Linkuri accesibilitate

”Dezamăgită” de Tăriceanu, consiliera Vioricăi Dăncilă pe problematica minorităților a demisionat din ALDE


Dana Varga, supărată de plecarea ALDE din guvern și candidtura lui MIrcea Diaconu.
Dana Varga, supărată de plecarea ALDE din guvern și candidtura lui MIrcea Diaconu.

Consilierul personal al premierului cu responsabilități în problematica minotităților, Dana Varga, și-a anunțat demisia din ALDE din „dezamăgire” față de decizia ALDE de a ieși de la guvernare și față de suținerea lui Mircea Diaconu pentru fotoliul de la Cotroceni.

„După 13 ani de implicare politică alături de domnul Călin Popescu Tăriceanu și familia liberală, ani în care am muncit în toate campaniile electorale, candidând în 2008 și în 2016 la alegerile parlamentare, dedicându-mă în totalitate partidului, cu sacrificii personale și profesionale, promovând politica ALDE prin apariții publice în calitate de comunicator, doresc să vă transmit că mi-am depus demisia din Partidul ALDE”, a scris Dana Varga pe pagina sa de Facebook.

Dana Varga spune că se simte „dezamăgită” față de deciziile pe care le-a luat recent ALDE.

„Ultimele decizii ale ALDE: de a ieși de la guvernare și de a susține un candidat independent, care o să facă politică într-un rol de „comedie”, sunt lucruri greu de înțeles, nu numai pentru mine, ci pentru un întreg electorat: De ce Mircea Diaconu și nu Călin Popescu-Tăriceanu?”, a mai scris ea.

În urmă cu aproape o lună, Dana Varga a fost implicată într-un scandal după ce a publicat pe pagina personală de Facebook un colaj foto în care președintele Klaus Iohannis apărea alături de Hitler.

La momentul respectiv, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, i-a cerut premierului Dăncilă să o demită pe Dana Varga.

„Doamna Dana Varga, o altă eminenţă din Guvernul Dăncilă, dă dovadă de calităţi intelectuale deosebite şi distribuie pe pagina sa de Facebook un colaj de fotografii în care se sugerează asemănarea între Klaus Iohannis şi dictatorul nazist Adolf Hitler. Este inacceptabil ca din postura de consilier al premierului să lansezi acuzaţii nefondate de nazism la adresa preşedintelui României şi să ocupi în continuare această funcţie", a precizat atunci deputatul liberal, potrivit Agerpres.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG