Linkuri accesibilitate

Cum a reușit România să decidă că trebuie să cumpere bunurile lui Enescu abia după ce s-au vândut


Licitația George Enescu a avut loc pe 22 septembrie. Comisia specială a dispus abia o săptămână mai târziu clasarea bunurilor, care permitea statului cumpărarea cu prioritate. (În imagine: George Enescu și orchestra Radio România în anii '30, București)

La o săptămână după ce bunuri de patrimoniu aparținând lui George Enescu au fost vândute, statul a ajuns la concluzia că el ar fi primul îndreptățit să le cumpere. Ministerul Culturii, cel care a urmărit din umbră tergiversarea procedurilor care au dus la vânzare, tace mâlc.

Pe 22 septembrie, Casa de licitație Historic vindea unor colecționari particulari o serie de bunuri care ar fi aparținut lui George Enescu cu sume record. Printre ele, laitmotivele și adnotările la manuscrisul operei Oedipe și o vioară care i-ar fi aparținut lui George Enescu. O săptămână mai târziu, comisia specială din Ministerul Culturii stabilea că cele două trebuie înscrise în patrimoniul național la categoria TEZAUR, respectiv fond.

Aceasta înseamnă că Statul ar avea drept de preempțiune (întâietate la vânzare) și că ele nu pot fi scoase din țară. Despre locul în care au ajuns în urma licitației, nu există o comunicare publică. Ministerul Culturii nu spune ce va face de acum încolo sau dacă va mai putea face ceva.

Controversa provenienței și autenticității

Comunitatea culturală românească a cerut, încă de la apariția anunțului privind vânzarea bunurilor, clarificarea a două probleme - autenticitatea și proveniența bunurilor. S-au făcut plângeri penale și o petiție publică prin care li se cerea autorităților să clarifice necunoscutele.

Oamenii voiau să știe cum au ajuns bunurile în patrimoniul privat. Casa de licitație susținea ca ele proveneau din fondul Romeo Drăghici. Romeo Drăghici a fost avocat, prieten și secretar personal al lui Enescu. Tot el a fost fondatorul și primul director al Muzeului „George Enescu“.

Văduva lui George Enescu, Maruca Cantacuzino, donase statului român, după moartea compozitorului, multe din bunurile sale. Ele au fost trimise la București, iar Romeo Drăghici a trebuit să aibă grijă de ele în calitate de legatar testamentar.

Așadar, se ridica întrebarea dacă bunurile sunt personale ale lui Romeo Drăghici sau ele au fost ale statului și deci nu aveau cum să ajungă la Romeo Drăghici.

Adnotările și laitmotivele la manuscrisul tragediei lirice Œdipe, vândute cu 100.000 euro, reprezentau unul dintre loturile vizate de întrebările privind proveniența. Œdipe fusese scrisă de George Enescu între 1910-1931 și a avut premiera la Paris în 1936. Cu ocazia premierei, în capitala Franței, Enescu ar fi scris cele patru pagini de adnotări care erau scoase la vânzare după 90 de ani. Despre pagina cu laitmotivele nu există informații publice, dar, în mod tradițional, ele sunt atașate partiturii.

Enescu nu mergea nicăieri fără geanta cu partituri la care ținea foarte mult. Marele compozitor a plecat definitiv din țară în 1946. Nu se știe dacă documentele de acum au rămas în țară și au fost rechiziționate de comuniști sau au ajuns în România donate de Maruca Cantacuzino zece ani mai târziu.

George Enescu și Yehudi Menuhin în București, 1945
George Enescu și Yehudi Menuhin în București, 1945

Cert este că manuscrisul operei, cel la care ar fi trebuit găsite atașate cel puțin laitmotivele, sunt acum în posesia statului, la Muzeul George Enescu, cel de care a avut grijă Romeo Drăghici până la moartea sa.

