Pe 30 octombrie 2025, un cor de copii interpreta, în Catedrala Națională din București, abia deschisă credinicioșilor și pelerinilor, un cântec pe versuri atribuite lui Radu Gyr.
Momentul genera reacții din partea societății civile, a unor politicieni și a Institutului „Elie Wiesel”.
Cel mai mare lăcaș de cult ortodox din lume – conform spuselor Bisericii – era considerat un loc nepotrivit pentru promovarea unei persoane acuzate că a incitat la crimă în perioada interbelică, faptă pentru care a fost condamnat ulterior pentru crime de război.
Poetul oficial al Mișcării Legionare – cea care împărțise durere și crimă – nu avea ce căuta în sânul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) iubitoare de viață, spuneau vocile critice.
Conflictul se stinge după ce Biserica Ortodoxă Română vine cu precizări: textul controversat nu i-ar aparține lui Gyr.
Crearea versurilor și-o asumau măicuțele de la Mănăstirea Diaconești din județul Bacău - un lăcaș de cult înființat la începutul anilor 2000 și de unde, de-a lungul vremii, au mai răsunat ode la adresa unor legionari cunoscuți, fie din glasurile starețelor, fie din cel al unuia dintre preoții care păstoreau locul. În 2023, Protosinghel Amfilohie Brânză, susținea o slujbă de pomenire pentru Valeriu Gafencu, unul dintre foarte tinerii legionari care au murit în închisorile comuniste.
Precizările nu-i conving pe deplin pe critici. E știut că poeziile lui Radu Gyr s-au transmis multă vreme pe cale orală.
În închisorile comuniste, deținuții politici nu aveau acces la hârtie și creion. Toate gândurile și zicerile celor închiși plecau de acolo prin vocea deținuților supraviețuitori ai condițiilor de exterminare practicate în aceste temnițe, spun istoricii care au studiat activitatea lui Radu Gyr și represiunea politică din timpul regimului comunist.
În privința melodiei cântate de corul BOR, internetul păstrează urme vechi de zeci de ani în care versurile respective îi sunt totuși atribuite lui Gyr.
La câteva zile după incidentul din 30 octombrie 2025 de la Catedrala Neamului, din programul de colinde de Crăciun de la Filarmonica Banatul din Timișoara erau scoase din repertoriul public două cântece. Ambele cu versuri de Radu Gyr.
Motivația era că poetul este un personaj controversat.
Radu Gyr a fost condamnat pentru crime de război în 1945, iar hotărârea de condamnare este încă în vigoare, astfel că folosirea lui într-un cadru instituțional public ar încălca legislația privind cultul persoanelor vinovate de crime de război, adică a celor asociați cu Statul Național Legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941) și cu dictatura militară a lui Ion Antonescu (ianuarie 1941 - august 1944), după cum rezultă din lege. În cazul de față, oricine participă la promovarea lui Gyr e pasibil de închisoare după legile românești valabile în 2025.
Decizia Filarmonicii Banatul a stârnit, din nou, dezbateri: primii au invocat respectarea legii, alții au denunțat faptul că se legitimează sentințele tribunalelor „poporului” din anii '50, primii ani ai impunerii regimului comunist.
În plus, în opinia unei a treia categorii, valoarea poetică a operei lui Gyr ar trebui să-l scutească, dacă nu să-l absolve, de crimele de natură penală la care a fost condamnat.
Exemplele sunt două dintre cele mai recente evenimente care l-au readus pe Radu Gyr în atenția publică. În ultimii 35 de ani, i-au fost tipărite volume cu poezii – inclusiv cele legionare, are plăci comemorative și a dat nume de străzi.
Radu Gyr rămâne un fenomen pe care autoritățile se dovedesc incapabile să-l gestioneze, într-o perioadă istorică în care extrema dreaptă e din ce în ce mai prezentă în întreaga societate românească, după cum o arată sondajele de opinie din ultimii ani.
Europa Liberă încearcă să explice, cu ajutorul specialiștilor, cine a fost Radu Gyr, care au fost infracțiunile pentru care a fost acuzat de crime de război la finele celui de-al Doilea Război Mondial, când România era ocupată de trupele sovietice, care au fost legăturile lui Radu Gyr cu Securitatea comunistă și în ce măsură aceste acuzații au consecințe juridice în 2025.
Și, nu în ultimul rând, care este valoarea literară a operelor lui Radu Gyr.
Radu Gyr - legionarul
Radu Gyr, pe numele lui complet Radu Demetrescu Gyr, s-a născut la Câmpulung Muscel, în 1905, fiu al actorului Coco Demetrescu. A ajuns în Legiune la invitația lui Nichifor Crainic – ziarist, filozof și politician de extremă dreaptă, legionar notoriu. Era anul 1933.
