liderul senatorilor republicani, Mitch McConnel, și-a anunțat colegii că va vota pentru achitarea fostului președinte. Pentru condamnarea în Senat a lui Donald Trump este nevoie ca 17 republicani să voteze alături de democrați.
Mai mulți senatori democrați au încercat să arate în discursurile lor că există o legătură între mesajele postate pe Twitter de Donald Trump și cei care au luat cu asalt Capitoliul.
„Puteau să ne omoare pe toți, inclusiv pe vicepreședintele Pence”, a spus un senator democrat.
Camera Reprezentanţilor a Congresului american l-a acuzat pe Trump de ''incitare la insurecţie'', susţinând că discursul acestuia din 6 ianuarie a încurajat mulţimea de susţinători să ia cu asalt Capitoliul în aceeaşi zi.
Facebook Forum