Cătălin Apostolescu a fost înlocuit cu medicul Adrian Marinescu, care a fost până în acum director medical și director de comunicare al spitalului.
Ministerul Sănătății a transmis că l-a înlocuit pe medicul Apostolescu după ce trei luni consecutive Institutul a avut plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată. Ministerul mai arată că Institutul acumulase datorii cu toate că la data semnării contractului de management spitalul nu avea datorii.
Înlocuirea medicului Apostolescu a fost făcută pe baza legii nr. 95/2006.
Cătălin Apostolescu fusese numit manager al Institutului Matei Balș în februarie 2021, după ce pe 29 ianuarie un incendiu puternic a izbucnit în pavilionul IV, unde erau internați bolnavi de Covid-19.
În acea dimineață de 29 ianuarie, Cătălin Apostolescu era medicul șef de gardă. Când a auzit strigăte de ajutor și a simțit miros de fum, a sunat imediat la pompieri si la SMURD și a intrat în saloane ca să salveze pacienții.
Într-o discuție cu Europa Liberă, medicul Adrian Marinescu, numit pe 28 octombrie în funcția de manager interimar, a spus că schimbarea de management este una firească, mai ales că e internă, nu a fost numit nimeni din afara spitalului. „Nu a fost o ingerință politică. Schimbarea a venit cu unul dintre noi”, a spus Adrian Marinescu. Medicul a spus că el se va ocupa în continuare și de comunicare.
Într-o altă declarație pentru News.ro, Adrian Marinescu a spus că va face o analiză financiară a situației spitalului, pe care o cunoaște bine pentru că a fost manager medical: „Voi face o analiză plecând de la lucruri pe care oricum le ştiu în spital, că am făcut parte din management şi înainte, fiind director medical. Şi pe urmă, practic o să mă pun pe treabă, nu neapărat doar eu, ci toată echipa, dar este nevoie mai întâi de o analiză”, a declarat Adrian Marinescu.
Medicul Adrian Marinescu lucrează de mai bine de două decenii în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, unde a fost mai întâi medic rezident, apoi medic specialist şi medic primar de boli infecţioase, fiind şi directorul medical al instituţiei spitaliceşti.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.