Mișcarea Legionară devenise deja Garda de Fier și se manifesta inclusiv ca o mișcare paramilitară. Citește se deda la violențe, asumându-și în mod nelegitim activități specifice forțelor de ordine, de multe ori depășind abrupt limitele coerciției legale. Există istorici care găsesc similitudini frapante între Garda de Fier și SS-ul nazist.
Radu Gyr a fost fascinat atât de tare de Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, încât s-a înscris în partid și și-a creat propriul cuib. A ajuns șeful regionalei Oltenia a Mișcării Legionare și, la puțin timp, a devenit, oficial, poetul Mișcării Legionare.
A candidat pe listele partidului de două ori - în 1933 și în 1937. În 1937, a fost chiar pe aceeași listă cu Corneliu Zelea Codreanu, la Olt.
În 1938, Gyr a fost închis la ordinele regelui Carol al II-lea.
Era vorba de un val de arestări menite să oprească ascensiunea Mișcării Legionare, în așteptarea unui ajutor occidental pentru garantarea frontierelor României Mari în fața unei Uniuni Sovietice, care se arăta din ce în ce mai agresivă, pe lângă faptul că nu recunoscuse niciodată granițele obținute de România în 1918.
De altfel, apetența multora pentru Mișcarea Legionară era exact mesajul anticomunist al organizației. Regele încerca însă să mențină echilibrul, deși stipendiile venite din partea Germaniei deja nazificate spre Garda de Fier complicau situația. Ca să facă față, Carol II-lea a dat chiar el tonul dictaturii, instituind în 1938 Dictatura Regală și suspendând Constituția liberală a țării, cea promulgată de Carol I în 1866 și modificată după Unire, în 1923.
În penitenciarul de la Miercurea Ciuc, Radu Gyr a fost astfel închis împreună cu Mircea Eliade și Nae Ionescu. Ieșit din închisoare în 1940, a devenit, pe timpul guvernării legionare, Director al Teatrelor.
A participat activ la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. Ce înseamnă exact acest lucru, istoricii mai au de săpat. De la instigare la violență, la instigare la crimă, la omor din culpă și mai departe, toate aceste infracțiuni oglindesc faptele petrecute în zilele de 20-21 ianuarie în București, Constanța, Craiova, Iași.
Ca director general al teatrelor în statul național-legionar, Gyr a aplicat politicile antisemite ale guvernului generalului Ion Antonescu: a scos actorii evrei de pe scenele teatrelor românești și i-a „ghetoizat” în Teatrul Barașeum, singurul teatru evreiesc tolerat oficial în acea perioadă.
Istoricul Mihai Demetriade, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), explică, pentru Europa Liberă, că Gyr a susținut mai multe conferințe legionare virulent antisemite.
„În martie 1936, la trei ani de la asasinarea lui I.G. Duca (premier asasinat în decembrie 1933 - n.r.) de către legionari pe peronul Gării Sinaia, ține o prelegere intitulată «Studentul de ieri și de azi». Conferința a constituit o propagandă inechivocă pentru partidul «Totul pentru Țară». Și un elogiu adus «sacrificiului» studenților legionari – și anume cei trei asasini ai lui I.G. Duca – Gyr numindu-i: «Archangeli încălziți la flacăra verde a legionarismului». În urma acestei conferințe, Gyr a fost trimis în judecată la Consiliul de Război al Corpului IV Armată, fiind însă achitat”, explică Demetriade pe baza documentelor din Arhiva CNSAS.
Pentru a-și arăta atașamentul la mișcare, Gyr compune texte de o duritate antisemită extremă, explică Demetriade.
„Folosește, ca ipostază generică a evreului, personajul hangiului din nuvela lui I.L. Caragiale, «O făclie de Paște», Leiba Zibal”, spune Demetriade, explicând că, în viziunea lui Gyr, legionarii erau acuzați în mod absurd că „încearcă să fie români în România”.
„Dar ascultă bine, Leiba Zibal! (...) Țara va fi cu legionarii. Legionarii vor «gâtui» în cântec pur de proaspătă lumină urletul tău de groază, Leiba Zibal! (...) Garda de Fier e sabia de vâlvătaie a Arhanghelului dreptății. Sfântă, dar necruțătoare. Saltimbancii și irozii se vor «descompune treptat».”
Sursa: Discurs al lui Radu Gyr în Arhiva CNSAS (Mihai Demetriade)
După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, Gyr a fost condamnat de justiția militară a regimului Antonescu.
Prin sentința nr. 890 din 13 iunie 1941, este condamnat, prima dată, pentru pentru crima de uneltire contra ordinei sociale existente în Stat (art. 1 din Decretul lege 3901/1940), încadrare schimbată în delict de instigare la rebeliune contra autorității, urmată de moarte (art. 259, 260, 262 CP).
Condamnarea a presupus șase ani (maximul de pedeapsă prevăzută de art. 260) la care s-au adăugat alți șase ani, prin „aplicațiunea agravantă” prevăzută de art. 268 din Codul penal, pentru că, în urma acțiunilor incitatoare ale lui Gyr, rezultaseră victime omenești, morți în fața Teatrului Național, în operațiunea de asalt asupra Palatului Telefoanelor.
În total, Gyr primește 12 ani temniță grea, amendă maximă de 12.000 lei și doi ani interdicție corecțională cu suspendarea mai multor drepturi civile.
După 1945, a intrat și în vizorul noilor autorități comuniste, trecând prin ani lungi de detenție politică. Este eliberat abia în 1963, după ce începuse colaborarea cu Securitatea.
Una dintre cele mai puternice memorii publice legate de el este condamnarea la moarte din 1959, într-un proces politic în care versurile unui poem – „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” – au fost folosite ca probă de „insurecție armată” și „uneltire contra ordinii sociale” împotriva regimului comunist.
Radu Gyr - informator al Securității
Radu Gyr începe colaborarea cu Securitatea încă din anii detenției, în 1961-1962, ca agent de influență în penitenciarul Aiud.
În 1963, relația legionarului Gyr cu Securitatea este oficializată, odată cu eliberarea preferențială din închisoare.
Istoricul Mihai Demetriade, cercetător la CNSAS, a examinat dosarele lui Gyr din arhivele Securității și explică pentru Europa Liberă întregul traseu de informator al acestuia.
„A fost scos operativ, la ordinul șefului Securității, Alexandru Drăghici, din penitenciarul Aiud, în martie 1963, și dus la Spitalul Penitenciarului Văcărești, București, formele de eliberare urmând să fie realizate mai târziu - pe 24 mai, același an. N-a fost eliberat, pur și simplu, ci scos operativ din penitenciar”, explică Demetriade începutul colaborării lui Gyr cu Securitatea.
Este imediat recrutat de UM 0123/I (Direcția I, Informații externe, Direcția Generală de Informații, parte integrantă a Securității), mai exact de spionajul comunist, explică cercetătorul.
În 1963 - 1964, pe baza unor decrete ținute secrete de regimul comunist, au fost eliberați majoritatea deținuților politici. Regimul comunist avea nevoie de reconectarea cu Occidentul din lipsă de fonduri, așa că transmitea semnale de bunăvoință dând vagi semnale de liberalizare a regimului.
Gyr colaborează neîntrerupt cu Securitatea – între 1963 și până în momentul morții, în 1975 – sub numele conspirativ „Gym Bard”: „Notele informative erau semnate în clar de Gyr”, explică Mihai Demetriade, „el fiind «relație a serviciului», «legătură a serviciului», «sursa noastră», «Colaboratorul BARD», nu simplu «agent»”.
„Dă zeci de note informative, primește bani pentru fiecare informație furnizată. Scrie articole propagandistice, participă la misiuni ordonate de spionajul românesc sau de Direcția a III-a (Informații Interne, poliția politică a Securității), furnizând materiale scrise, întâlnindu-se în diferite locuri cu persoane indicate de ofițeri despre care dă informații”, mai explică cercetătorul CNSAS.
În schimbul colaborării cu Securitatea, Gyr a primit un apartament în centrul Capitalei, în Piața Amzei, și încasa lunar între 1.000 și 1.500 de lei, conform documentelor de la dosarul său aflat în prezent în arhiva CNSAS. Pentru sarcinile speciale, suma primită ajungea chiar la 4.000 de lei. Primea medicamente și ajutor de la Fondul Literar, tot ca urmare a intervenției Securității.
Principala lui sarcină, spun documentele de la CNSAS, era să își înfiereze foștii colegi legionari prin scriitură.
Colaborează cu „Glasul Patriei” - oficiosul Comitetului Român pentru Repatriere - unitate a spionajului comunist, înființată în 18 noiembrie 1955, și difuzată doar în străinătate.
Publicația își avea sediul în Berlinul de Est, dar de la București scriau și alții. Au semnat, de-a lungul timpului, Victor Eftimiu, Tudor Arghezi, Iosif Costea, George Călinescu, Şerban Cioculescu, Ion Vinea, Constantin Noica, Nicolae Carandino, Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Dumitrescu Borșa, Victor Vojen, Radu Budişteanu, Gheorghe Parpalac, pr. Cristofor Dancu, pr. Dumitru Stăniloae, Henry Stahl.
Nu s-a pus niciodată problema ca Gyr să fie folosit în afara României, în sensul prezenței sale fizice peste hotare. Era o figură recognoscibilă, iar numele lui era bine-cunoscut printre intelectualii din diaspora.
„La Glasul Patriei scrie peste 60 de articole, fie cu numele lui, fie semnate conspirativ «Ioachim Pușcașu» sau «R»”, explică Mihai Demetriade.
Printre documentele publice ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se regăsește un articol prin care Radu Gyr îl înfierează pe poetul legionar basarabean Vasile Posteucă. Acesta fugise în exil după lovitura lui Ion Antonescu împotriva Mișcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, când devenise indezirabil.
Vasile Posteucă era unul dintre intelectualii care, în opinia Securității, trebuia compromis. Instrumentul a fost fostul său coleg de legiune și de litere, Radu Gyr.
Pe 20 ianuarie 1964, Gyr publică în Glasul Patriei - articolul „Vasile Posteucă - cimpanzeu al faunei legionare”.
Articolul se regăsește astăzi retipărit în arhiva CNSAS, într-o culegere de materiale antilegionare publicată de Securitate pentru uz intern.
„În fauna de cimpanzei morali care, atârnându-și de coadă firma grotescă a exilului politic, maimuțăresc peste hotare o anumită gesticulație a unor cercuri occidentale, se află cu grad de servitute pe epolet și insignă de trădător pe inimă și un anume Vasile Posteucă.
Comandant legionar și virtuoz al pistolului, cu două decenii în urmă, iar în prezent «bărzăune al exilului», profesor în … Canada și discipol al unei mode literare decadente, Vasile Posteucă e un cumulard.
Un cumulard de josnicii și cangrene morale. Azi, ponegritor al fostei sale patrii și vânzător de neam, cimpanzeul Posteucă și-a înscris state de serviciu, la fel de glorioase, în cadrele «mișcării legionare» de altădată.”
Sursa: Articolul lui Radu Gyr pentru Glasul patriei, 1964, în care îl înfierează pe Vasile Posteucă, publicat pe site-ul CNSAS
Cu trei decenii înainte, Posteucă era, pentru Radu Gyr, unul dintre tinerii poeți „cărturari care înalţă o icoană de verde aurărie (...) doldora de fosforescenţa cu smaragdé a ciorchinelui de strugure”. Aprecierile apăreau în nr. 68 al Convorbirilor literare din 1935.
„Dincolo de anarhia literară şi dezaxarea majorităţii scriitorilor noştri, sterpi de ideal, seci, de vis, frigizi în izolări şi centrifugi, un grup de tineri poeţi şi cărturari înalţă o icoană de verde aurărie şi se adună, în jurul ei, ca o brăţară sufletească, acolo, departe, pe-o bucovineană gură de rai. Mircea Streinul, Iulian Vesper, Teofil Lianu, Vasile Posteucă,— talente tinere, proaspete şi doldora de fosforescenţa cu smaragdé a ciorchinelui de strugure.
Le reţinem, în inimă, scrisul lor cu săbii de cristal şi arhangheli, după cum le vom reţine, sub frunte, paşii hotărîţi cu care au răspuns la chemarea marelui tulnic al spiritualităţii româneşti de azi.
Strângerea lor în acest grup de flacără nouă, al « Iconarilor, are, în acelaşi timp, o înaltă semnificaţie: trezirea tinerelor elite scriitoriceşti din claustrităţi şi cazemate disparate şi îndrumarea lor spre o unitate culturală şi spre un ideal spiritual şi naţional, căruia literaţii noştri nu vor mai putea să-i fie, încă mult timp, excentrici.”
Sursa: Articolul lui Radu Gyr pentru „Convorbiri literare”, 1935, în care preaslăvește calitățile lui Vasile Posteucă
O altă misiune pe care a avut-o Gyr în calitate de colaborator al Securității a fost atragerea în țară a unor personalități ale exilului.
Pe lista lui Gyr s-a aflat chiar Mircea Eliade - și el simpatizant legionar, niciodată dezis de fascism, explică istoricul Mihai Demetriade. Istoricul povestește că, în aprilie 1968, comuniștii își doreau o vizită a istoricului religiilor la București, în scopul legitimării regimului și folosirii imaginii lui Eliade în scop propagandistic.
„Contextul era dat de posibilitatea, amintită de însuși Mircea Eliade lui Eugen Barbu, aflat în vizită la Paris, căruia i-a confiat că ar putea veni într-o vizită turistică în România. Asta a generat furia Monicăi Lovinescu, care i-a reproșat, pe bună dreptate, lui Eliade, naivitatea. Gyr este solicitat să intervină pe lângă Eliade, să-l roage să vină în țară. Ca atare, Gyr îi scrie o scrisoare”, explică Demetriade.
Scrisoarea lui Radu Gyr către Mircea Eliade
„Scumpul meu Mircea,
Cred că vicleanul timp nu-mi va fi șters cu totul imaginea din inima ta. Eu îți păstrez aceeași neclintită prietenie și aceeași stăruitoare prețuire.
Nutresc speranța de-a te revedea, cât de curând, revenind, chiar pentru scurtă vreme, în patrie. Iată, alăturat, un număr din «Glasul patriei»; chapeau-ul redacțional la articolul doamnei Zoe Dumitrescu-Bușulenga: «Mircea Eliade, filosof al miturilor» e scris de mine.
M-ar bucura enorm daca ai vrea să-mi trimiți volumul «Amintiri». L-aș citi cu egală sete cu care ți-am sorbit eseurile și cele două romane atât de îndrăgite de mine: «Maitrey» și «Nuntă-n cer».
Spunându-ți la revedere în țară, chiar anul acesta, te îmbrățișează fierbinte, vechiul tău prieten, Radu Gyr, 14 aprilie 1968.”
Sursa - Mihai Demetriade, istoric, CNSAS.
Este sau nu Radu Gyr reabilitat? Dilema juridică care ține în loc dosare penale și decizii administrative
În 2008, Consiliul Local Cluj Napoca, pe vremea când primăria era condusă de Emil Boc, aproba o listă cu denumiri noi pentru străzile din noile cartiere din oraș. Pe listă se afla și „Strada Radu Gyr”, din cartierul Mănăștur-Sud.
La momentul instituirii numelui străzii, nu au existat obiecții din partea societății civile, după cum rezultă dintr-un document intrat în posesia Europei Libere.
În 2017, după o cerere a Ministerului de Interne prin care se solicita schimbarea numelui străzii, Primăria Cluj roagă Universitatea Cluj și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) să-și spună punctele de vedere.
Institutul, condus la acea vreme de preotul ortodox Radu Preda (apropiat al unui alt oficial de rang secund în regimul Antonescu și deținut politic în comunism, Petre Țuțea), a susținut că există o hotărâre judecătorească de reabilitare a lui Gyr.
În documentul trimis de IICCMER în 2017 și intrat în posesia Europei Libere se arată:
„Amintim că Radu Gyr a fost reabilitat de Tribunalul Bucureşti în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Tribunalul Bucureşti a considerat că «prin sentinţa penală nr. 62/1959 autorul reclamantei (Radu Gyr - n.r.) a fost condamnat pentru săvârşirea faptei penale prevăzută de art. 211 Cod Penal, condamnare care este calificată de legiuitor potrivit art. 1 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009, ca având caracter politic». Reamintim că reabilitarea are între efecte: să înceteze decăderile şi interdicțiile, precum şi incapacitățile care rezultă din condamnare.”
Numai că informația trimisă de IICCMER era inexactă. Într-adevăr, exista o hotărâre de reabilitare, numai că ea nu viza decât una dintre pedepsele la care fusese condamnat Radu Gyr, cea din 1959.
Prima detenţie la care a fost supus Radu Demetrescu Gyr a avut loc în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, în 1938-1940, când poetul legionar a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de alţi intelectuali, după ce și-a arătat susținerea fățișă față de Garda de Fier. Colegi de detenție i-au fost scriitorul Mircea Eliade și filozoful Nae Ionescu.
A doua condamnare a avut loc în 1941, în urma participării acestuia la rebeliunea legionară. Aceasta s-a manifestat prin tentativa de ocupare a instituțiilor cheie din marile orașe, violențe contra evreilor și a altora, inclusiv crime, drept care Antonescu a scos Armata pe străzi și a înăbușit revolta/tentativa de lovitură de stat.
Ei bine, prin Hotărârea 809/04.05.1941, Tribunalul București a constatat că, pe 22 ianuarie 1941, în timpul rebeliunii, Gyr a ținut un discurs din balconul Teatrului Național, unde ordonase să se instaleze megafoane, „îndemnând pe legionarii adunați în fața teatrului să atace Palatul Telefoanelor și să-l ocupe”, după cum rezultă din document.
În urma acestui îndemn, spune cercetătorul CNSAS Mihai Demetriade, au rezultat mai mulți morți. Radu Gyr era, la acel moment, Director General al Teatrelor și Operelor, numit la 6 septembrie 1940.
Curtea Marțială a Capitalei „îl condamnă la 12 ani de închisoare pentru infracțiunea de instigare la rebeliune urmată de moarte”.
A treia condamnare are loc pe 4 iunie 1945. Gyr este condamnat de un Tribunal al Poporului.
