Linkuri accesibilitate

Reprezentanții MApN, convocați la Senat pe tema dronelor rusești care intră în spațiul aerian românesc


Resturi de dronă găsite la Plauru, localitate din județul Tulcea.
Resturi de dronă găsite la Plauru, localitate din județul Tulcea.

Senatorii din Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională vor avea miercuri o întâlnire, la ora 12.00, cu reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale (MApN), în care va fi discutată, printre altele, problema dronelor rusești care intră în spațiul aerian al României. 

Senatorii vor să poarte o discuție de principiu, pentru că nu există momentan un proiect de lege pentru o dezbatere aplicată.

MApN nu a trimis nici după șapte luni o propunere de lege în domeniul apărării, a declarat pentru Europa Liberă președinta comisiei, senatoarea Nicoleta Pauliuc.

La discuții este posibil să participe și generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, iar o parte din dezbateri vor fi clasificate.

Întâlnirea este anunțată public pe site-ul Senatului, fără a fi precizat și scopul ei, în afară de „ședință cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale”.

Scopul întâlnirii este prezentarea problemelor cu care se confruntă MApN în privința dronelor rusești care survolează spațiul românesc și identificarea limitărilor legii actuale. În urma ei ar trebui ca ministerul să vină cu un proiect de act normativ, care să fie ulterior votat în plenul Senatului și, apoi, în Camera Deputaților.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, a cerut încheierea unui acord între România și Ucraina, care să permită forțelor militare române să neutralizeze dronele care vin dinspre Ucraina.

Aceste aeronave fără pilot trebuie „să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană", a spus generalul în rezervă Nicolae Ciucă.

Tot mai multe drone au intrat neautorizat în ultimul an în spațiul aerian al României.

Ultima, o dronă rusească care a intrat în noaptea de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian românesc, în județul Tulcea. Locuitorii dar și turiștii din Tulcea și Constanța au primit noaptea un mesaj R0-Alert, transmis inițial în Tulcea și apoi în Constanţa.

Mesajul avertiza despre riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru „monitorizarea situației aeriene”.

Luni, MApN a anunțat că a găsit, cu ajutorul SRI, resturi de dronă la Periprava și că va continua căutările la Caraorman, ambele localități din județul Tulcea.

Peste 970.000 de oameni locuiesc în cele două județe de la malul Mării Negre, cărora li se adaugă turiștii din Deltă și de pe litoral.

Una dintre lacunele legislației actuale a României este că armata poate deschide focul împotriva unei aeronave suspecte doar după ce a încercat să intre în comunicație cu pilotul. Numai că dronele nu au pilot.

Alte incidente și alerte de securitate cu drone sau bucăți de drone străine pe teritoriul României

6 septembrie 2023 - MApN anunță că militarii români au găsit, în seara zilei de 5 septembrie, pe malul românesc al Dunării, „elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă”;

9 septembrie 2023 – președintele Klaus Iohannis anunță: „Identificarea astăzi, de către autorităţile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securităţii cetăţenilor români din zonă”.

11 octombrie 2023 – o nouă dronă kamikaze a Rusiei e descoperită în România, după un nou bombardament rusesc asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, în regiunea Odesa;

14 decembrie 2023 – o nouă dronă cade în România, într-un perimetru nelocuit, aflat la circa 4 km amonte de localitatea Grindu în zona de graniță cu Ucraina, anunță Ministerul Apărării Naționale.

9 spre 10 februarie 2024 – autoritățile din Tulcea și Galați emit trei mesaje Ro -Alert, iar avioane de luptă F – 16 sunt ridicate după ce forțele ruse au executat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Ismail și Reni, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.

25 iulie 2024 – Ministerul Apărării anunță că a găsit resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2 în apropierea localității Plauru, jud. Tulcea.

20 august 2024. Specialiști ai MApN au ridicat fragmente de dronă căzute la finalul lunii iulie pe malul românesc al Dunării, după atacurile rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Alina Manolache

    Alina Manolache este, din februarie 2024, senior corespondent la Europa Liberă, după ce timp de un an a fost senior editor. 

    Lucrează de 20 de ani în presă. A fost reporter la Realitatea TV, în perioada 2005 -2010, și a acoperit subiecte sociale și politice.

    A făcut apoi reportaj și anchetă la „În premieră, cu Carmen Avram”.

    Din 2012 și până în 2020, a lucrat la Digi24, ca reporter în domeniul politic și, apoi, realizator al emisiunilor „Studio Politic”, „24/7” și „Cap Limpede”.

    A făcut reportaje, știri și investigații la Libertatea, după care a realizat emisiunea „Talk News”, la Profit News și Prima News. 

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG