Armata rusă anunţa încă din 7 martie că va deschide mai multe culoare umanitare către Belarus sau Rusia şi va instaura încetări ale focului locale pentru evacuarea civililor din capitala ucraineană Kiev şi din oraşele Harkov, Mariupol şi Sumî.
„Având în vedere situaţia umanitară dezastruoasă şi deteriorarea sa severă în oraşele Kiev, Harkov, Sumî şi Mariupol, şi de asemenea la cererea personală a preşedintelui francez Emmanuel Macron către preşedintele rus Vladimir Putin, armata rusă declară o încetare a focului şi deschiderea de coridoare umanitare din raţiuni umanitare începând de la 10:00 ora Moscovei (07:00 GMT), 7 martie”, transmitea Ministerul Apărării într-un comunicat transmis de Interfax.
O lună mai târziu, The Guardian titra pe 4 aprilie că sute de ucraineni sunt trimiși forțat în Rusia. O femeie din Mariupol declara reporterilor cotidianului britanic că forțele ruse trimit cetățeni ucraineni în „lagăre de filtrare” înainte de a-i muta cu forța în Rusia.
„Pe 15 martie, trupele ruse au năvălit în adăpostul nostru antibombă și au ordonat tuturor femeilor și copiilor să iasă. Nu a fost o alegere”, a spus o femeie care s-a ascuns cu familia într-o suburbie a Mariupolului de la începutul lunii martie. „Oamenii trebuie să știe adevărul, că ucrainenii sunt mutați în Rusia, țara care ne ocupă”.
Istoric: URSS și Rusia au o tradiție în folosirea refugiaților de război ca masă de manevră politică
„Rusia, URSS are o consistentă tradiție de folosirea a refugiaților de război pe post de masă de manevră politică”, explică istoricul Cosmin Popa
Popa spune că din rândul acestor refugiați se remarcă colaboratorii regimurilor de ocupație sovietice, cei care susțin punctul de vedere al Rusiei.
„Refugiații sunt folosiți și pe post de dovadă a faptului că Rusia răspunde unei agresiuni și se află în Ucraina pe post de stat eliberator al unor regiuni care, de fapt, ar vrea să treacă în gestiunea Federației Ruse și despre care, spune Rusia, ar fi populate majoritar de către ruși și nu de de ucraineni rusofoni.”
Modul în care sunt tratați ucrainenii ajunși în Rusia este detaliat de BBC care prezintă povestea lui Volodymyr Khropun, voluntar al Crucii Roșii, capturat și deportat în Rusia.
Pe 18 martie, Volodymyr conducea un autobuz școlar către satul Kozarovychi, la aproximativ 40 km (25 mile) nord-vest de Kiev, pentru a evacua câțiva civili care erau blocați în mijlocul luptei. Când a încercat să-i convingă pe soldații ruși să-l lase să treacă de punctul lor de control, aceștia l-au reținut.
În primele zile a fost ținut în subsolul unei fabrici dintr-un sat din apropiere, împreună cu alți civili, 40 de persoane într-o cameră de 28 mp (300 mp).
"Am fost bătuți cu puști, loviți cu pumnii și cu picioarele. M-au legat la ochi și mi-au legat mâinile cu bandă adezivă. Au tot cerut informații despre armată", a declarat Volodymyr.
Bărbatul povestește că a fost mai apoi deportat în Belarus unde i-a fost dat un document de identitate de către militarii Federației Ruse în care locul de naștere al lui Volodymyr era trecut „Republica Sovietică Socialistă Ucraina”, lucru care ar demonstra, susțin jurnaliștii, ambițiile Rusiei în regiune.
Pe 20 aprilie, un important membru al parlamentului de la Kiev anunța că Moscova a deportat 500.000 de persoane din Ucraina în Rusia..
„O jumătate de milion de cetățeni ucraineni au fost deportați din Ucraina în Federația Rusă fără acordul lor”, a declarat Mykyta Poturayev, șeful comitetului umanitar al parlamentului ucrainean care spunea că a cerut implicarea Crucii Roșii pentru a afla date despre deportați.
Ieșirea din iadul din Mariupol, doar spre Rusia
Mariupol a fost încă de la începutul conflictului inima confruntărilor dintre ucraineni și forțele ruse. Batalionul Azov se opune din prima zi a conflictului armatei ruse. În urma bombardamentelor, orașul a devenit o ruină, iar localnicii s-au adăpostit în subsolurile clădirile Când forțele ruse și soldații separatiști aliați au sosit în oraș au oferit fiecare o cale către siguranță.
Era mijlocul lunii martie când un localnic a povestit pentru CNN când locuitorii din Mariupol petrecuseră săptămâni întregi în subsoluri înghețate și umede, ascunzându-se de bombardamentele rusești necruțătoare și temându-se pentru viața lor.
Peste 100.000 de oameni erau prinși în Mariupol, trăind în condiții îngrozitoare și care se deteriorau rapid, fără apă, hrană, căldură sau electricitate. Deoarece comunicarea cu orașul era în mare parte întreruptă, era aproape imposibil pentru rezidenți să știe când ar putea fi sigur să iasă la suprafață din adăposturile antibombe sau cum să prindă autobuzele de evacuare. Multe încercări de a înființa coridoare de evacuare au eșuat din cauza atacurilor continue.
Dacă nu plecau, mureau în dărâmături, i-au avertizat soldații ruși care le-au spus că nu au de ales. Acum, li se spunea că pentru a supraviețui, există o singură cale de ieșire: spre Rusia.
„Este o practică care vine cu ecourile celui de-Al Doilea Război Mondial și care ne arată că de fapt psihologia politică a rușilor chiar și la 30 de ani după dispariția Uniunii Sovietice”, precizează Cosmin Popa.
El spune că „fluxul de refugiați” a făcut parte din coeziunea manevrelor politice ale Kremlinului de la începutul acestui război și vrea să dovedească faptul că nu doar Ucraina este o victimă, dar și Rusia este o victimă a unei pretinse agresiuni a Occidentului.
„Rusia vorbește despre refugiați ucraineni pe teritoriul ei, vorbește despre copii, vorbește despre destine, case, locuri distruse ascunzând constant faptul că ea este la originea tuturor acestor drame, indiferent cine sunt acei oameni”, mai spune Popa
Destinul fiecăruia dintre oameni depinde de istoricul personal și de cine conduce anchetele de filtrare la care sunt supuși. Unii reapar pe rețelele de socializare și promovează narativele Rusiei, despre alții nu se mai știe nimic.
„Cea mai importantă este această procedură de filtrare, în funcție de cine o conduce, criteriile în baza cărora are loc poate duce către groapa comună, poate duce către închisorile rusești sau poate duce către așa-zisa libertate din Rusia lui Putin, acestea sunt cele trei trasee, nu cred că există niciun traseu preponderent pentru niciuna dintre categoriile de oameni deportate cu forța în Rusia”, mai spune Popa
Exemplu pe care îl dă istoricul este cel al refugiaților pe care Rusia i-a transferat în regiunile Lugansk și Donețk. „Ei au fost distribuiți în diverse zone ale Rusiei, unele mai apropiate de partea europeană, altele chiar îndepărtate ale Rusiei, în extremul Orient, pașapoartele le-au fost confiscate dându-li-se adeverințe de refugiați în baza cărora nu pot să treacă granița, practic, oamenii aceia chiar și cei care teoretic erau partizani sau susținători ai Rusiei au un statut de semiprizonieri în Rusia.”
Deportarea forțată - metoda de teroare a Rusiei Sovietice
Politica sovietică de deportare a însemnat transferarea de populații pe întreg teritoriul URSS. Milioane de oameni au fost transferați în alte zone în vederea repopulării și schimbării structurii etnice a regiunilor. Primele victime ale deportărilor sovietice au fost cazacii din regiunea Terek. În 1920 au fost evacuați din casele lor și trimiși în alte zone din Caucazul de Nord, Donbas și Nordul îndepărtat, iar pământul lor a fost transferat cecenilor și ingușilor. Printre victimele deportărilor au fost și țăranii înstăriți, culacii, dar și anumite secte religioase catalogate ca antisovietice și deportate. Numărul persoanelor deportate nu este cunoscut cu exactitate dar este estimat la câteva milioane de oameni.
