Ioana Florea, reprezenta Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL), spune că deși „90 la sută din oameni trăiesc în locuințe care sunt în proprietate personală”, situația este mult mai complexă, deoarece „sunt gospodării de două-trei generații în care o persoană e proprietară iar ceilalți nu sunt”.
Migrația internă a luat amploare de câțiva ani, iar pentru cei care se mută pe termen scurt în alte orașe, fie pentru studii, fie pentru locul de muncă, chiriile sunt singura soluție fezabilă. Astfel, aceștia ajung să apeleze la agenții specializate ori să încheie acorduri informale cu proprietarii.
Tocmai aceste acorduri informale pot ajunge să creeze probleme chiriașilor, cel mai adesea tineri sau persoane vulnerabile.
„Piața chiriilor e mai degrabă informală. Se estimează că e undeva la 15-20 la sută din fondul de locuințe în orașele mari cum sunt Cluj, București, Timișoara, Iași”, spune Ioana Florea.
Membrii Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire au organizat la jumătatea lunii noiembrie un marș pentru dreptul la locuire în București. Ei au dorit să atragă atenția asupra evacuărilor forțate, a nevoii de locuințe publice și a controlului chiriilor.
Riscul chiriilor fără contract
Mulți dintre proprietarii care-și oferă imobilele în chirie nu fac contracte ca să evite impozitele.
„Nu e o chestiune morală. Evident vei încerca să eviți taxarea, având în vedere că în acest moment vorbim de un număr restrâns de piețe urbane. Și acum, dacă statul își dorește, poate să apere chiriașii”, spune Norbert Petrovici, conferențiar la Facultatea de Sociologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru Europa Liberă.
„Este o piață complet nereglementată, în ciuda faptului că există legislația care ar putea, în principiu, să fie folosită pentru reglementare. Deci, problema e că instituția în sine a statului nu s-a sesizat să creeze instituții de supraveghere și aplicare a legii”, adaugă Petrovici.
În lipsa unui contract scris între proprietar și chiriaș, lucrurile se desfășoară pe încredere.
„Contractul care nu este încheiat însă în formă scrisă poate conduce mult mai uşor la probleme, procese”, explică avocata Tania Deac pentru Europa Liberă.
„De exemplu, în cazul în care contractul de închiriere nu este încheiat în formă scrisă, chiriașul nu poate opune contractul de închiriere dobânditorului imobilului, adică persoanei care a cumpărat locuința de la proprietar chiar în timpul derulării contractului de închiriere”, mai spune ea.
Neavând un contract formal, chiriașii se expun unor riscuri mai mari. De exemplu, legea potrivit căreia evacuarea este interzisă în intervalul 1 decembrie - 1 martie, pe perioada iernii, nu îi apără în același fel pe cei fără contract.
Teoretic, chiriașii pot fi evacuați doar prin hotărâre judecătorească, indiferent dacă au sau nu contract scris. Cu toate acestea, precaritatea situației și chiar amenințările îi pot face pe chiriași să plece în alt loc, deși ar fi avut dreptul să rămână.
„Chiar dacă locuiești fără contract, ai dreptul să rămâi acolo până când proprietarul dovedește că stai pe nedrept. Deci noi asta sfătuim toate persoanele care n-au contract și proprietarul amenință: să nu plece până când nu văd niște hârtii, până nu primesc niște hârtii la mână”, a explicat Ioana Florea.
Conform unui studiu efectuat de Blocul pentru Locuire, în perioada de după 1989 s-ar fi efectuat cel puțin 64.000 de evacuări prin intermediul executorilor. Mai precis, între 2001 și 2017 aceștia au găsit 36.300 de cazuri de evacuări la nivel național, cele mai multe în Capitală și în județele Constanța, Bihor și Maramureș. Numărul a crescut vertiginos după criza financiară din 2008.
Ce vine după evacuare?
Odată ce un chiriaș se află în situația de a fi evacuat, soluțiile devin și mai neclare. Cei care au noroc se pot duce la prieteni sau la membri ai familiei. Majoritatea vor căuta o altă chirie, iar în situații extreme unii pot ajunge pe străzi.
În mod normal, aici ar trebui să intervină statul cu locuințele sociale, în care aceste persoane să poată sta până când își găsesc o soluție mai bună.
