Linkuri accesibilitate

Exit poll: Rumen Radev, câștigător al alegerilor prezidențiale din Bulgaria


Președintele Rumen Radev este dat câștigător al alegerilor prezidențiale de duminică, potrivit sondajelor făcute la urne.
Președintele Rumen Radev este dat câștigător al alegerilor prezidențiale de duminică, potrivit sondajelor făcute la urne.

Sondajele făcute la ieșirea de la urne în Bulgaria arată că actualul președinte Rumen Radev a câștigat un nou mandat în urma turului doi al alegerilor prezidențiale.

Sondajele făcute de mai multe organizații îi oferă lui Radev, în vârstă de 58 de ani, al doilea mandat de cinci ani la conducerea țării cu aproximativ 65% din voturi, transmite Euronews.

Plasat pe locul II, rectorul Universității din Sofia, Anastas Gherghikov, în vârstă de 58 de ani, susținut de partidul de centru-dreapta GERB al fostului prim-ministru Boiko Borisov, ar fi obținut 32%. Aproximativ 3% dintre alegători au votat împotriva ambilor candidați.

Radev, un critic vocal al lui Borisov și un susținător ferm al protestelor anticorupție de anul trecut, a atras mulți bulgari care s-au săturat de politicienii pe care îi consideră corupți.

„Să nu dăm trecutului șansa de a ne torpila viitorul. Să găsească toată lumea 15 minute astăzi (pentru a vota), ca să nu pierdem următorii cinci ani”, a spus Radev duminică, după ce a votat.

Partidul lui Radev „Continuăm schimbarea” speră acum să găsească parteneri de coaliție pentru a pune capăt celor șase luni de blocaj politic.

Bulgaria se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la sfârșitul comunismului în urmă cu trei decenii.

Bulgarii au votat pe 14 noiembrie pentru un nou parlament în încercarea de a depăși un impas politic de luni de zile în urma a două rânduri de alegeri parlamentare neconcludente din aprilie și iulie.

Partidul anticorupție „Continuăm schimbarea” a ajuns pe primul loc, urmat de partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Borisov.

„Continuăm schimbarea” este acum în negocieri pentru formarea unui guvern cu o coaliție de două partide anti-corupție și cu Partidul Socialist, care îl susține pe Radev.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG