Poliția din Bulgaria a izolat o zonă din apropiere localității Tiulenovo, situată la aproape 40 de kilometri de granița cu România, după ce au fost raportate resturile unei drone de cel puțin trei metri.
Ministerul Apărării de la Sofia a anunțat că marina bulgară a început misiunea de recunoaștere și de eliminare a pericolului, conform Europa Liberă Bulgaria.
Guvernul districtului Dobrich a declarat luni, la orele prânzului, că geniștii Marinei Militare au dezamorsat la fața locului muniția atașată aeronavei fără pilot.
Acolo a ajuns și ministrul bulgar al Apărării, Todor Tagarev. „Se poate presupune că drona de lângă Tiulenovo are legătură cu războiul pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei” și că „există riscuri pentru Bulgaria”, a declarat el.
Potrivit unui martor ocular, care a raportat incidentul duminică seară la 112 duminică, în jurul orei 21:40, drona avea atașat un obuz.
Nu se știe deocamdată cum a ajuns drona pe malul bulgăresc al Mării Negre și care ar fi proveniența ei. Experții din Bulgaria investighează dacă a căzut din aer sau a fost adusă la mal de curenții marini.
Bărbatul care a publicat imaginile pe Facebook spune că drona ar avea legătură cu războiul Rusiei în Ucraina și a reproșat lentoarea autorităților din țara sa.
Experții militari bulgari au spus că este greu de spus dacă drona a fost lansată de Rusia sau Ucraina, deoarece ambele țări folosesc aceste dispozitive.
Ministrul Todor Tagarev a argumentat că intervenția a avut loc pe timp de zi deoarece „evaluarea riscurilor a stabilit că nu era nevoie să acționăm noaptea, deoarece ar fi dus doar la riscuri pentru echipa care acționa în acest caz”.
El a adăugat că există informații preliminare, care nu sunt definitive, așa că încă nu poate spune a cui este drona și de unde provine, dar „se poate presupune că are legătură cu războiul pe care Rusia l-a început împotriva Ucrainei”.
„Știm că Rusia bombardează porturile ucrainene care se află la doar câteva sute de metri de teritoriul României. Au fost cazuri de resturi de drone și alte muniții căzute pe teritoriul României. Nu avem niciun motiv să credem că acest război ne va ocoli. Da, există riscuri pentru Bulgaria”, a adăugat Tagarev.
Primarul din Tiulenovo, Marian Jecev, a declarat că drona „pare periculoasă”, iar zona a fost izolată deoarece în apropiere se află un hotel, unde era programată o nuntă.
„În acest moment nu există niciun pericol ca această muniție să explodeze, pericolul era mai mare când acest lucru era în apă. Este un noroc că nu a explodat”, a spus el.
O unitate modulară de eliminare a munițiilor de la baza navală din Varna a fost activată la primele ore ale dimineții de luni.
Incidentul din Bulgaria vine la câteva zile după ce pe teritoriul României, în județul Tulcea, au fost găsite resturile a trei drone rusești, distruse de artileria aeriană a Ucrainei, în atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.