Virgil Ierunca: „Dacă Dumnezeu există, de ce să faci literatură? Și dacă Dumnezeu nu există, de ce să faci literatură?, se întreba Eugen Ionescu încă de la „Nu”. Și de atunci pînă astăzi, întrebarea a rămas aceeași, numai că ea s-a dublat între timp prin cuvinte, și prin cuvânt. Contradicție? Nicidecum! Pînă și în teatrul zis al absurdului stăruie un apel transcedental. Ca să nu mai pomenim de rîsul lui Eugen Ionescu, care e religios.
Că l-a citit sau nu pe Soloviev*, și nu e sigur că nu l-a citit (prima carte pe care am întrezărit-o în bibllioteca lui în 1947, când l-am văzut prima oară, era teza lui Jean Barusi despre Sfântul Ioan al Crucii), nu are nici o importanță. Învățător e faptul că, asemenea filosofului pravoslavnic, Eugen Ionescu rîde de aparențele lumii acesteia, păstrînd amintirea viitoare a celeilalte.
Întreaga operă ionesciană este, cum își intitulează el ultima carte, la quête intermittente, căutarea intermitentă a lui Dumnezeu (...).”
* Vladimir Sergheievici Soloviev (1853-1900), teolog, filosof, poet și critic literar rus, care a jucat un rol important în dezvoltarea filosofiei și poeziei ruse de la sfîrșitul secolului 19 și în renașterea spirituală a Rusiei la începutul secolului 20. (n.red.)