„Tribunalul Poporului era o instanță specială pe care România își luase angajamentul să o înființeze ca urmare obligațiilor rezultate din semnarea Convenției de Armistițiu, în septembrie 1944. Tribunalul Special pentru judecarea celor vinovați de dezastrul țării – Tribunalul Poporului București – l-a condamnat prin „Sentința criminală” / Hotărârea nr. 2 din 4 iunie 1945 la 12 ani de temniță grea pentru participarea la dezastrul țării prin săvârșirea de crimă de război (art. 2 al. „o” și pedepsit de art. 3, al. 1 din Legea 312/21 aprilie 1945 – prevederi care sunt și astăzi în vigoare!). Pedeapsa de 12 ani detențiune grea începea pe 5 iunie 1945 și urma să expire pe 4 iunie 1957”, spune istoricul Mihai Demetriade.
Convenția de Armistițiu stabilea, la punctul 14, că „Guvernul și Înaltul Comandament Român se obligau să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), la arestarea și judecarea persoanelor acuzate de crime de război”.
Tribunalul Special de la București, alături de unul similar din Cluj echivalau cu cel de crime de război de la Nuremberg, dar la o scară redusă. Tribunalele trebuiau să stabilească vinovățiile pentru omorurile care avuseseră loc pe teritoriul Regatului României și cel ocupat de Ungaria hortistă, inclusiv pentru holocausturile de la Iași și București și morții din perioada statului național-legionar.
Ce conține condamnarea lui Radu Gyr la crime de război - transcrierea originală
„Acest acuzat face parte din mișcarea legionară din anul 1933, a colaborat le gazetele «Buna Vestire» din luna mai 1937, până la sfârșitul lunii mai 1938, la «Sentinela» în anul 1940, la «Universal Literar» în anii 1939-1940 şi la ziarul "Capitala", din 20 august 1943, până în februarie 1944.
De asemeni, a activat în spiritul mişcării legionare, publica versuri în volumele «Stele pentru leagăn», «Cununi uscate», «Corabia cu tufănici», «Poeme de război» şi «Balade».
După intrarea în mișcare legionară, a făcut parte din cuibul Axa, al legionarilor intelectuali, grupați în jurul revistei cu același nume şi a fost, în anul 1934, candidat pe listele Gărzii de Fier din județul Muscel. A fost considerat ca doctrinar al mişcării și ideologiei legionare, autor al imnurilor legionare transcrise în muzică de Ion Mânzatu și prin discuri şi radio, iar sub guvernarea legionară din 6 Septembrie 1940, a fost numit Director General al Teatrelor şi Operelor.
După trei luni de activitate, la data de 3 ianuarie 1941, trimite o adresă către Ministerul Artelor, prin care arată că, în prezent, datorită energicelor măsuri luate, nu funcționează la teatru minoritar decât trupa germană din Sibiu.
Cu ocazia rebeliunii din 22 Ianuarie 1941, a ținut un discurs din balconul Teatrului Național, unde ordonase să se instaleze megafoane, indemnand pe legionarii adunaţi în fața teatrului să atace Palatul Telefoanelor şi să-l ocupe, citind un manifest prin care anunța sosirea Generalului Dragalina cu corpul său de armată din Braşov.
Tot în anul 1941, este condamnat de Curtea Marțială a Capitalei, la 12 ani închisoare, pentru delictul de instigare la rebeliune contra autoritäțli, urmată de moarte.
În activitatea sa gazetărescă, se manifestă violent, cu o atitudine caracteristică funestei mişcări legionare, astfel, în articolul «Amurgul unei bestii», publicat în ziarul «Buna Vestire» din 15 ianuarie 1936, atacă figura fostului ministru Iamandi (Victor Iamandi - ministr liberal al Justiției, asasinat de legionari în închisoarea Jilava), bravând asasinarea lui de către legionari, iar, în articolul intitulat «Fabricanții de venin» publicat tot în ziarul «Buna Vestire», din 2 februarie 1938, apare evidenta tendință manifestată a acuzatului pentru dictatură, arătându-se antidemocrat și antisemit.
În activitatea sa literară, acuzatul este aproape singurul autor al unor versurí şi imnuri care incită tineretul încă neformat, la asasinate şi atrocități.
Adept al dictaturilor filo-hitleriste, militând [pentru] instaurarea lor în România, luptând vehement împotriva democrației sub orice formă, acuzatul Radu Demetrescu Gyr, a contribuit la realizarea scopurilor politice ale hitlerismului şi prin sustinerea consistentă a războiului lui Hitler împotriva Aliaților, atitudine ce se evidențiază prin articolele sale apărute în ziarul «Capitala» în anul 1943 care au în permanență această preocupare.
