Peste o sută de studenți au participat în trei serii la Școala de vară organizată de Freedom House, Fundația Academia civică, IICCMER, Geeks for Democracy, iTeach.ro și susținut de Europa Liberă și PressHub. Totul s-a desfășurat la Sighet, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Dincolo de prelegerile și discuțiile cu profesorii și personalitățile invitate, laitmotivul întâlnirilor a fost libertatea, în definirile ei actuale.
Actrița Antoaneta Cojocaru, invitată pentru sesiuni de dezvoltare personală, a lansat prima provocare: Ce este pentru fiecare din voi libertatea?
Antonela: „O formă de a putea afla adevărul și de a-l înțelege„.
Alina: „Să pot să fac ce vreau fără să îi afectez pe ceilalți”.
Vlad: „Cunoaștere de sine și un mod critic de a vedea lumea”.
Nadia: „Să pot să mă exprim fără să mă tem că mă judecă cineva”.
Alin: „Să pot cumpăra orice pâine vreau eu”.
Maria: „Să pot să nu fiu de acord cu tine, oricine ai fi tu, oricând”.
Dragoș: „Să te duci unde vrei, să faci ce vrei fără să ți se interzică”.
Călin: „Să pot să merg pe drumul meu, cu valorile mele, fără piedici”.
Teodora: „A fi eu însămi, dar cu asumarea libertății ca responsabilitate”.
Axinte: „Dreptul de a gândi și a acționa liber, să poți să te manifești și să pui întrebări”.
Alexandra: „Să poți scrie și publica fără cenzură”.
Definițiile rezumate de tineri au primit altă consistență după vizitarea Memorialului, locul unde și-au pierdut viața demnitari, înalți prelați ai bisericii ortodoxe și greco-catolice, intelectuali pe care comuniștii i-au considerat „dușmani ai poporului”. Aici a pierit în 1953 Iuliu Maniu, premier al guvernelor țărăniste și președinte al PNȚ, și în 1951 Constantin I.C. Brătianu, ministru și deputat liberal. Cimitirul Săracilor, unde au fost aruncați fără însemne, este astăzi loc de pelerinaj și a primit forma geografică a României.
Circuitul Memorialului, incluzând locul de reculegere imaginat de Radu Mihăilescu și grupul statuar Cortegiul Sacrificaților, dă inevitabil un nou preț ideii de libertate și democrației. Asta a subliniat și Ioana Boca, director al Academiei Civice în introducerea sa.
Operă a poetei Ana Blandiana și a scriitorului Romulus Rusan, Memorialul de la Sighet este spațiul privilegiat unde educația civică a tinerilor se desăvârșește printr-o experiență directă cu trecutul, cu suferința, cu martirajul celor care au înfruntat regimul comunist.
Ce ar fi rezolvat un proces al comunismului, care nu a avut loc nici în România, nici în alte țări ale fostului bloc estic, a fost alt punct fierbinte al dezbaterilor. S-ar fi stabilit adevărul despre comunism, s-ar fi aplicat Legea Lustrației (uitată de politicieni), ar fi existat vinovați, iată câteva răspunsuri. Studenții Scolii de Vară au punctat cu umor amar că deviza „La vremuri noi, tot noi!” a rămas valabilă în cele trei decenii de la Revoluția din 1989.
Povestea torționarului
Prin cazul Franț Țandără, torționarul pocăit, subiect al volumului ”Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar” al Doinei Jela și al filmului „După-amiaza unui torționar”, regizat de Lucian Pintilie, tinerii au putut afla cum funcționa sistemul concentraționar și ce mutații putea produce o ideologie falsificatoare în mintea unor oameni.
Întâlnirile înfiorătoare cu torționarul rememorate de Doina Jela în discuțiile cu studenții au avut un impact emoțional aparte:„Nu apăr crimele lui Franț Țandără, așa cum unii oameni au înțeles. Da, căința lui Franț Țandără m-a zguduit și personal, și n-am ascuns asta, dar treaba jurnalistului și a istoricului nu e să vitupereze și nici să acorde iertarea, ci să consemneze fără să denatureze faptele și mărturiile, dându-le o semnificație generală congruentă cu sensul lor”, își motivează autoarea demersul în ediția a treia a cărții.
Faptul că dorința fostului torționar de a fi judecat pentru faptele lui – își ucisese tatăl, torturase și ucisese zeci de oameni nevinovați – nu a interesat pe nimeni este o concluzie care descrie societatea imperfectă de azi.
Sunt numeroase alte împrejurări care se pot adăuga în circumscrierea sistemului comunist care a distrus vieți, a mutilat ideea de justiție și a anulat cu cinism libertatea de gândire, de exprimare, de mișcare. Fenomenul „frontieriștilor”, al celor care fugeau din țară cu orice risc, cum au făcut și Nadia Comăneci sau trupa „Phoenix” și mii de fugari în bătaia puștii grănicerilor, Memorialul de la Gherla prezentat de părintele Grigorie Benea, fondatorul său, cum arăta propagandistul din învățământ, un portret prezentat de Simona Preda, distrugerea culturii, a artei și a diplomației românești din prelegerile lui Cristian Vasile și al lu Virgiliu Țârău, toate acestea au compus o imagine complexă a trecutului recent.
Reflecțiile Blandianei despre „libertatea leneșă”, afirmațiile tranșante ale Monicăi Macovei despre cum justiția a întors spatele victimelor sistemului totalitar lăsând torționarii nepedepsiți, sau tabloul incredibil al racolărilor elevilor minori de către Securitate în anii 1970-1980 desfășurat de Germina Nagâț sunt câteva dintre fațetele trecutului care trebuie raportate la prezent.
Iar vizita casei memoriale Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru pace și supraviețuitor al lagărelor naziste, născut la Sighetul Marmației, a mai așezat o piesă importantă pe harta ororilor trecutului.
De ce sunt aici?
Ce i-a motivat pe studenții, unii dintre ei masteranzi sau doctoranzi, să aplice la Bursele unSettled și să vină la Memorialul Sighet. Mulți au declarat un interes de cunoaștere a istoriei, uneori profesional, alteori pentru o educație mai largă. Dar există și amintiri din familie:
- „Știam ceva de la bunici, dar mereu mi se spunea să nu vorbesc cu alții”
- „Eram surprins că nu e voie să mergi la biserică. Dar nu era bine să întrebi”
- „Eu am un bunic care a făcut pușcărie politică, la Gherla”
- „Părinții mi-au spus, când am mai crescut, că există turnători printre noi!
- „Știu că folosirea videocasetelor era clandestină în comunism, la fel circulau și unele cărți”.
Experiența Școlii de vară a lămurit multe din aceste „mirări” ale copiilor de altădată. Și s-a înțeles ce înseamnă fraza Anei Blandiana înscrisă pe peretele sălii mari a Memorialului Sighet:
„Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”.
