Linkuri accesibilitate

Dosarul Sorinei Pintea, trimis la Tribunalul Maramureș


România - Sorina Pintea
România - Sorina Pintea

La șapte luni de la trimiterea dosarului în instanță, Tribunalul Bucureşti a decis miercuri că nu are competența de a o judeca pe Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătății, judecată pentru luare de mită într-o cauză care privește activitatea sa de manager al spitalului Județean de Urgență „Constantin Opriș” din Baia Mare.

„În baza art. 47 alin. 3 Cod proc. pen. admite excepţia de necompetenţă teritorială a T.B. Secţia I Penală. În baza art. 346 alin. 6 Cod proc.pen. rap. la art. 50 Cod proc.pen. declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, judeţul Maramureş. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.12.2020", a decis instanța.

Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pe 30 aprilie pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materiale). DNA spune că, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, 10.000 de euro și 120.000 lei, adică 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică care avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din spital.

Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea iar flagrantul a fost făcut de procurori pentru tranșa de 120.000 de lei.

Anterior sesizării instanței de judecată cu prezentul rechizitoriu, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Sorina Pintea a fost reținută pe 28 februarie de procurorii DNA pentru luare de mită. Ulterior, Tribunalul București a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, dar, în 6 martie, judecătorii Curții de Apel au admis contestația fostului ministru și au schimbat-o cu cea a controlului judiciar.

La începutul lunii aprilie, Pintea a revenit asupra demisiei de la șefia spitalului, după ce a fost pusă sub urmărire penală de procurorii anticorupție pentru luare de mită. ​Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a demis-o, însă, pe Pintea, la solicitarea premierului Ludovic Orban și l-a numit pe Alexandru Oros.

XS
SM
MD
LG