Un grup de tineri absolvenți ai Universității de Arte, unii încă la master, oferă societății viziunea lor asupra tarelor ei, a alienării și dezumanizării ei. Văzute prin ochii artistului și redată cu instrumentele sale. În cazul de față, ale sculpturii, ale modelării formelor. Punându-i, astfel, oglinda în față. Ce face societatea? Îi sfâșie în tușe de o violență și o cruzime care nu fac decât să confirme viziunea tinerilor artiști asupra societății.

Aflați la început de drum, artiștii cad victime într-un război de bulevard, pornit de oamenii politici, care se folosesc de creațiile lor pentru a-i da adversarului politic o lovitură.

Tinerii artiști au comis culpa de a expune în spațiul Primăriei conduse de adversarul politic.

Primul pas l-a făcut Mihai Drăgan, avocatul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, anchetat pentru că a transformat Primăria într-o afacere. Tudorache a ajuns să dețină, așa cum spun procurorii care-l anchetează, diamante de sute de mii de euro, imobile de lux și să acorde împrumuturi de milioane de euro, pornind de la un venit de circa 1.000 de euro pe lună. El s-a folosit de soția sa și de menajeră, ca proprietari aparenți ai banilor obținuți din șpăgi. „spălate” prin cumpărarea cu bani în mână de imobile de sute de mii de euro, excursii în străinătate, autoturisme de lux sau pentru plata de școli private. Fără ca Tudorache, soția sau menajera să fie artizanii vreunei afaceri care să le justifice colosalul succes financiar.

Între timp, Tudorache a pierdut și primăria Sectorului 1, câștigată de Clotilde Armand, care a oferit spațiu pentru expoziția tinerilor artiști.

Avocatul lui Tudorache fotografiază pe ascuns, fără acordul organizatorilor, lucrări ale tinerilor artiști înainte ca expoziția să fie amenajată și le expune pe propria pagină de Facebook, expunându-le totodată linșajului public pe care-l și întreține.

Postarea devine un festival al grosolăniei, în numele războiului politic care-i poziționează pe comentatori de o parte a baricadei. Faptul că actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, le-a oferit spațiu de expunere a lucrărilor, i-a transformat pe tinerii artiști și lucrările lor în victime ale acestui război gratuit, instrumentat prin lentila de partid, într-o parafrază ironică ce vine să confirme chiar mesajul celor mai multe dintre lucrări despre alienarea societății, lipsa de comunicare, de deschidere, de empatie.

Din acel moment, bulgărele se rostogolește prin televiziunile de casă ale partidului slujit de fostul primar și prin presa care ajunge să facă din expoziția tinerilor artiști inamicul public numărul unu. Orice comentator, transformat brusc în critic de artă, se simte dator să le mai aplice o lovitură în plex. Nimeni nu întreabă cine sunt artiștii, câți ani au, ce e cu ei, de unde vin, ce i-a motivat, ce au vrut să transmită prin operele lor. Arta e folosită pe post de mănușă de box pentru a-i aplica adversarului politic lovitura fatală.

Așa debutează, chiar înainte de lansarea ei oficială, expoziția Dincolo de canon. Noua sculptură azi, expusă în holul Primăriei Sectorului 1 din Capitală între 19 februarie – 21 martie 2021.

Expoziția, lansată de ziua lui Constantin Brâncuși, îi este consacrată, de unde și confuzia celor care, transformați peste noapte în critici de artă, o consideră o blasfemie. Cine are cât de cât idee de personalitatea lui Brâncuși poate bănui cât de șfichiuitoare i-ar fi fost replica dată criticilor de circumstanță care măsoară orice creație după propria riglă procustiană, încercând să-i încadreze mesajul între limitele propriei încastrări.

Marcel Ciolacu: „Nu știu cât de oportun este să fie femei dezbrăcate în holul unei instituții publice”

Momentul nu a fost ratat nici de Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, cel mai mare partid politic din România, care spune că el la Primărie nu merge pentru expoziții, ci ca să plătească taxe și impozite.

Într-o intervenție la postul România TV, liderul PSD s-a simțit dator să facă propria sa cronică, profitând de ocazie pentru a-și trage de urechi adversarul politic etichetat ca „progresist-neomarxist”. El nu este deranjat de expoziția în sine, deși nu consideră „oportun(ă)” expunerea a ceea ce el numește a fi „femei dezbrăcate” în holul unei instituții, cât mai ales de faptul că expoziția este organizată acolo unde, crede el, se plătesc impozitele.

Ciolacu nu a auzit de modelul francez și al instituțiilor din lumea largă care le oferă artiștilor, mai ales celor aflați la început de drum, spațiu gratuit de exprimare. Și invocă semnul categoric al crucii, ca probă supremă a temeiniciei îndoielii sale filosofice că acolo „o fi primăria” sau nu.

„Nu sunt critic de artă, dar nu știu cât de oportun este să fie femei dezbrăcate în holul unei instituții publice. (…) Doamna Clotilde nu a aflat până acum cu ce se ocupă primarul. Poate acesta este progresismul neomarxist. E o expoziție interesantă, eu aș merge dacă ar fi în altă parte, dar nu la primărie, acolo merg să plătesc impozite. (…) Românul intră în acel hol, își face cruce și pleacă: «o fi primăria, nu o fi!»”, a comentat Marcel Ciolacu.

Ce spun tineri artiștii. Cine sunt ei

Aflat în toiul unei polemici despre scriitori și critici, G. Călinescu spunea că nu contează prea mult ce spune autorul despre propria sa creație, despre ce a avut el în intenție. Că, de multe ori, artistul s-ar putea să nu fie cel mai bun critic pentru propria sa creație, mult mai interesant fiind ceea ce crede fiecare că regăsește din sine în această creație. Care devine, astfel, oglindă pentru consumatorul de artă și cultură, inevitabil pentru societate și publicul larg.

Dat fiind contextul, am dat tinerilor artiști dreptul la cuvânt pentru a contrabalansa din preaplinul de violență și grosolănie cu care au fost întâmpinați, pentru a le deschide celor ce i-au demonizat o firidă către lumea interioară a tinerilor artiști, pentru a le da de gândit celor care s-au grăbit să-i judece, parcă pentru a confirma oglinda pusă de artiști, prin lucrările lor, în fața societății.

Radu Panait, despre joaca de-a Dumnezeu și eroii înfrânți

Radu Panait, 36 de ani, autor al lucrărilor Cheap Thrills și Home, prima fiind una dintre lucrările care au atras atenția, apreciată și hulită în egală măsură, a acceptat să explice pentru Europa Liberă resorturile sale artistice.

„Lucrările mele fac parte dintr-o serie mai lungă intitulată „I made this reality FATUM”.

„Cheap thrills” și „Home” sunt cele pe care le-am ales și din considerente tehnice, restul fiind ori prea mari ori atârnate și nu ni se permitea acest lucru.

Cheap thrills - Proiectul este inspirat din mitologie, găsind ca numitor comun în cultura diferitelor civilizații, zeităti hibrid între om și animal. Ca o eră în care există o globalizare culturală. Pe de alta parte, tehnologia geneticii și nu numai ne dă șansa să ne implinim visul de a părăsi granițele umanului și să ne asemuim divinității dătătoare de viață. Joaca de-a Dumnezeu, însă, nu s-a demonstrat a fi benefică, cu toate că am câștigat lupta cu clonarea, multe specii își găsesc sfârșitul sub ochii noștri din indiferență. Astfel oamenii reprezentați cu contopiri zoomorfe sunt fețe ale societății. Este cunoscut conceptul că în fiecare din noi zace o latură animalică ce iese la iveală în momentele cruciale din viață, mai ales când instinctul de conservare se activează.

Home - Este povestea copiilor săraci, abandonați sau cu handicap, pe care societatea îi consideră paria și îi exclude sau îi desconsideră.

Dorința supremă a omului de a zbura este un ideal divin. Personajul meu ar fi putut fi un erou căci are aripi și cap de pasăre. Însă experimentul a eșuat deoarece s-a născut fără pene.

Astfel, abandonat, este silit să se apere construindu-și, pe un stâlp înalt, un cuib din țepușe, ca o fortăreață. Fragilitatea este accentuată și de materialul folosit, rășina transparentă, dând senzația că se poate sparge la o simplă atingere.”

Lor li se adaugă alte două lucrări, pe care nu le-a putut expune din cauza dimensiunilor, dar care fac parte din aceeași serie I made this reality FATUM.

„Falling este un alt exemplu al năzuinței omului de a atinge culmi ce îi depășesc puterile, iar acest lucru îi este fatal, căzând de unde nu îi este permis încă să acceadă. Cu corp perfect de atlet, precum în reprezentarile Greciei antice, el are cap de căprior, cu inteligența și naivitatea acestuia. Aceste însușiri îi demască vulnerabilitatea înainte de a muri lovind pamântul.

Messenger este, la fel, o încercare a omului de a atinge artificial perfecțiunea. Corpul de luptător a primit un set de aripi subdezvoltate care îl impiedică să câștige lupta. În loc de picioare are gheare puternice de vultur și o mască de vultur din specia harpia cu care își ascunde identitatea. A pierdut lupta în fata divinității, iar galera prinsa de picior este osânda sa veșnică.”

Astfel și-a descris tânărul artist proiectul încă în lucru, printre care la „micile impedimente” se află chiar lipsa atelierului.

El spune că nu ar putea „comenta răutăcios” pe seama „injuriilor aduse” pentru că, în primul rând se respectă pe el și nu i-ar face „onoare acest lucru”, conștient că nu are cum mulțumi pe toată lumea și că abia atunci ar fi cu adevărat „dubios”.

„La final, noi artiștii am câștigat atât vizibilitate dar și respectul multor iubitori de artă care cred în viitorul nostru. Eu am drumul meu și nu am de gând să renunț vreodată. În Carrara, unde am făcut primul master, pe care l-am terminat ca șef de promoție, am avut ocazia să înțeleg arta modernă, să îmi ascut simțurile și să văd ce înseamnă o comunitate închegată a elitelor artistice. Am vrut să ma întorc în țară pentru a arăta și altora care este abordarea corectă. Lucrez la acest proiect și sper să reușesc.”

Radu Tudor Panait a lucrat și la reconstituirea facială a domnitorului Mihai Viteazul, care se află la Muzeul Șuțu.

Proiectul a fost derulat cu ocazia centenarului Marii Uniri și realizat în urma unui studiu laborios de reconstrucție facială - o premieră națională- făcut după măsurătorile antropometrice ale craniului lui Mihai Viteazul, făcute în 1920, la Iași, la cererea Armatei, de Francisc Rainer, părintele antropologiei din România.

Alexandru Ranga, 25 de ani, sculptor din adolescență, autor al lucrării „Acvila”

Alexandru Ranga, 25 de ani, autor al lucrării Acvila, este absolvent al Universități Naționale de Arte Plastice din București (UNArte) Secția de Sculptură și spune că și-a descoperit vocația încă din adolescență, când a urmat cursurile Liceului de arte plastice ,,Nicolae Tonitza”, imediat după ce a terminat Școala Germană, urmându-și „visul din copilărie, acela de-a putea realiza propriile "jucarii" dintr-un univers pe care nu voiam să-l mai părăsesc.”

Despre sculptură spune că pentru el este „însăși viața”, singura prin care se simte împlinit.

„Sculptura pentru mine este însăși viața, este singura formă de expresie în care mă simt împlinit, arta în general are caracteristica aceasta de-a ne umple de emoție și de-a ne ajuta să progresăm. Spun cu mâna pe inima că este cel mai bun lucru pe care îl putem face ca indivizi, acela de-a ne hrăni spiritul, de a-l asculta și îmbogăți cu cât mai multă cultură.”

Și Alexandru și-a descris lucrarea.

„Acvila reprezintă o vietate nobilă, independentă, un simbol al puterii și o vietate conservatoare a regnului animal. Am creat „Acvila” din dorința de-a realiza una dintre cele mai nobile vietăți, este adevărat într-o ipostază de degradare, dar menținându-și totuși ferocitatea de prădător. Am reprezentat-o vizual sub o formă ușor stilizată, suferindă, topită. ​În Acvilă, de altfel și în restul lucrărilor mele, reprezint o formă de suferință, durere, chiar niște răni pe care le consider ca find cu caracter evolutiv pentru privitor. Nu mi-am găsit până în prezent curajul față de-o estetică a frumosului, consider că cele mai bătătorite carcase înmagazinează cele mai puternice spirite”, spune Alexandru.

El a fost afectat de reacția publicului, dar spune că-l înțelege, deși regretă că evenimentul a fost politizat.

„Sunt puțin dezamăgit de reacția publicului, dar pot să-l și înțeleg. Problemele sociale reale cu care se confruntă societatea la ora actuală îl determină să reacționeze în această manieră. Tododată, îmi pare rău că s-a politizat acest eveniment (...). Sunt de părere că arta nu este politică și n-ar trebui să fie folosită ca mecanism care s-o deservească”.

Cât privește reproșurile care le-au fost aduse prin asociere cu Brâncuși și creația sa, Alexandru a răspuns printr-o întrebare retorică, sugerând că Brâncuși ar fi acceptat imediat noul și că nu i-ar fi plăcut să fie imitat. ​„(...) expoziția a avut ca scop promovarea tinerilor artiști absolvenți ai catedrei de sculptură la propunerea Uniuni Artiștilor Plastici (UAP), dar sunteți de părere că Brâncuși și-ar fi dorit să vadă la 145 de ani de la nașterea sa, la niște tineri artiști, lucrări executate în maniera pe care a consacrat-o?”

Irina Tănase, 22 de ani, protest împotriva poluării. „Eu sunt autoarea sirenelor numite ,,drăcoaice dezbrăcate”

Irina Tănase, 22 de ani, la master în cadrul secției de sculptură a Universității Naționale de Arte din București, este autoarea sirenelor demonizate, numite „drăcoaice dezbrăcate”.

Irina spune că prin creația sa a dorit astfel să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului poluării, la care este expusă lumea acvatică.

„Mi-am descoperit pasiunea pentru desen foarte devreme (2-3 ani), practic desenez de când mă știu, iar trecerea către modelaj și sculptură a venit aproape firesc. Am urmat cursurile Liceului de Arte Plastice ,,Nicolae Tonitza”, ciclul gimnazial și liceal, iar apoi am absolvit Universitatea Națională de Arte din București, secția sculptură.

În decursul anilor universitari am abordat diferite teme, ultimele fiind inspirate din lumea acvatică.

La această expoziție am participat cu două lucrări, cele două sirene numite de către media ,,drăcoaice dezbrăcate”.

Având în vedere acțiunea nocivă a mediului poluat asupra ființelor vii și dorind să trag un semnal de alarmă asupra pericolelor evidente la care acestea sunt expuse, am gândit că sirenele, creaturi fantastice prezente în mai toate culturile lumii și fiind una dintre cele mai populare creaturi mistice, pot simboliza atât viețuitoarele marine cât și pe cele terestre.”

Ea spune că nu se aștepta să stârnească asemenea reacții și că și-a propus, dimpotrivă, să aducă la lumină aspecte negative din societate: de la izolarea socială din ultima vreme, până la problemele de mediu ignorate de atâția ani.

„Nu m-am așteptat la asemenea reacții din partea publicului larg. ​Am vrut să aduc la lumină anumite aspecte negative ale societății, de la izolarea socială cu care ne-am confruntat în ultima vreme până la problemele serioase de mediu pe care le ignorăm de ani de zile, însă în speranța de a îndemna oamenii să facă o schimbare, începând din interior, am recurs la mijloacele plastice de reprezentare care redau degradarea, anxietatea, teama, lipsa de perspectivă...

Am încercat să fiu cât mai convingătoare în acest sens și să evidențiez acest lucru într-o manieră personală.

Am fost dezamăgită de asocierile făcute lucrărilor mele. Nu spun că trebuie să fie plăcute sau apreciate de către toată lumea, însă majoritatea oamenilor s-au exprimat doar asupra aspectului vizual, care nu este unul comun, fără să încerce să înțeleagă de ce am ajuns la această rezolvare plastică.”

Cât privește asocierea forțată făcută cu creația lui Brâncuși, pentru a li se reproșa artiștilor că nu i-au onorat cum trebuie memoria prin lucrările lor, Irina spune că Brâncuși a fost motorul exprimării personale și nu o temă de urmat în lucrări.

„Foarte multe persoane au fost indignate de faptul că lucrările din expoziție au fost asociate cu Brâncuși, diferențele de stil fiind clar observabile. Eu consider că prilejul zilei de naștere a celui mai important sculptor român este o ocazie foarte bună pentru un eveniment în care să fie promovați tinerii artiști ai acestei generații. Tematica expoziției nu a fost inspirată de lucrările lui Constantin Brâncuși, ci au fost expuse lucrări realizate din materiale mai puțin convenționale din cadrul universului propriu fiecărui expozant”, spune Irina Tănase.

Cât privește reproșul făcut de unii comentatori pe Facebook, care susțin că s-au risipit banii municipalității, Irina amintește că evenimentul nu este finanțat de Primărie și nici din bani publici și le reproșează celor care au comentat pe marginea lucrărilor că au politizat evenimentul.

„Acest scandal a fost unul politic din care noi nu vrem să facem parte. Multe persoane au fost deranjate de faptul că banii din taxele plătite de aceștia s-ar fi dus spre organizarea acestui eveniment, așa că țin să menționez faptul că această expoziție a fost organizată la cererea Uniunii Artiștilor Plastici și nu a fost finanțată de către primărie. Aș vrea să le mulțumesc celor doi curatori care s-au ocupat de acest eveniment, doamna Reka Csapo Dup și domnul Călin Stegerean, precum și doamnei primar Clotilde Armand pentru spațiul pus la dispoziție, fiind o oportunitate de care tinerii artiști au nevoie, spatile expozitonale fiind foarte puține, mai ales în această perioada dificilă.”

Adriana Untilov. Maternitate. Despre mâini, mai puțin despre mâine

Adriana ne-a descris lumea ei și ceea ce o definește din amintiri, senzații și prin raportare la persoanele pe care le-a întâlnit pe parcursul său și la întâlnirea miraculoasă cu fiul său.

„Mă numesc, de fapt am fost numită Adriana Untilov. Am fost născută în anul 1983, într-un orășel din Câmpia Bărăganului, un orășel cu căldură tremurândă vara, și cu frig viscolitor iarna, cu oameni cu inimi la fel ca anotimpurile.

În casa în care am crescut mirosea a culori de ulei din tablourile mamei și a inimi. În adolescență aveam un prieten poet, prelung, cu un șoim de vânătoare pe umăr, și o prietenă care cânta încercănându-și ochii.

După liceu, am venit în orașul cel mai mare, am studiat limbile cele mai vechi, clasicele, iar după un deceniu m-am înscris la un nou studiu, formal, al artelor vizuale - sculptura. După dizertație, am trăit o întâlnire miraculoasă: am născut și m-am întâlnit cu fiul meu.

Lucrarea ‘Maternitate’ este o expresie a stării de mamă. Prin sân, trupul se prelungește, ființa se prelungește, și pruncul primește hrană. E miraculoasă și perfectă și totală funcția magnetică pe care sânul o are și cum știe să ofere tot ce are pruncul nevoie pentru supraviețuirea primă în lume.

'Despre mâini, mai puțin despre mâine' (titlul este împrumutat de la Sorescu), ca niște 'ace pe busolă’ au și ele propriul magnetism, propria dăruire. Nodul e un semn dublu: un semn de legământ dar și de neputință.

Pentru ambele lucrări am folosit material textil, atât pentru a sugera căldura și delicatețea trupului, dar și pentru că l-am putut lucra acasă, în camera de zi, în timp ce copilașul dormea.

În toamna trecută m-am înscris în UAP, iar acum m-am bucurat de expoziția realizată de Uniune și găzduită de Primăria Sectorului 1. M-am bucurat de inițiativa de a-i ajuta pe stagiari să expună undeva. Cred că ar fi de urmărit ce redau lucrările colegilor mei, ca o radiografie a sufletului, și a educației și a societății.”

Emil Cristian Ghiță - elementul declanșator, moartea tatălui

Pentru Emil Cristian, 34 de ani, totul a început în joacă, dar de continuat a făcut-o cu determinare, pentru a infirma prejudecata că arta e doar o joacă, nu o „meserie” de oameni serioși.

„M-am născut în Ploiești în anul 1987 și sunt absolvent al Universitații de Arte din București, secția Sculptură, profesor Darie Dup. Totodata am urmat masterul din cadrul aceleeași facultați.

În prezent activez ca Project Manager Cultural în cadrul Centrului Ceh București și sunt fondator al proiectului Eforie Colorat și cofondator al Festivalului Cinemascop.

Încă de mic copil am avut un real interes asupra artelor și în special a lucrului cu mâinile, pe atunci însă doar mă jucam cu leggo si mă murdaream toată ziua cu coca din care mama mea facea pâine; reușeam cu greu să rup câte un colț pe care îl modelam rezultând diferite forme și siluete, era o joacă inconștientă care mai târziu avea să se materializele într-o carieră. Am vrut dintotdeauna să studiez sculptura dar acest lucru s-a întamplat destul de târziu, fiind determinat de un eveniment nefericit din viața mea, respectiv moartea tatălui meu.

În vara lui 2013, când tatăl meu se stingea după câteva luni de chinuri, atunci în mintea mea s-a produs acel declic care m-a făcut să realizez că indiferent de planurile noastre viața are mereu alte planuri. Am petrecut mai bine de 8 luni aproape în singurătate încercând să identific soluții. Acest eveniment m-a făcut să conștientizez importanța momentului și a efemeritații condiției umane.

Trecând peste părerile prietenilor și familiei, care considerau că arta este doar o joacă de copii și nu o meserie, am luat decizia de a urma cursurile facultății de sculptură. Singura incurajare a venit din partea mamei mele, care m-a susținut în tot acest timp. Nu știam încotro merg, dar știam că sunt pe drumul cel bun”, povestește Emil Cristian.

De-a lungul timpului, Emil Cristian a fost implicat în mai multe proiecte de cercetare și participative precum PlatformD, custode în cadrul Bienalei de la Veneția din 2018, CAZUL 101 și Time Based Arts @Time Factory. A lucrat ca editor la realizarea albumului Made in CZ found in RO și a fost curator al mai multor expozitii, precum Czechoslovak Home, Czech Image Pop-up Exhibition, Future Museum. A participat la mai multe expoziții de grup și unul din proiectele sale de cercetare s-a finalizat cu o expoziție documentară, intitulată Rafin X in cadrul ETAJ artist Run Space din București.

„Printre mediile de expresie în care lucrez se numară sculptura, fotografia, instalația, intervenția în spațiu puplic și performance-ul. Preocupările mele artistice sunt variate, de la explorarea relației dintre esteticul industrial și cel figurativ până la interesul față de noile tehnologii, cercetarea curentelor post-umanism, trans-umanism dar și zona de explorare urbană, arhivare și documentare”, spune Emil Cristian.

„I used to be alive”

La expoziția „Dincolo de canon” Emil Cristian Ghiță a participat cu I used to be alive 1 și I used to be alive 2, care „reprezintă o continuare a cercetarii începute în urma cu 3 ani care vorbește despre tensiuni sociale si politice, tensiuni interumane, între două sau mai multe persoane, tensiuni vizibile și invizibile, măsurabile sau nemăsurabile dar și tensiunea materialelor.”

„Elementul central din ambele lucrări este supus unui mix de forțe aflate în tensiune și echilibru în același timp. Prin alăturarea materialelor folosite se subliniază subtil tensiunea și contrastul dintre metal, un material rece, prelucrat și o bucată de piele de bovină sau un picior de porc (modelat din ipsos), amândouă reprezentând materiale calde, organice, vii cândva. Lucrările fac parte dintr-o serie de lucrări neîncheiată, numită “Tension & Suspention”. Practica și motivația mea artistică sunt în strânsă legatură cu valorile și căutările personale”, explică Emil Cristian Ghiță.

„Dumneavoastră unde mergeți și ce e aia?”

Pentru tânărul sculptor, semnele că expoziția avea să fie „diferită” au apărut încă de la reacția de uimire a paznicilor primăriei la vederea lucrărilor. „Cu lucrarea în mână încercând să intru delicat fără a zgâria ușa unul dintre ei aclamă nedumerit, “Buna ziua, dumneavoastră unde mergeți și ce-i aia?“. Le răspund politicos că am adus lucrarea pentru expoziție și că este o sculptură, artă contemporană. Acel moment este veritabil, amândoi ne-am uitam stupefiați unul la altul, fiecare înțelegând altceva. Acela a fost momentul în care am luat contact cu acel tip de public”, relatează cu umor tânărul sculptor.

Deși se aștepta să existe și ceva reacții politice, artistul spune că nu se aștepta ca „această mică expoziție de sculptură, realizată în cinstea și memoria marelui Brâncuși să devină laitmotivul unuei discuții aprinse în societate despre arta contemporană. Reacțiile primite pe social media au fost de toate felurile, de la oameni care ne-au înjurat, jignit, umilit, aici putem aminti inclusiv oameni politici aflați în funcții publice, până la cei care au fost intrigați dar au dat o șansa expoziției, cei fascinați care au înțeles despre ce este vorba și ne-au felicitat.”

El crede că „arta nu este dedicată maselor” și că este „ greșit ca artist să îți dorești să mulțumești pe toata lumea”, măcar că „în viziunea multora, arta se agață de simeză sau stă cuminte în colț pe soclu”, oameni care „nu au auzit sau citit în viața lor despre Marcel Duchamp, Joseph Beuys, Constantin Brâncuși” dar care au păreri.

„S-a dovedit încă o dată că arta este și poate fi folosită ca o armă în societatea modernă”, mai spune tânărul artist care crede, însă, că expoziția și-a atins scopul câtă vreme „a stârnit reacții în societate.”

Organizatorii, consternați

Echipa proiectului „Dincolo de canon. Noua sculptură azi” își exprimă „consternarea și regretul față de maniera tendențioasă, scoasă din contextul real, în care imaginile obținute ilegal din expoziția în pregătire au fost prezentate în mass-media”, ne-a transmis unul din cei doi curatori ai expoziției, profesorul multora dintre foștii studenți care au expus, Reka Csapo Dup.

„Gândiți-vă cum au apărut acele fotografii în spațiul public, e vorba de avocatul fostului primar Tudorache care, în mod fraudulos, a fotografiat anumite lucrări, le-a scos din context, le-a prezentat într-o versiune aberantă și de-aici tot scandalul dar care a fost amplificat de faptul că anumite persoane aflate la emisiunile de seară la diverse televiziuni au fost invitate să se exprime, li s-au arătat fotografiile rupte din context și prezentate într-un anume fel și atunci s-a născut tot ce știm că s-a născut din povestea asta”, spune profesorul Călin Stegerean, celălalt curator al expoziției, într-o discuție avută cu Europa Liberă.

Cei doi curatori ai expoziției sunt personalități cunoscute în domeniul artelor plastice: Călin Stegerean este cadru didactic la Universitatea Națională de Arte București, fost director general al Muzeului de Artă Cluj-Napoca și al Muzeului Național de Artă al României din București iar Reka Csapo Dup este cadru didactic la Departamentul Sculptură al Universității Naționale de Arte București.

„Aceștia nu și-ar fi permis să aducă atingere unor valori recunoscute de comunitate. Dimpotrivă, lucrările din expoziție au un mesaj de apărare a acestor valori așa cum rezultă din textele explicative pregătite să însoțească toate lucrările”, spun organizatorii expoziției care se referă la intenția „voit denaturată și folosită în scop politic de câteva publicații și posturi de televiziune”.

Cei doi curatori dau exemplul lucrării lui Radu Panait, „Cheap thrills”, dedicată ultimului rinocer alb care a fost ucis exact în ziua în care un robot a fost declarat cetățean.