Conform Ioanei Florea de la Frontul pentru Locuire, în București există în jur de o mie de locuințe sociale. Cererea, însă, este de cel puțin douăzeci de ori mai mare.
„Sunt multe familii care nu știu că au drepturi sau pentru care e descurajant numărul de documente pe care trebuie să îl strângă și deci o mie și ceva de locuințe la o cerere de cel puțin 20.000 este foarte puțin”, precizează reprezentanta FCDL.
Ea spune și că, la nivel național, ar fi nevoie de peste 65.000 de locuințe sociale, iar statul ar trebui să intervină în ajutorul a cel puțin 180.000 de gospodării aflate într-o situație economică și legală precară.
Printre cei care s-ar putea afla în dificultate cu proprietarii sunt cei care locuiesc în imobile retrocedate.
„Am fost evacuată dintr-un imobil retrocedat, dar retrocedat dubios de către Primăria Capitalei. [...] Acum se fac 20 de ani de așteptări, de speranțe și mai ales de umilințe din partea 'lucrătorilor statului' și de mii de euro plătiți pe chirie. Este foarte greu să plătești lunar o chirie de 300-350 euro și să-ți mai rămână bani și pentru plata utilităților, medicamente acolo unde e cazul și mâncare, care este mai scumpă de la zi la zi și tinde să ajungă un lux”, a povestit pentru FCDL un fost chiriaș dintr-un astfel de imobil.
Alte persoane vulnerabile într-o dispută cu proprietarul sunt și victimele violenței domestice, persoanele de etnie romă, membrii comunității LGBTQ+ ori zilierii.
Aceste persoane riscă să nu aibă suficienți bani pentru chiriile în creștere, să fie chiriași „indezirabili” sau să fie dați afară din casele în care locuiau cu familia și să fie nevoiți să găsească rapid o altă soluție.
Mulți dintre cei care ajung în această situație nu știu sau nu își permit să apeleze la un avocat, explică Tania Deac. Avocata îi sfătuiește pe oameni să apeleze la serviciile unui avocat, pe cât posibil, înainte ca situația să ajungă atât de gravă.
Fără instituție de profil
Locuințele sociale nu reprezintă doar o soluție pentru cei evacuați, dar și o modalitate de a reglementa prețurile chiriilor, explică Ioana Florea.
Doar în București, prețurile chiriilor au crescut în medie cu 25% din toamna anului 2021 până acum. Mai ales orașele mari sunt afectate de această creștere a prețurilor.
„Sunt unele persoane care își permit chirii mai mari, iar proprietarii își permit să ceară chirii mai mari. Și atunci, dacă ar fi mai multe locuințe cu chirii mici, s-ar mai domoli piața,” a spus reprezentanta FCDL.
Responsabilitatea construirii de locuințe sociale revine autorităților locale care ar trebui să acceseze în acest scop fonduri de la Ministerul Dezvoltării, fonduri europene, chiar și prin Planul Național de Redresare și Reziliență întocmit de Uniunea Europeană după pandemie.
Una dintre soluțiile pentru a restricționa creșterea chiriilor și a asigura dreptul la locuire ar fi ca statul să intervină mai mult în reglementarea domeniului. Conform sociologului Norbert Petrovici, ar fi nevoie de o instituție cu activitate echivalentă Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).
„Relațiile pot fi abuzive între angajați și angajatori, dar întotdeauna există posibilitatea ITM-ului. În primul rând, dacă ITM te-a prins fără contract de muncă, angajatorul imediat este amendat serios. În acest moment nu există o astfel astfel de instituție pentru închirieri. Cât timp nu există o astfel de instituție reperabilă, oameni plătiți și care să urmărească drepturile, legea nu se va aplica”, precizează Petrovici.
Sociologul menționează că o astfel de implicare a statului se poate realiza doar cu presiune socială. Însă, tocmai categoriile care au cea mai mare nevoie de astfel de protecție instituțională nu au influență la nivelul public pentru a-și apăra cu succes drepturile.
Specialiștii consultați spun că, pe fondul crizei energetice, a creșterii chiriilor și a prețurilor la imobiliare, chiriașii vor fi din ce în ce mai vulnerabili fără implicarea autorităților.