În aceste articole, acuzatul Radu Demetrescu Gyr căute să arate că purtăm alături de armatele marelui Reich German, un războiu(!) pe care nu l-am pornit nici din spirit de aventurä, nici din tendințe imperialiste, nu este un räzboiu(!) de agresiune, ci unul defensiv, un război de apărare împotriva expansiunii sovietice. Cu privire la retragerea Germană, acuzatul scrie în ziarul «Capitala», din 11 Octombrie 1943, că această retragere nu înseamnă altceva decât o consecinţă a unei tactici de mare supleţe şi a unor operațiuni din timp și chibzuite.
În apărarea sa, acuzatul Radu Demetrescu Gyr nu neagă nici inexistența faptelor ce i se impută, nici vreun fapt justificativ sau scuză absolutorie, susține insă, cerând indulgentă Tribunalului, că a fost un om cinstit în activitatea sa, care a fost rezultatul convingerilor, dar care s-au dovedit greșite. A avut adesea atitudini personale pe linia democratică, evidențiind o manifestare a acestor atitudini prin crearea teatrului evreiesc "Barașeum" ( Teatrul Barașeum a fost unul dintre puținele teatre evreiești care au reușit sa funcționeze în perioada Holocaustului în Europa, păstrând viu spiritul culturii si teatrului evreiesc pentru public și pentru artiștii înșiși - n.r.) . Invocă autoritatea lucrului judecat ca fiind condamnat pentru activitatea sa legionară, iar pentru cântecele sale a suferit pedepse administrative prin internarea în lagăr.
Având în vedere că toate aceste susțineri sunt fără efect asupra culpabilității acuzatului, întrucât chestiunea este indiferentă sub aspectul culpabilității, faptul de a fi sau nu cinstit, deoarece legea pedepsește activitatea criminală în efectele ei, cari au provocat dezastrul țării și nu în mobilele sale.
Pe de altă parte faptul că ar fi avut şi atitudini personale pe linia democratică, de asemenea nu pot fi ținute în seamă, deoarece acestea apar ca fapte izolate şi nu au avut un caracter public şi, chiar dacă ar fi avut acest caracter public, ele nu sunt de natură să atenueze vina gravă ce se desprinde din faptele enumerate mai sus în sarcina acuzatului. Nici faptul că teatrul «Barașeum» ar fi o creștere a să, nu-i inlătură culpabilitatea, aceasta fiind mai mult o măsură administrativă şi un act de guvernământ. Nu poate fi invocată nici autoritatea lucrului judecat, deoarecа condamnarea invocată a fost pentru participarea la rebeliunea din ianuarie 1941 și nu pentru crimă de dezastrul țării pentru care este adus în fața acestui Tribunal, fapt cu totul distinct, deci lipsind identitatea de obiect şi cauză. Dar chiar dacă ar exista aceasta identitate de obiect şi cauză, totuşi autoritatea lucrului judecat nu ar putea fi reţinută, deoarece acuzatul a fost pedepsit numai pentru calificarea referitoare la rebeliune și nu şi pentru calificarea crimei de război.
Că, în fine, și ultima susținere nu poate fi ținută în seamă, deoarece este vorba de măsuri administrative, care nu pot fi invocate în autoritatea lucrului judecat şi deci, apărerea acuzatului, făcută în întregime nu este de natură să înlăture sau atenueze câtuşi de puţin culpabilitatea acestuia, care urmează a fi reținută în întregime.
Considerând că faptele astfel constatate întrunesc elementele crimei prevăzute de art.2, punctul o, și pedepsită de art.3, alin. 1 şi ultim din legea 312/1945, texte pe care Tribunalul le aplică în cauză şi care au fost enunțate în ședință publică, urmând ca odată cu pronunțarea pedepsei ce urmează a i se aplica, să ordone şi confiscarea averii numitului acuzat, și a soției sale și descendenților săi în folosul Statului, cu titlu de despăgubiri, exceptându-le doar averea soţiei şi descendenților, dobendită anterior datei de 6 Septembrie 1940.”
Sursa - sentința Tribunalului Poporului din 4 iunie 1945
Ulterior, Radu Gyr este condamnat la moarte, prin sentința nr. 621 din 30 martie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare București. Motivul? Reluarea activității legionare.
În urma recursului, pedeapsa i-a fost comutată la muncă silnică pe viață, conform Deciziei nr. 162 din 5 mai 1960 a Tribunalului Suprem, explică istoricul Mihai Demetriade. A fost eliberat în 1963, pentru că începuse colaborarea cu Securitatea.
Radu Gyr moare în 1975, la vârsta de 75 de ani. Îi supreviețuiesc fiica și un nepot. Efectele juridice ale condamnărilor sale se prelungesc până astăzi.
Ce au hotărât judecătorii după 1989
Instanțele de după 1989 refuză, în două rânduri, reabilitarea lui Radu Gyr pentru crime de război.
