Linkuri accesibilitate

Imagini aeriene cu urmările incendiului și exploziilor din Crevedia.

Explozii la Crevedia | Patru dosare penale deschise, trei decese și 58 de răniți. Doi, în stare gravă, intubați și ventilați mecanic

Trei persoane au murit, iar alte 58 sunt rănite, din care 39 sunt pompieri aflați la locul intervenției în timpul celei de a doua explozii care a avut loc pe 26 august la o stație GPL din Crevedia/județul Dâmbovița, aflată la 27 de kilometri de București.

21:46 27.8.2023

DNA a deschis un dosar penal de abuz în serviciu, pentru a cerceta faptele funcționarilor care au ignorat neregulile stației GPL

Direcția Națională Anticorupție (DNA) va cerceta posibilele fapte de corupție care au dus la exploziile stației GPL de la Crevedia.

Sursele Agerpres afirmă că procurorii DNA au deschis un dosar penal privind posibile abuzuri în serviciu ale funcționarilor cu atribuții de control.

Șapte instituții ale statului au fost alertate de neregulile de la stația GPL din Crevedia. Numeroși funcționari ai statului, așadar, se poate să fi ignorat voit situația.

19:01 27.8.2023

Stația GPL din Crevedia nu mai avea autorizație de mediu, după ce a declarat că s-a închis în 2020

Stația GPL din Crevedia nu mai avea din 2020 autorizație de mediu, odată ce și-a declarat încheierea activităților economice, conform Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

Pierderea autorizației de mediu se leagă de problemele remarcate de IGSU, care au dus la pierderea autorizației de securitate la incendiu.

Potrivit IGSU, sistemul de alimentare GPL a fost autorizat pentru securitate la incendiu în 2011, dar și-a pierdut autorizarea în iulie 2020 după ce s-a remarcat o neregulă.

Unitatea dobândise în 2016 o autorizație de mediu, care trebuia să fie valabilă până în 2021.

Inspecția ISU Dâmbovița din 30 iulie 2020 a constatat reamplasarea instalației monobloc tip SKID din stație - acea nouă poziție, însă, nu respecta distanțele de siguranță, astfel că ISU a constatat pierderea valabilității autorizației de securitate de incendiu. Inspectorii au găsit și o neregulă cu o pompă neomologată.

Chiar și după această inspecție și retragere a autorizației, stația GPL a continuat să funcționeze. A avut loc pe 28 septembrie 2020 o altă inspecție, care a constatat că unitatea încă funcționa, fără autorizație de incendiu și cu un rezervor cisternă neomologat.

S-a hotărât pe 30 septembrie 2020 să se închidă stația GPL. Operatorul economic a notificat ISU Dâmbovița pe 13 octombrie 2020 că punctul de lucru a fost închis.

Din 14 octombrie 2020, după această notificare, a fost anulată autorizația de mediu și proprietarii nu au mai cerut reînnoirea vizei anuale a autorizației.

„Fosta stație GPL, care a provocat dezastrul de ieri seară, din județul Dâmbovița, nu ar mai fi trebuit să funcționeze din data de 14.10.2020”, transmite ANPM într-un comunicat de presă.

De asemenea, stația de GPL avea autorizație pentru doar un rezervor de depozitare de 5.000 de litri și o pompă de distribuție. Nu exista nicio prevedere privind stocarea autocisternelor în acea locație, punctează ANPM.

18:16 27.8.2023

Procurorii spun că cei patru nepalezi locuiau în clădirea de birouri a stației GPL, chiar dacă în acte erau angajați în alte locații ale firmei

Procurorii au început să reconstituie evenimentele care au dus la exploziile de la Crevedia. Se fac cercetări pentru distrugere din culpă urmată de un dezastru, încadrare care s-ar putea schimba sau extinde ulterior.

În biroul stației GPL din Crevedia locuiau patru nepalezi, declarați în acte ca fiind angajați în alte locații, conform Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florin Florența.

Societatea comercială care deținea stația GPL avea 25 de puncte de lucru în toată țara. Complexul din Crevedia a fost declarat drept punct de parcare pentru cisterne de către firmă, după ce stația GPL a fost închisă în octombrie 2020 în urma inspecției ISU Dâmbovița.

În ziua tragediei, un șofer al unei cisterne care avea o roată defectă încerca să transfere GPL într-una dintre cele două cisterne din parcare.

„În condiții neelucidate, sub cisterna cu gaz a apărut o sursă de foc”, precizează procurorul.

Angajații, inclusiv cei nepalezi, s-au mobilizat și au încercat să oprească traficul în timp ce șoferii încercau să stingă focul.

În aceste condiții, s-a produs prima explozie.

În decursul unei ore, au ajuns la Crevedia mai multe echipaje de intervenție, care au fost prinse în a doua explozie.

„Cercetarea la faţa locului e îngreunată de situaţia existentă în perimetru. Ar putea exista încă emisii de gaz”, spune procurorul.

Au loc duminică percheziții la primăria din Crevedia, la un punct de lucru din București și la locuințele celor doi asociați. La sediul IGPR au loc audieri cu mai mulți martori.

17:48 27.8.2023

Primarul din Caracal, tatăl proprietarului stației GPL Crevedia, se autosuspendă din PSD


Primarul din Caracal, Ion Doldurea, tatăl proprietarului stației de GPL din Crevedia, anunță că se autosuspendă din calitatea de membru al PSD și din toate funcțiile deținute în cadrul organizației PSD Caracal. Primarul a scris un mesaj pe Facebook în care spune că nu a vrut să fie insensibil atunci când a spus că „e treaba pompierilor” atunci când a întrebat despre zecile de pompieri răniți în urma exploziei.

Mesajul primarului de pe Facebook:

  • Sunt puternic afectat și îndurerat de tragedia care a zguduit comunitatea locală din Crevedia și transmit întreaga mea compasiune familiilor greu încercate, celor care au rude sau prieteni pe patul de spital și cetățenilor care au avut de suferit de pe urma deflagrației. De asemenea, transmit sănătate și putere celor care sunt în acest moment pe paturile spitalelor și luptă pentru recuperare.
  • Am constatat că una dintre declarațiile pe care le-am acordat ieri unui reporter, sub imperiul emoțiilor și devastat de vestea primită, a fost interpretată și exploatată altfel decât cum am vrut să transmit. Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spațiul public a fost indusă ideea că aș fi nepăsător față de efortul și sacrificiul pompierilor și forțelor de ordine implicate într-o astfel de situație.
  • La momentul acelei discuții cu jurnalista, pe baza informațiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajați ai firmei, victime ale deflagrației, și pe de altă parte, la pompieri ca profesioniști aflați într-o operațiune în care își asumă riscuri. Raportat la situația de fapt, responsabilitatea efectuării manevrelor la fața locului pentru stingerea incendiilor aparține pompierilor, motiv pentru care m-am exprimat folosind expresia „e problema lor”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG