Al doilea dosar penal deschis după tragedia de la Crevedia
Procurorii au deschis două dosare penale. Primul se referă la exploziile care au avut loc noaptea trecută.
Cel de-al doilea dosar a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea Militară, au declarat pentru Europa Liberă surse judiciare. În aces dosar, sunt cercetate faptele care au dus la rănirea a doi jandarmi și a pompierilor care au intervenit.
În primul dosar, audierile au început încă de noaptea trecută.
Pe de altă parte, până în această dimineață, anchetatorii nu au reușit să înceapă cercetările în focarul incendiului din cauză că la fața locului încă exista o cisternă care scăpa gaz și exista pericolul unei noi deflagrații.
900 de români au donat sânge în toată țara pentru cazul Crevedia până la ora 12.00
Până la ora 12:00, în jur de 900 de persoane au donat sânge în Centrele de Transfuzie deschise duminică deși nu era zi lucrătoare, pentru a veni în sprijinul victimelor de la Crevedia.
La Iași, au donat sânge 100 de români, față de 20, o zi normală de lucru, adică de cinci ori mai mult, transmite corespondentul Europei Libere.
Doi arși au ajuns la Milano
Aeronava militară cu cei doi pacienți care au suferit arsuri a aterizat la Milano. Pacienții fuseseră internați inițial la Spitalul Bagdasar Arseni.
Pacienții au fost preluați de ambulanțe și sunt în drum spe spitalul „San Raffaele”.
Pacienții transferați la Bruxelles sunt la terapie intensivă, în stare stabilă.
Nou bilanț al situației răniților din spitalele din Capitală, altele decât Floreasca
Ministerul Sănătății a făcut un nou bilanț al situației rănilor de la Crevedia din spitalele din București:
- La Spitalul de Arși din Capitală sunt internați 2 pacienți în secția de chirurgie plastică, iar amândoi sunt stabili.
- La Spitalul Universitar e internat 1 pacient în secția de chirurgie plastică
- La Spitalul Elias - 1 pacient în stare stabilă - internat în secția de ORL
- La Spitalul Bagdasar Arseni s-au prezentat 13 pacienți din care: 2 au fost transferați la Milano, 2 sunt în ATI în stare gravă, 8 stabili internați în sectia de chirurgie plastică și 1 pacient stabil în secția de chirurgie.
De asemenea, Ministerul Sănătății informează că în Spitalul Județean din Târgoviște a mai rămas internat un singur pacient în stare stabilă.