Dosarul de vânzare la licitație nu clarifica problema. El conținea doar o hârtie nedatată prin care Romeo Drăghici atesta autenticitatea bunurilor vândute, spune că sunt din colecția lui, dar nu preciza și cum i-au parvenit.

Certificatul care atestă proveniența viorii. Este un document dactolagrafiat pe care doar apare semnătura despre care se spune că e a lui Romeo Drăghici. Nu a existat o expertiză grafologică a lui.
Certificatul care atestă proveniența viorii. Este un document dactolagrafiat pe care doar apare semnătura despre care se spune că e a lui Romeo Drăghici. Nu a existat o expertiză grafologică a lui.

O altă problemă era autenticitatea care privea o vioară„model Joseph Guarnerius del Gesù, primită de George Enescu din partea familiei regale a României, atelierul fraților Wolff Kreuznach în 1885”, vândută la licitația din 22 septembrie cu 50.000 de euro. Necunoscutele erau legate de legătura cu familia regală, nedemonstrată cu nimic, și valoarea instrumentului.

Înscrierea în patrimoniul național - un fiasco cu repetiție

Pentru înscrierea în patrimoniul național, casa de licitații a făcut, după cum cere legea, două dosare în care erau atașate rapoarte de expertiză privind bunurile. Dosarele le-a analizat Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor. Inițial, aceasta a decis că rapoartele de expertiză privind cele cinci adnotări la manuscrisul Oedipe și vioara despre care se susține că a primit-o George Enescu de la familia regală sunt „neconcludente și nelegale” și a cerut reexpertizate.

Președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, declara pentru Europa Liberă că reprezentanții comisiei au pus la îndoială concluziile făcute de experții care recomandau ca documentele și vioara să fie declarate bunuri de tezaur pentru că „s-au pronunțat asupra unor elemente fără a avea o dovadă materială și au ajuns la anumite concluzii care nu pot fi verificate de terți independenți”. Din această cauză, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor a recomandat realizarea unei noi evaluări, care să fie făcută de experți independenți și profesioniști.

Cine trebuia să facă reexpertizarea era o necunoscută. Rezolvarea cererii a rămas la fel.

Casa lui George Enescu din Mihăileni, Botoșani, perioada interbelică.
Casa lui George Enescu din Mihăileni, Botoșani, perioada interbelică.

Cum neînscrierea în patrimoniul național nu obliga casa de licitații să amâne sau să suspende licitația, bunurile au fost scoase la mezat și au fost vândute.

Cu publicitatea indirectă făcută, licitația Enescu organizată de Historic a fost o surpriză și pentru organizatori care au strâns aproape un sfert de milion de euro din vânzare. Chiar și cele două loturi în litigiu au găsit un cumpărător.

La o săptămână după ce bunurile au fost vândute, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor revine asupra propriei decizii și înscrie bunurile în patrimoniul național: vioara la Fond și laitmotivele cu adnotări la Tezaur -pentru că „ele au valoare arheologică și istorico-documentară.”

În motivație se pasează responsabilitatea deciziei în curtea Muzeului Național George Enescu care, ajuns din neant în procedură, ar fi cerut înscrierea în patrimoniu. Comisia spune însă că își menține obiecțiile anterioare referitoare la expertizele casei de licitații Historic și că nu se pronunță asupra oportunității achiziționării lor. Adică le-a înscris în patrimoniu, conform legii, statul are primul drept de cumpărare, dar comisia nu prea știe dacă să fie cumpărate sau nu.

Ministerul tace mâlc

Europa Liberă a cerut consilierei ministrului Bogdan Gheorghiu, încă de pe 23 septembrie, un punct de vedere referitor la intenția statului de a recupera cele două bunuri clasate în patrimoniul național după vânzarea la licitație. Până la această oră, răspunsul nu a fost formulat. Nu există informații publice dacă cele două bunuri mai sunt în țară sau cine este misteriosul colecționar care le-a cumpărat.

Președintele SUA, Joe Biden, despre asaltul de la Capitoliu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:22 0:00
XS
SM
MD
LG