Linkuri accesibilitate

PNL decide dacă va „sta în rând cu Firea”


Guvernul minoritar condus de Nicolae Ciucă nu a mai ajuns să fie votat în Parlament.
Guvernul minoritar condus de Nicolae Ciucă nu a mai ajuns să fie votat în Parlament.

Liderii PNL se întâlnesc luni, 8 noiembrie, de la ora 19:00, într-o nouă încercarea de a decide cu cine să formeze viitorul guvern. Liderii partidului s-au așezat pe poziții total diferite în ultimele zile în privința viitoarei alianțe.

„A fost o primă discuţie bună în care s-au discutat proiecte, obiective şi am încercat să găsim soluţii la această criză politică. Avem o criză în sănătate, energie şi pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă vom reuşi să facem acest lucru cu PSD, este OK. Eu cred că am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească”, declara Florin Cîțu la finalul întrevederilor de joi.

Președintele PNL București, Ciprian Ciucu, dar și vicepreședintele PNL Cristian Băcanu au avut poziții diferite în privința unei alianțe cu PSD.

„Nu îmi doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar. (...) Dacă se reface, la nivel local e una, la nivel guvernamental e alta, pentru că nu o să-mi stric eu majorităţile pe care le-am gândit din campania electorală numai pentru că la nivel guvernamental se schimbă lucrurile”, a declarat Ciprian Ciucu într-o intervenție la B1TV.

Ciucu speră ca, și în cazul unei alianțe cu PSD, aceasta să rămână la nivel guvernamental și să nu se ceară constituirea de alianțe politice în teritoriu.

În schimb, Cristian Băcanu susține că singura opțiune reală pe care Partidul Național Liberal o are este refacerea coaliției PNL - USR - UDMR și avertizează că orice altă alianță ar avea un efect catastrofal asupra relației pe care partidul o are cu propriul electorat.

„Sigur, eu pot spune că am 5 deținuți politici în familie, că am fost la zeci de proteste împotriva politicilor PSD în justiție, că am avut nopți nedormite pentru că era greșit ceea ce se întâmpla în anii 2017 - 2019 și că am inhalat gaze pe 10 august 2018. Eu sunt avocatul ăla avântat care a ajutat pro bono zeci de oameni după ziua aia de 10 august 2018 (atât cât am putut) și tot eu m-am luptat să închid firmele bugetofage ale lui Firea. Cum aș putea să stau în rând cu Firea?”, arată Băcanu într-o postare pe Facebook.

Postarea lui Băcanu a primit aprecieri de la mai mulți lideri liberali din teritoriu printre care președinta tineretului liberal, Mara Mareș, consilier de stat în cadrul cabinetului premierului și deputata de Neamț, Mara Calista.

PNL, din ce în ce mai șubrezit în Parlament

Numărul senatorilor și deputaților care au decis să iasă din grupurile parlamentare PNL a ajuns la 17. Niciunul nu și-a dat demisia din partid. Ei vor activa ca neafiliați, în semn de solidaritate cu Ludovic Orban. În chestiunea guvernării, Ludovic Orban s-a declarat total împotriva vreunei alianțe cu PSD. El a declarat că „singura soluție de guvernare este refacerea coaliției de centru dreapta”.

PSD a pregătit programul de guvernare

În timp ce în PNL apele par din ce în ce mai tulburi, PSD a pregătit în weekend principalele 100 de puncte cu care vor propune PNL intrarea la guvernare. Printre propunerile social-democraților se află creșterea indemnizației sociale minime la 1.000 de lei/lună și creșterea alocațiilor pentru copii de la 1 decembrie 2021.

În plus, vor creșterea salariului minim la 2.550 de lei pentru studii generale și la 2.600 lei pentru studii superioare de la 1 ianuarie 2022, urmând ca ele să fie majorate la la 2.740 lei, respectiv 3.000 de lei de la 1 iulie 2022

PSD mai propune plafonarea prețurilor la energie electrică, gaze, lemne de foc, combustibili folosiți la încălzirea termică pentru o perioadă de 6 luni și compensarea facturilor la energie electrică și gaz pentru consumatorii casnici și pentru IMM-uri astfel încât ponderea cheltuielilor cu energia să fie similară cu luna decembrie 2020.

USR așteaptă decizia PNL, dar pare să se pregătească mai degrabă de alegerile din 2024, decât de o revenire la guvernare. „2024 - când cele două partide ale sistemului se iau în brațe ca să se înece îmbrățișate, USR rămâne singura alternativă modernizatoare pentru România. În 2024 vom câștiga președinția și guvernul. Până atunci, PNLSD va guverna cu reformele negociate în PNRR - ceea ce e ironic și just într-un mod bizar. Pentru că reformele alea repară tot după ei", a scris, vineri, pe Facebook, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG