Linkuri accesibilitate

Vasile Dîncu, pas cu pas spre remaniere. Cine îl vrea plecat și cine îl susține pe ministrul Apărării


Vasile Dîncu nu este privit cu ochi buni nu doar de cei din opoziție, ci și de unii dintre partenerii de guvernare de la PNL sau chiar de către membri ai propriului partid, PSD.
Vasile Dîncu nu este privit cu ochi buni nu doar de cei din opoziție, ci și de unii dintre partenerii de guvernare de la PNL sau chiar de către membri ai propriului partid, PSD.

La trei săptămâni de la demisia ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, se discută despre remanierea altui ministru, Vasile Dîncu de la Apărare. Declarația sa privind pacea cu Rusia prin cedarea de teritorii de către Ucraina este în contradicție cu poziția statului român și a aliaților săi.

Invadarea Ucrainei de către Putin, prelungirea și escaladarea războiului l-au aruncat pe Vasile Dîncu, prin funcția pe care o deține, sub reflectoare. Unele cu care nu era obișnuit până acum, nefiind specialist în armată și nici în politică externă. O serie de inabilități și declarații controversate au apărut la scurt timp după instalarea la minister.

Ultima însă intră în categoria „gafelor”, greu scuzabile în contextul poziției NATO și aliaților săi asupra războiului și a păcii. Mai exact, Vasile Dîncu s-a situat de partea celor care consideră că Ucraina trebuie să cedeze teritorii pentru a încheia pacea cu Rusia. Este exact ceea ce dorește și Vladimir Putin.

„Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Dîncu, la Prima TV.

După izbucnirea scandalului, ministrul a încercat să-și nuanțeze afirmațiile, susține că a vrut de fapt să spună că „soluția diplomatică” este singura care poate opri violențele și conflictul și că Ucraina nu trebuie „lăsată singură”.

Scandalul din jurul lui este însă „montura USR”, partid care l-a chemat luni în Parlament pentru explicații. Dar demisia, susține Dîncu, nu i-a cerut-o nimeni. Deocamdată. Discuția de la TVR Info s-a încheiat surprinzător de brusc atunci când Dîncu a fost întrebat ce va face dacă totuși premierul îi va cere demisia.

Dîncu închide telefonul
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:53 0:00

Pe contrasens cu politica oficială a României, NATO și UE

Ideea lui Vasile Dîncu că NATO, SUA sau țările Uniunii Europene ar trebui să negocieze pentru Ucraina, pentru că ea nu ar putea accepta „pierderea de teritorii”, vine puternic pe contrasens cu poziția acestora.

De la președintele Joe Biden, la Emmanuel Macron și Olaf Scholz, până la secretarul geneal al NATO, Jens Stoltenberg, toți au declarat că numai Ucraina poate decide asupra teritoriilor sale și că Putin este cel care trebuie să pună capăt războiului, retrăgându-și armata din Ucraina.

Vasile Dîncu a ignorat însă atitudinea partenerilor României, rămânând fixat în niște abordări de acum aproximativ trei luni, în special cea a președintelui Macron, care vehiculat ideea „pace contra teritorii”.

Între timp, astfel de poziționări s-au schimbat radical, în special după atrocitățile comise de ruși la Bucea, gropile comune descoperite în orașele care s-au aflat sub ocupație rusească și, nu în ultimul rând, ca urmare a amenințărilor nucleare lansate de Vladimir Putin.

În plus, anexarea de către Rusia a teritoriilor pe care se gândește ministrul Dîncu că Ucraina le-ar putea ceda la masa negocierilor a fost declarată ilegală și nu este recunoscută de niciuna dintre țările occidentale. De altfel, după anexarea teritoriilor ucrainene, președintele Volodimir Zelenski a declarat că orice negocieri cu Putin sunt închise.

„Astăzi vreau să adresez acest apel al meu celor din lume care sunt supuși manipulărilor rusești cu privire la presupuse negocieri, despre presupunerile că numai negocierile pot pune capăt acestui crud război terorist rusesc. Dorește statul terorist pace? Evident că nu. O dovedește în fiecare zi și în fiecare noapte."

Ironiile lui Iohannis, undă verde pentru Ciucă

În acest context, nu e de mirare că președintele Klaus Iohannis, l-a ironizat trimițându-l să citească mai des revista presei, un minimum pentru un ministru al Apărării dintr-o țară membră NATO și UE.

„În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război și trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când, și cum, și ce negociază. Această poziție este poziția noastră oficială, este poziția oficială a Uniunii europene și probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziții”, a spus Klaus Iohannis.

Declarația președintelui Iohannis a fost probabil unda verde pentru premierul Nicolae Ciucă. Într-o declarație mai tranșantă decât cele cu care a obișnuit publicul, premierul a spus că va avea o „discuție cât de poate de deschisă față de opinia lui”, care nu este „opinia Guvernului”, iar acest aspect trebuie „tranșat foarte clar”.

Din informațiile Europei Libere, premierul Ciucă a avut deja o discuție cu președintele Iohannis, care s-a arătat nemulțumit de declarațiile lui Dîncu, unele care pun România într-o situație neplăcută, iar pe el personal în una ingrată.

Președintele va fi cel care are un cuvânt greu de spus în eventuala demitere/ demisie a lui Vasile Dîncu, dat fiind că la formarea guvernului PSD-PNL, ca și la cel PNL-USR a insistat ca persoana care va ocupa funcția de ministru al Apărării să fie agreată de el. Așa au ajuns în această funcție Nicolae Ciucă și apoi Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu nu are susținere în PNL, cu excepția, poate, a eurodeputatului Rareș Bogdan, dată fiind relația lor strânsă pe linia ardeleană și a ideilor conservatoare.

Ciolacu îl lasă din brațe pe Dîncu

Vasile Dîncu nu este văzut ca un erou nici în PSD. Nu a fost niciodată, de fapt. Pe de o parte pentru că făcea parte din așa numitul „grup de la Cluj”, considerat „intelighenția” partidului, ceea ce genera frustrări și invidii.

Pe de alta, pentru că de multe ori lucra din umbră, având pretenția de a impune liderii partidului, așa cum s-a întâmplat cu Mircea Geoană, de exemplu. Și nu în ultimul rând, pentru că voturile din Transilvania erau importante pentru PSD, care performa slab în Transilvania.

Când Vasile Dîncu a ajuns președintele Consiliului Național al PSD, Marcel Ciolacu a fost departe de a fi fericit. A avut însă sprijinul organizațiilor din Ardeal, ceea ce a înclinat balanța în pofida contestărilor care veneau din partea ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­unor lideri de organizații din sud.

Marcel Ciolacu a ieșit cu o declarație critică. Vasile Dîncu „categoric a greșit” când a afirmat că negocierile sunt singura șansa pentru încheierea războiului din Ucraina, a spus Ciolacu, punctând că ministrul nu s-a consultat nici cu PSD, nici cu președintele când a făcut această declarație.

„Când ești ministru al Apărării, nu mai ai crezuri, ai o politică a statului român. Repet, președintele având atribuții. Trebuie să avem o discuție în coaliție. Nu e cazul să avem păreri personale și crezuri într-o perioadă de conflict”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu are motive temeinice să nu insiste pentru menținerea lui Vasile Dîncu în funcția de ministru. Din informațiile Europei Libere, Dîncu l-ar susține pe Mircea Geoană pentru o eventuală candidatură la prezidențiale din partea PSD, ceea ce nu este pe placul liderilor PSD.

Marcel Ciolacu s-ar teme că scandalurile și controversele din trecutul lui Mircea Geoană ar putea compromite din nou șansele PSD la prezidențialele din 2024. Dincolo de asta, desi Ciolacu spune că nu intenționează să se înscrie în cursa pentru prezidențiale, cutuma PSD este ca președintele partidului să fie candidatul.

Mandatul lui Mircea Geoană la NATO se termină în octombrie 2023 și acesta nu a exclus posibilitatea de deveni candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024. Evident, dacă partidul îl vrea.

Vasile Dîncu a fost unul dintre artizanii aducerii în fruntea PSD a lui Mircea Geoană, pe care îl considera din altă generație de politicieni, capabil să reformeze partidul. Dar tot așa l-a considerat o bună perioadă de timp și pe Liviu Dragnea, pe care l-a sfătuit din umbră, pe Victor Ponta și George Maior. Ba chiar și pe Gabriel Oprea, potrivit relatărilor din presă.

În plus, Vasile Dâncu este un adversar al Gabrielei Firea, ceea ce, iar, nu este pe placul unor lideri cu greutate din partid, care o văd pe aceasta drept candidat la primăria București. De altfel, Firea și-a anunțat deja intenția de a candida.

Remaniere pe algoritm

Vasile Dîncu s-a mai aflat pe lista neagră a remaniabililor și în luna august, alături de Sorin Cîmpeanu de la Educație (PNL), Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei și Eduard Novak (UDMR), ministrul Tineretului și Sportului. Dar atunci nu s-a întâmplat nimic, toți miniștrii au primit notă de trecere la evaluarea făcută de premier.

Între timp, ministrul Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia pe fondul acuzelor de plagiat, așa că PNL poate bifa o remaniere în dreptul său.

Din informațiile Europei Libere, Marcel Ciolacu și alți lideri PSD ar dori însă să profite de eventuala demitere a lui Vasile Dîncu pentru a obține și înlocuirea lui Virgil Popescu, ministrul pe care îl consideră vinovat de bâlbâielile privind plafonarea prețurilor la energie.

Înțelegerea dintre PSD, PNL și UDMR spune că remanierea se face doar în urma unei discuții în coaliție și pe baza principiului parității, adică un ministru de la fiecare partid. Cum UDMR iese din discuție, în cazul Novak - ministrul Sportului - a amenințat cu ieșirea de la guvernare, s-ar putea ca Dîncu să fie singurul remaniat.

Evenimentul nu poate avea însă loc, teoretic, decât la începutul săptămânii viitoare: Marcel Ciolacu este la Berlin, la Congresul Socialiștilor Europeni (PES Congress), până duminică, iar Dîncu se întoarce la București vineri.

Dîncu aruncă pisica la USR

Vasile Dîncu este un adversar declarat al USR, deși a fost ministru în guvernul Cioloș. Acum, prins în chingile noului scandal și cu perspectiva remanierii la orizont, spune că totul este o „montură USR-istă”.

„Nu înțeleg deloc de ce această montură s-a făcut la București și a fost pusă în această cheie, încât președintele, premierul au răspuns (…)E o montură USR-istă și liderii noștri au răspuns la niște întrebări meșteșugit puse ca să se poată răspunde mai ales așa”, a declarat Vasile Dîncu la TVR Info.

În noiembrie 2020, vorbea, de exemplu, la postul România TV, despre „marea resetare”, vehiculând ideea că la nivel mondial se duce o luptă pentru reîmpărțirea lumii, iar în România „vine o forță politică nouă care neagă orice tradiție, care nu pune mâna pe Biblie atunci când consilierii ei trebuie să jure pentru un post în administrația publică, când vor un alt tip de educație sexuală, un alt tip de definire a genurilor, de fapt sunt acești agenți ai schimbării importante a lumii, care se încearcă din afară, o încercare globalistă”.

USR cere acum demisia lui Vasile Dîncu și l-a chemat în Parlament pentru a da socoteală.

„Din acest moment, Vasile Dîncu nu mai poate fi în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere pe timp de război. USR l-a chemat luni în Parlament pentru a da explicații, însă așteptăm de la prim-ministrul Nicolae Ciucă să rezolve „problema Dîncu” până atunci”, spune USR într-un comunicat.

Gafele lui Vasile Dîncu, motiv de nemulțumire la nivel înalt

Surse liberale spun pentru Europa Liberă că relațiile dintre premierul Nicolae Ciucă și Vasile Dîncu nu sunt dintre cele mai bune. Premierul și președintele s-ar fi săturat de „gafele” ministrului Apărării, într-un context extrem de complicat pentru România și pentru întreaga lume, de altfel.

Gafe care nu sunt puține la număr. De exemplu, în ianuarie anul acesta Vasile Dîncu declara într-o emisiune la Digi 24 că „trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”.

În luna mai, Vasile Dîncu susținea că Marea Neagră este blocată din cauza minelor. Ba chiar „câmpuri de mine sunt desprinse din zona litoralului”, a spus ministrul, sugerând că din cauza aceasta nu pot ajunge navele ucrainene în portul Constanța.

Președintele Iohannis l-a contrazis imediat, spunând că această afirmație este o „exagerare”. „Să spunem că Marea Neagră este blocată mi se pare deocamdată o exagerare. Pericolul minelor în Marea Neagră există şi partea nordică a Mării Negre aferentă Ucrainei este blocată, dar Portul Constanţa nu este blocat şi vom avea grijă să nu fie blocat”.

Vasile Dîncu a deranjat și prin faptul că ministerul a atribuit contractul de modernizare a bazei de la Kogălniceanu unui consorțiu din care face parte și compania Strabag, la care indirect este acționar oligarhul rus Oleg Deripaska.

XS
SM
MD
LG