Linkuri accesibilitate

Fanii Borussiei Dortmund nu vor ca sponsor compania de armament Rheinmetall: „Dragostea adevărată nu ucide”


Fanii Borussiei de la Tribuna de Sud, numită și „Gelbe”, de la culoarea galbenă.
Fanii Borussiei de la Tribuna de Sud, numită și „Gelbe”, de la culoarea galbenă.

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a determinat numeroase țări din Europa să-și sporească cheltuielile militare, deschizând o epocă de aur pentru producătorii de armament. Acestea transferă o parte din bani inclusiv către cluburile de fotbal, un lucru care nu e însă primit tot timpul cu bucurie.

Liderii europeni de diferite culori politice insistă că înarmarea este vitală, în condițiile agresiunii ruse.

O opoziție notabilă față de această linie de gândire vine din partea aliaților Rusiei, precum premierul maghiar Viktor Orban, cel slovac Robert Fico sau fostul președinte moldovean Igor Dodon – politicieni care înțeleg prin „pace” ca Ucraina să se lase ocupată, măcar parțial, de ruși.

Există însă cazuri izolate în care noua cursă a înarmărilor este criticată de oameni care nu au nicio legătură cu Kremlinul și sunt politic de partea Ucrainei.

Jucătorii Borussiei Dortmund și echipei ucrainene Dinamo Kiev înaintea unui meci din Liga Campionilor din aprilie 2022, pe stadionul din orașul german, cu mesajul „Opriți războiul”.
Jucătorii Borussiei Dortmund și echipei ucrainene Dinamo Kiev înaintea unui meci din Liga Campionilor din aprilie 2022, pe stadionul din orașul german, cu mesajul „Opriți războiul”.

„Nu ne vom lăsa prostiți”

Suporterii echipei de fotbal Borussia Dortmund, din campionatul german Bundesliga, au anunțat că pregătesc pentru meciul de sâmbătă cu Eintracht Frankfurt bannere de protest față de contractul de sponsorizare încheiat de clubul lor preferat cu marele producător de armament german Rheinmetall.

„Nu ne vom lăsa prostiți de voi. Respingem cu tărie faptul că persoanele competente de la BVB și toate comitetele respective au căzut de acord ca echipa Borussia Dortmund să amelioreze imaginea publică a unei companii de armament, aruncându-și peste bord valorile proprii”, spun fanii din Tribuna de Sud într-un comunicat, citat de agenția de presă dpa.

Fanii mai spun că nu au fost consultați deloc în negocierile privind contractul pe trei ani, anunțat mai întâi în luna mai și confirmat recent ca fiind încheiat.

În schimb, Hans Joachim-Watzke, CEO la Borussia Dortumund, a declarat că securitatea și apărarea sunt „pietre de temelie ale democrației noastre” și reprezintă „noua normalitate”.

Sediul din Dusseldorf al companiei Rheinmetall, cel mai mare producător de armament din Germania.
Sediul din Dusseldorf al companiei Rheinmetall, cel mai mare producător de armament din Germania.

Rhenimetall este una dintre companiile de armament cel mai des menționate de presa internațională, în ultimii ani, datorită diverselor extinderi: noi contracte, noi achiziții de firme mai mici, noi parteneriate cu altele mari sau noi uzine deschise în străinătate.

La începutul anului, gigantul german a achiziționat, de pildă, pachetul majoritar de acțiuni la uzina Automecanica Mediaș, iar în martie a anunțat că va construi o fabrică de praf de pușcă.

În decembrie 2023, Rheinmetall anunțase că a câștigat de la statul român un contract de 328 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de apărare antiaeriană ale țării.

Asemenea anunțuri, legate de investiții în lumea întreagă, vin aproape săptămânal de la serviciul de presă al firmei germane, care are un contract de cooperare strategică cu guvernul Ucrainei, pe fondul agresiunii rusești – dar și unul cu gigantul american Lockheed Martin.

Tradiția pacifismului german

Într-un articol apărut pe site-ul organizației fanilor BVB, sub titlul „Dragostea adevărată nu ucide”, sunt explicate pe larg motivele pentru care suporterii nu acceptă sponsorizarea din partea concernului Rheinmetall.

Autorul, Jens Neusser, precizează de la bun început că, în condițiile războiului din Ucraina, este limpede că „ambițiile imperialiste” ale Rusiei nu pot fi contracarate doar prin negocieri sau sancțiuni, fiind nevoie de „rezistență armată”.

Acestea fiind spuse, fanii BVB cred, totuși, că acceptarea sponsorizării din partea unei companii care produce arme letale merge împotriva filosofiei asociației, care este implicată, de pildă, în proiecte antidiscriminare sau antirasiste, pentru o societate inlusivă.

Articolul readuce, de asemenea, în discuție, o temă sensibilă pentru multe companii din Germania: rolul lor în Al Doilea Război Mondial.

Adolf Hitler, în centrul imaginii, vorbește despre „situația din Europa” la o fabrică de muniții a concernului Rheinmetall dintr-o suburbie a Berlinului, la 10 decembrie 1940. În timpul războiului, compania și-a mutat sediul în capitala Reichului.
Adolf Hitler, în centrul imaginii, vorbește despre „situația din Europa” la o fabrică de muniții a concernului Rheinmetall dintr-o suburbie a Berlinului, la 10 decembrie 1940. În timpul războiului, compania și-a mutat sediul în capitala Reichului.

„Rheinmetall-Borsig AG, pe vremea aceea companie de stat, a fost probabil cel mai mare producător de armament pentru Wehrmacht, cu prețul vieții a mii de oameni aduși la muncă forțată și prizonieri de război... Multe companii germane tradiționale au fost implicate în Al Doilea Război Mondial, dar Rheinmetall nu a fost un participant minor, oarecare, ci un jucător-cheie în Germania nazistă”, mai amintește autorul.

Un parteneriat de vis?

Aceste repere istorice sunt menționate, într-o formulă telegrafică, însă, pe site-ul companiei Rheinmetall, la rubrica „Istorie”.

Hans Joachim-Watzke, CEO la Borussia Dortmund, care și-a anunțat ieșirea la pensie anul viitor, insistă însă că contractul de sponsorizare este avantajos și nu implică vreun compromis moral.

Criticilor săi, el le arată cifrele: în anul financiar 2023/2024, Borussia, care este listată la bursa de la Frankfurt, a avut un profit de peste 44 de milioane de euro, al doilea cel mai bun din istoria clubului.

La rândul lui, șeful companiei de armament, Armin Papperger , a declarat la anunțarea contractului cu BVB că este „o potrivire ideală” între doi parteneri care „împărtășesc ambiții, atitudini și biografie comună”.

Neconvinși, fanii de la Dortmund se pregătesc să desfășoare sâmbătă, la meciul cu Eintracht, noi bannere imense de protest, în culoarea oficială a clubului: galben, precum cartonașul de avertisment din fotbal.

Articol preluat de pe pagina Europa Liberă Moldova.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG