Linkuri accesibilitate

Deputat USR: Declararea stării de alertă de către CNSSU este cras neconstituțională


Hotărârea adoptată de care Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență prin care se decretează stare de alertă în România cu impunerea mai multor măsuri și restricții este „cras neconstituțională", acuză deputatul USR Stelian Ion, care arată că președintele Iohannis ar fi trebuit să prelungească starea de urgență cu încă trei zile până intra în vigoare legea privind starea de alertă adoptată de Parlament.

„Începând de azi, Guvernul României a decretat starea de demență.

Să ai mijloace legale, constituționale, pentru a gestiona criza – Președintele mai putea prelungi starea de urgență cu încă 3 zile, până intra în vigoare legea pe care am votat-o ieri în Parlament – dar să te ștergi pe picioare cu Legea Fundamentală care impune ca restrângerea drepturilor fundamentale să fie făcută doar prin lege, asta înseamnă să fii într-adevăr arogant, incompetent și iresponsabil!

Primesc zeci de telefoane, nenumărate mesaje, pentru că lumea nu mai înțelege nimic din ce face Guvernul. Nu înțeleg nu pentru că ar fi proști, ci pentru că suntem aruncați în haos și pentru că niște indivizi se joacă de-a puterea și își bat joc de viețile noastre.

Declararea stării de alertă prin care se restrâng drepturi fundamentale este cras neconstituțională, e o bătaie de joc", a scris Stelian Ion pe Facebook.

De altfel, interdicția impusă de hotărârea CNSSU privind deplasarea în afara localității, cu anumite excepții, nu este dublată și de o amendă pentru încălcare ei deoarece ca urmare a deciziei CCR care stipulează clar că restrângerea de drepturi și libertăți se poate face doar prin lege, Guvernul nu poate impune restricții și sancțiuni, singurul abilitat fiind Parlamentul care emite legi.

Hotărârea prevede doar că „la solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) (3, n.r.) se justifică prin declarație pe propria răspundere”.

Hotărârea reglementează starea de alertă până luni, când va intra în vigoare o lege adoptată de Parlament în acest sens. Respectiva lege prevede că „circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

Mai exact, prin adoptarea târzie a legii care prevede măsurile din starea de urgență, România intră într-un vid legislativ timp de trei zile în care autoritățile nu pot impune prin sancțiuni restricțiile și măsurile de prevenție impuse până la intrarea în vigoare pe 15 mai a legii privind starea de alertă.

Citește și:

XS
SM
MD
LG