Linkuri accesibilitate

Dosarul Revoluției. Valentin Ceaușescu vrea să aibă statut de victimă


Cuplul Ceaușescu
Cuplul Ceaușescu

Valentin Ceaușescu, fiul fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu, s-a constituit parte vătămată în Dosarul „Revoluţiei”, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit ziarului Adevărul.

Citând surse apropiate procesului, jurnaliștii de la Adevărul scriu că Valentin Ceaușescu a depus la dosar mai multe documente în care arată că este succesorul Elenei și al lui Nicolae Ceaușescu, despre care susține că au calitatea de „persoane vătămate”.

Implicarea lui Valentin Ceauşescu în Dosarul „Revoluţiei” pare a avea legătură cu susţinerile procurorilor, consemnate în rechizitoriu: diversiunile create după 22 decembrie de către Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, gen. (r.) Iosif Rus şi Emil „Cico” Dumitrescu ar fi creat „condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat”, mai scrie Adevărul.

Următorul termen în dosarul Revoluției, al doilea, este fixat pentru vineri, 21 februarie.

Termenul a fost stabilit de un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte la sfârșitul lunii noiembrie 2019, când a început procesul. Atunci, la primul termen, au fost citate aproximativ 5.000 de persoane, iar câțiva au cerut amânări pentru studierea dosarului.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a declarat, pe 29 noiembrie, la ÎCCJ, că dosarul Revoluţiei "a fost făcut prost" și că va cere restituirea la Parchet pentru refacerea urmăririi penale.

"Dosarul este prost făcut din punct de vedere procedural şi aş vrea să aduc un singur argument. Au fost trei procurori care au lucrat în acest caz, dar doi au refuzat sa semneze rechizitoriul. De ce? (…) Am depus cereri şi excepţii. Decât sa o lungească avocaţii lui Iliescu şi Gelu Voican, care vor specula şi ultima chichiţă, mai bine se reîntoarce dosarul la Parchet. Am cerut restituirea pe doua-trei chestiuni bine întemeiate", a declarat Mărieş.

Dosarul Revoluției a fost trimis în instanță în luna aprilie 2019 de fostul procuror general Augustin Lazăr.

Constatările procurorilor în dosarul Revoluției

La 8 aprilie 2019, odată cu trimiterea dosarului în instanță, Parchetul General a transmis un comunicat de presă detaliat cu concluziile anchetei:

  • În urma cercetărilor și probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
  • Ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare.
  • Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale M.Ap.N. (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român.
  • Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.
  • Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).
  • Totodată, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
  • Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.
  • Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.
  • Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României.
XS
SM
MD
LG