Linkuri accesibilitate

Doar 7.000 de profesori, dintr-un total de peste 300 de mii, s-au vaccinat


Profesorii fac parte din etapa a II-a de vaccinare care a început pe 15 ianuarie
Profesorii fac parte din etapa a II-a de vaccinare care a început pe 15 ianuarie

Școlile sunt programate să se redeschidă din 8 februarie, dar doar 7.000 de profesori s-au vaccinat până în prezent dintr-un total de 300.000. Puțin peste jumătate dintre aceștia și-au exprimat și intenția de a se vaccina.

Cred că erau în jur de 7.000 de persoane. Nu sunt în măsură să vă dau datele de ieri, dar vorbim de un total de sub 10.000 dintr-un total de peste 300.000 de persoane, în jur de 126.000 care erau la interfața directă cu copiii și-au exprimat intenția de vaccinare", a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid-19.

Prioritate în etapa a II-a, în care sunt programate și cadrele didactice, este acordată persoanele de peste 65 de ani și celor cu boli cronice.

Am analizat mai multe scenarii posibile pentru a asigura continuitatea campaniei de vaccinare, aveam prevăzută opţiunea ca din 7 februarie de fapt să începem vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ. Însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă de peste 65 de ani şi a decala persoanele care deservesc activităţi esenţiale. Din punct de vedere medical am considerat alături de colegii mei este cel mai înţelept să decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activităţi esenţiale unde riscul medical propriu-zis pentru persoana în cauză nu este semnificativ”, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă.

Conform acestuia, vaccinarea personalului din învăţământ depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri vor ajunge în România, după ce se obţine autorizarea de punere pe piaţă.

Deschiderea acestor centre va fi posibilă odată cu elaborarea unui calendar clar privind primirea dozelor de vaccin omologate în Uniunea Europeană.

La acest moment, în România există 583 de centre active, dintre care pentru etapa I sunt 269 de centre, pentru etapa a doua sunt 212 centre cu 337 de fluxuri, adică peste 20.000 de locuri. Mai sunt 60 de centre din rețeaua MApN, cărora le revin 1.000 de doze pe zi, plus centrele MAI tot cu 1.000 de doze zilnic.

Din 26 ianuarie și până în 15 aprilie sunt înscriși pentru vaccinare un număr de 1.8 milioane de persoane. 73% din locuri sunt ocupate de persoane cu boli cronice, respectiv persoane cu vârste peste 65 de ani.

XS
SM
MD
LG