În doi ani și trei luni, instanța supremă a pronunțat o primă decizie în dosarul de corupție al fostului ministru al finanțelor, Sebastian Vlădescu. Procesul a fost judecat într-un termen scurt, care a inclus și procedurile de camera preliminară, lucru care se întâmplă tot mai rar în instanțele din România.
Pe lângă pedepsele stabilite, judecătoarele Simona Daniela Encean, Oana Burnel și Simona Elena Cîrnaru au cerut și confiscarea a 10,5 milioane de euro, bunurile celor judecați în dosar fiind puse sub sechetru de procurorii DNA. Menționăm că decizia instanței nu este definitivă. Părțile urmează să o atace la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Milioane confiscate
Astfel, judecătorii au confiscat de la:
- Sebastian Vlădescu echivalentul a 3.040.050 de euro
- Mircea Ionuț Costea, fost funcționar public și președinte al băncii de stat Eximbank, echivalentul a 2.544.000 de euro
- Mihaela Mititelu, o femeie de afaceri apropiată conducerii companiei CFR, suma de 1,66 milioane de euro
- Constantin Dascălu, fost secretar de stat în cadrul ministerului Transporturilor, suma de 1.114.000 de euro
- Cristian Boureanu, fostul deputat liberal, suma de 2.111.799 de euro.
În același timp, au fost confiscați 214.874 de euro, sumă virată în contul firmei SC Topanel Production Panels SA, în acest sens fiind înștiințată Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
Agoniseala lui Vlădescu, în pericol
Fostul ministru Vlădescu are, din 2018, puse sub sechestru două apartamente, un duplex, cinci garaje, o casă, două terenuri și pe acțiunile deținute de acesta la 14 firme, unele dintre ele în faliment. În același timp, sunt sub sechestru și „sumele datorate de SC Lord Expert Consult SRL, SC Boss Construcții și Consultanță SRL, SC Besmax Pharma Distribution SRL, SC Rom-Offset Management & Production SRL și SC PVB Euroconsulting SRL lui Sebastian Vlădescu, sumele de bani urmând a fi virate în contul unic A.N.A.B.I”, se arată în decizia instanței.
În lista firmelor puse sub sechestru nu se regăsește Medist SRL, afacerea de familie a lui Vlădescu. Societatea este deținută majoritar de soția și fiul acestuia. Europa Liberă a arătat că, numai în primul an de pandemie, firma a avut contracte în valoare totală de 35 milioane de lei pentru lucrări de service sau furnizare de aparatură medicală sau instalații tomoterapie.
Din calculele Europei Libere rezultă că, în primul an de pandemie, Medist a obținut contracte în valoare de 13 milioane de lei, numai din contracte de achiziții, fără a pune la socoateală contractele cadru, unde firma singură sau în parteneriat cu alte societăți de profil au semnat contracte de alte 20 milioane de lei.
Averi impresionante cu bani de la stat
Și averea fostul bancher Ionuț Costea - cumnatul secretarului general adjunct al NATO Mircea Geoană - este pusă sub sechestru. Acesta are indisponbilizat jumătate dintr-un imobil constituit din alipirea a trei apartamente, jumătate din alte cinci apartamente și două terenuri, precum și o datorie de 100.000 de euro împrumutată unei rude.
Mihaela Mititelu are sub sechestru șapte apartamente, 96.000 de euro aflați în conturi bancare și pe 19 terenuri deținute, în diverse proporții, de femeia de afaceri.
Fostul secretar de stat Constantin Dascălu are sub sechestru sumele datorate de SC Romhadfield Consulting SRL acestuia, până la 149.049 de euro și 964.187 de euro, bani depuși la o bancă din Elveția de o firmă folosită în împărțirea mitei.
Cristian Boureanu are sechestru pe 1.68 miliane de euro deţinuti într-un cont bancar deschis la Bilderlings Pay Limited, Marea Britanie, pe numele societăţii Intermell Limited, dar și pe sumele de bani deţinute la o bancă din România de Romeo Boureanu, tatăl fostului deputat.
Milionari înainte de mita pentru lucrările CFR
Faptele pentru care au fost condamnați cei cinci inculpați s-au petrecut în perioada 2005 – 2017.
În 2010, Sebastian Vlădescu declara oficial că deține cinci apartamente, ceasuri și tablouri de 55.000 de euro, o pendulă de 50.000 de euro, 375.000 de lei în conturi și datorii la bănci de 949.000 de euro. Veniturile fostului ministru la nivelul anului 2009 erau mari: 410.000 de lei din diverse consilii de administrație a companiilor de stat, plus dividende în valoare de peste un milion de lei de la diverse firme pe care le controla.
Ionuț Costea a declarat, pentru anul 2011, că deține patru terenuri, patru apartamente în București și o casă de vacanță în Constanța, ceasuri și bijuterii de 150.000 de euro, 210.000 de lire sterline, 80.000 de euro, 200.000 de dolari și 1.600.000 de lei.
Datoriile lui Costea la bănci însumau la data amintită 1.370 000 de euro și 1.168.000 de dolari.
În octombrie 2010, când a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Constantin Dascălu declara că are bijuterii de 50.000 de euro, ceasuri de 20.000, tablouri de 45.000 de euro și o colecție de monede de 100.000 de euro. În bănci, depozitele bancare erau de 720.000 de lei și 200.000 de euro. Familia acestuia mai avea 100.000 de euro „lichidități financiare”.
În 2011, Boureanu declara că deține 21 terenuri în București și Ilfov, un apartament în New York, bijuterii și diamante în valoare de 380.000 de euro, 40.000 de euro în numerar, împrumuturi de 1 milion de lei și datorii la bănci de 7,5 milioane de euro. La momentul respectiv, Boureanu avea un venit de 52.000 de lei pe an indemnizația de deputat și 60.000 de lei din chirii.
Pedepse însumate de 30 de ani
Fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni cu executare în dosarul reabilitării căii ferate București-Constanța.
În aceeași speță, Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, iar fostul deputat PNL Cristian Boureanu la 4 ani și 3 luni cu executare. În același dosar, Mihaela Mititelu (o apropiată de conducerea Companiei Naţionale CFR) a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, iar Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) - 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Potrivit DNA, dosarul are ca obiect plăţi ilegale în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de o companie austriacă, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate. DNA a probat că, în anul 2005, reprezentanții companiei austriece Swietelski ar fi convenit cu cumnatul lui Mircea Geoană, Mircea Ionuț Costea, Mihaela Mititelu, o persoană apropiată de conducerea CNCFR și Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanțe, să le plătească un comision de 3,5 la sută din sumele încasate de la statul român.
Paravane offshore
Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate.
Ulterior, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora. Conform DNA, în acest mod, Sebastian Vlădescu a primit 2.242.000 de euro, Constantin Dascălu a primit 1.114.000 de euro, iar Cristian Boureanu a primit 2.111.799 de euro.
Totodată, directorului companiei străine, Josef Hornegger, i-a revenit suma de 1.100.000 de euro.
Josef Hornegger a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, el fiind condamnat în luna iunie de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare şi obligat să plătească suma de 1,1 milioane euro.