„Un fapt elocvent pentru ascensiunea tehnologiei în dauna naturii amenințată cu distrugerea. Este în același timp un avertisment pentru ceea ce înseamnă joaca de-a Dumnezeu a omului, capabilă să creeze monștri, ființe mutilate, să distrugă spiritualitatea prin tehnologie. Într-un fel pe care doar arta îl poate realiza, această lucrare arată pe de o parte la ce poate duce jocul periculos de-a Creatorul, pe de altă parte întruchipează caracterul nobil al naturii prin gestul ființei care își oferă cornul tăiat, cel pentru care braconierii au exterminat specia.”

De asemenea, sirenele realizate de Irina Tănase sunt inspirate de lumea acvatică, care este locul în care se regăsește cel mai mult artista.

„Acestea evocă capacitatea de a ispiti fie prin frumusețe fizică, fie prin exercitarea seducției ce vine din farmecele personale. Este un simbol al tentațiilor ce ajung să împiedice evoluția spiritului uman prin vrajă și înșelăciune”.

Dacă sculpturile tradiționale pot fi evocatoare ale unor evenimente glorioase, tragice și în general de o anumită sobrietate, „sculpturile lui Ștefan Siminic își propun să provoace râsul prin alăturarea unor elemente realizate din marmură colorată, care ne fac să ne gândim la un anume tip de râs, cel colorat.”

Demersul artiștilor este legat de problemele de mediu, de frământările și speranțele ființei umane, spun organizatorii expoziției despre intenția tinerilor artiști de a „crea un impact puternic asupra privitorilor”, încercând să le stimuleze astfel conștiința.

Profesorul Stegerean crede că pentru tinerii artiști, mesajul pe care-l primesc „e legat de felul în care funcționează societatea la noi, în care orice pretext este bun pentru răfuieli politice”, ceea ce este „o lecție și pentru artiști. Cred că a fost o bună ocazie să fie inițiați și să afle că, de fapt, ei pot deveni un mijloc de răfuială și de speculații de tip politic atunci când interesele diverselor partide o cer”.

Pentru profesorul Stegerean întregul scandal declanșat în jurul expoziției de la Primăria Sectorului 1 arată „lipsa oricărei considerații pentru ceea ce înseamnă arta și artiștii care, iată, sunt folosiți pentru scopuri politicianiste, care țin de lipsa de scrupule, de incultura celor care fac asemenea afirmații.”

Profesorul spune că Brâncuși ar fi fost încântat că o expoziție care nici măcar nu era deschisă a putut să provoace atâta vâlvă.

„Brâncuși era un om care știa să-și managerieze activitatea și succesul și miza pe succes și cred că i-ar fi plăcut acest curs pe care l-a luat expoziția. Opera lui a fost ținta multor scandaluri, a avut un proces inclusiv în Statele Unite când lucrările trimise pentru expoziție au fost considerate obiecte industriale și propuse pentru a fi taxate ca atare. Nu era străin de această reacție a societății care are o problemă cu arta contemporană”, amintește profesorul Stegerean.

„În consecință, considerăm că arta trebuie să fie un factor de cunoaștere și conștientizare a problemelor lumii de azi și nu unul asociat dezbinării societății. Opera lui Constantin Brâncuși a fost și ea ținta mai multor atacuri și procese. Dar el a rămas consecvent demersului său inovator care a făcut întreaga lume să-l considere cel mai important sculptor al modernității. Am ales să-l celebrăm cu ocazia zilei sale de naștere cu această expoziție mizând pe capacitatea inovatoare a tinerei generații, mândră de un asemenea înaintaș”, spun organizatorii.

Cine sunt tinerii artiști care și-au expus lucrările:

Alin Caracaș

Mihaela Eftimie (n. 1995),

Emil Cristian Ghiță (n. 1987),

Radu Panait (n. 1985),

Daniel Petria (n. 1997),

Adrian Piorescu (n. 1997),

Alexandru Ranga (n.1995),

Maria Răducanu (n. 1988),

Ștefan Siminic (n. 1994),

Teodor Siminic (n. 1990),

Irina Tănase (n. 1998),

Adriana Untilov (n. 1983),

Matei Ulmeanu (n. 1988),

Florin Zhu (n. 1997).