Într-o declarație, departamentul a spus că Farhad Shakeri a informat forțele de ordine „că a fost însărcinat pe 7 octombrie 2024 să furnizeze un plan de ucidere” a lui Trump, spune Departamentul de Justiție al SUA citat de Reuters.
Shakeri le-ar fi spus forțelor de ordine că nu are de gând să formuleze un plan pentru a-l ucide pe Trump în termenul IRGC.
Departamentul l-a descris pe Shakeri, în vârstă de 51 de ani, ca activ al IRGC cu reședința în Teheran.
El a emigrat în SUA când era copil și a fost deportat în 2008, în urma unei condamnări pentru jaf.
Shakeri este în libertate și se crede că se află în Iran, spun procurorii.
Doi locuitori din New York pe care Shakeri i-a întâlnit în închisoare, Carlisle Rivera și Jonathan Loadholt, au fost, de asemenea, acuzați că l-au ajutat pe Shakeri să comploteze pentru a ucide un cetățean american de origine iraniană la New York, un critic deschis al guvernului iranian care fusese anterior vizat.
Procurorii nu au identificat ținta complotului, dar aceasta se potrivește cu descrierea lui Masih Alinejad, jurnalistă și activistă care a criticat legile Iranului privind hijabul cu care femeile sunt obligate să-și acopere capul.
Patru iranieni au fost acuzați în 2021 în legătură cu un complot pentru răpirea ei, iar în 2022 un bărbat a fost arestat după ce a fost găsit cu o pușcă în fața casei ei.
Rivera și Loadholt au fost reținuți în așteptarea procesului.