Avocații lui Djokovici susțin că acesta făcuse un test PCR în data de 16 decembrie, în urma căruia a rezultat că tenismanul este infectat cu Covid-19. Vindecarea de boală a fost dovedită printr-un al doilea test PCR, de data aceasta cu rezultat negativ, efectuat în data de 22 decembrie.
Potrivit Der Spiegel, rezultatul pozitiv pare să nu fi fost de fapt din 16 decembrie. Marcajul temporal de pe datele digitale sugerează că testul ar fi fost făcut pe 26 decembrie, la ora 14:21.
Aceste marcaje sunt în mod normal generate automat de sistemele de testare Covid-19, în momentul în care rezultatele unui test sunt introduse în baza de date, însă există posibilitatea ca ele să fi fost generate în momentul în care testul a fost descărcat.
Scanând însă codul QR de pe testul din 16 decembrie, Der Spiegel a observat că la momentul scanării rezultatul era negativ. Așa că după o oră au scanat din nou același cod QR, iar de data aceasta testul arăta rezultat pozitiv.
O altă dovadă care indică inconsistențe în legătură cu testul din 16 decembrie, este numărul de identificare al acestuia. Testul din 16 decembrie are numărul de identificare 7371999, iar cel din 22 decembrie are un număr mai mic cu 50,000.
Luând în considerare faptul că aceste numere sunt atribuite consecutiv, pare ca testul negativ din 22 decembrie să fi fost făcut înaintea celui pozitiv – invers decât declaraseră inițial avocații lui Novak Djokovici.
În Serbia, între data de 22 și 26 decembrie, au fost efectuate 50,000 de teste – exact diferența dintre numerele de identificare de pe testele lui Djokovici.
„Pe baza acestor dovezi, cea mai plauzibilă explicație este că rezultatul pozitiv al testului a fost adăugat în baza de date oficială sârbă pe 26 decembrie, și nu pe 16,” au declarat experții cu care a colaborat Der Spiegel.
Declarații false pe formularul de intrare în Australia
O altă problemă cu care se confruntă Djokovici, este revelația că tenismanul a zburat din Belgrad în Spania, deși pe formularul care trebuie completat la intrarea în Australia, acesta a declarat că nu călătorise în cele 14 zile dinaintea zborului spre Melbourne.
Potrivit CNN, autoritățiile australiene investighează atât revelațiile Der Spiegel despre testul Covid-19, cât și problemele cu declarația din formular.
Într-o postare pe Instagram, Djokovici a precizat că formularul fusese completat de către agentul său, „A fost o eroare umană şi cu siguranţă nu un act deliberat,” a scris acesta.
Tenismanul nu a menționat însă în postare noile revelații despre inconsistențele legate de testul său din 16 decembrie.
Potrivit postării, în urma dezvăluirilor cu privire la formular, avocații lui Djokovici au furnizat informații suplimentare guvernului australian. Aceste informații urmează să fie verificate de către ministrul imigrării australian, care îi poate retrage viza tenismanului.
Conform Daily Mail, autoritățiile australiene vor să dea uitare scandalului cât mai repede posibil, însă noile documente par să prezinte un obstacol în acest sens.
Purtătorul de cuvânt al minsterului imigrării australian a declarat că, „Avocații domnului Djokovici au furnizat recent documente suplimentare despre care spun că sunt relevante pentru posibila anulare a vizei sale. Desigur că acest lucru va afecta perioada de timp în vederea luării unei decizii.”
În lumina ultimelor evenimente, șansele ca Djokovici să fie expulzat din Australia sunt mari, notează ziarul The Herald Sun, citat de FoxSports.
Anna Barabas este intern Radio Europa Liberă.