În 1992, Procurorul General de la acea vreme, Manea Drăgulin, solicită reabilitarea a zece dintre cei condamnați în 1945. Este o parte a lotului ziariștilor legionari: Pamfil Șeicaru (directorul ziarului „Curentul”), Stelian Popescu, Ion Dumitrescu, Romulus Dianu, Romulus Șeișanu, Alexandru Hodoș, Pantelimon Vizirescu, Aurel Cosma, Ion Dobre și Gabriel Bălănescu.
Deși fusese condamnat, alături de alți ziariști, prin aceeași sentință, Radu Gyr nu apare pe lista procurorului general.
Surse judiciare spun că o explicație ar fi fost de natură istorică. Cererile de reabilitare au fost întocmite la cererea rudelor foștilor condamnați și, cum Radu Gyr nu era tocmai iubit de foștii săi colegi legionari, urmașii săi nu au fost angrenați în demers. Așa că, în 1996, Gyr rămâne cu condamnarea de criminal de război fiindcă pentru el nimeni nu a cerut reabilitarea.
15 ani mai târziu, fiica sa, Simona Popa, începe demersurile legale prin care cere reabilitarea. Ea solicită instanțelor să constate că toate sentințele dispuse în cazul tatălui său au fost politice și cere daune de 3 milioane de euro.
Tribunalul București îi respinge cele mai multe dintre solicitări. Judecătorii susțin că sentința prin care Radu Gyr a fost condamnat pentru „crime de război” nu poate fi anulată. Cu ale cuvinte, infracțiunea de „crime de război” pentru care Radu Gyr a fost condamnat în 1945 nu poate face obiectul reabilitării, conform legii.
Singura sentință pentru care Radu Gyr este absolvit este cea pronunțată de regimul comunist în 1959, cea prin care fusese condamnat la moarte pentru că promovase și trimisese scrieri legionare în străinătate.
Doar pentru acea sentință, instanța a considerat, în 2011, că urmașii lui Radu Gyr pot primi 20.000 de euro despăgubiri.
Ultimul paragraf al sentinței arată că „va fi respins ca inadmisibil și capătul de cerere având ca obiect reabilitarea autorului reclamantei de condamnările suferite având în vedere respingerea ca inadmisibilă a primelor trei capete de cerere”, respectiv condamnările din anii '38-'39, '41 și '45.
„Fenomenul Gyr” după 1989
După 1989, Gyr a fost recuperat intens în zona anticomunistă, ortodoxistă și naționalistă, ca simbol al suferinței din închisori, iar biografia sa legionară a fost adesea minimalizată sau cosmetizată.
Poemele de carceră cu descrierea frigului, a suferințelor provocate de tortură și izolare într-un univers concentraționar creat după regulile GULAG-ului sovietic și menit să extermine au circulat în samizdat (lucrare reprodusă artizanal și difuzată clandestin în URSS, apoi și în alte țări cu regim totalitar - n.r.) înainte de 1989. Au circulat apoi în volume populare, fiind recitate la comemorări anti-comuniste, în biserici, la marșuri profamilie sau în mediul online.
Radu Gyr a căpătat aura exclusivă de „poet martir”, fără o abordare critică asupra rolului său în propaganda fascistă.
Poemul „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” a fost popularizat inclusiv prin documentarul „Memorialul Durerii” realizat de Lucia Hossu Longin la televiziunea publică și difuzat ani de-a rândul.
Acest tip de circulație a făcut ca Gyr să devină un marker de identitate pentru anumite medii conservatoare și naționaliste, spun istoricii: a-l cita pe Gyr este, implicit, și o poziționare politică, nu doar estetică.
În oglindă, mediile evreiești, istoricii Holocaustului și o parte a societății civile insistă că nu se poate separa „poetul” de „propagandistul legionar” când opera lui este folosită în contexte oficiale sau cvasioficiale (instituții de cultură, biserici, școli).
Problema se poate pune în mod similar și pentru Mircea Eliade, Constatin Noica și alți cărturari care și-au trăit tinerețea în Europa în care fascismul și nazismul au ajuns la putere.
Radu Gyr - poet mediocru
Una dintre controversele majore care împart cele două tabere este legată de calitățile de scriitor ale lui Radu Gyr.
După 1989, au existat încercări, spun istoricii, de a pune egal până la identificare între lupta anticomunistă și legionarism. Și au existat instituții, precum Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care, sub conducerea din 2017, au adus ca argument valoarea literară a operelor care ar fi excedat și ameliorat trecutul legionar. Gyr a fost prezentat opiniei publice ca „poetul închisorilor”.
„Menționăm că moştenirea unor oameni precum Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și Petre Tuțea nu pot fi rezumate de nicio civilizație matură la opiniile politice ale acestora, valoarea lor ca oameni de cultură fiind recunoscută la nivel internațional.
În România a fost aplicat un astfel de raționament atunci când s-a păstrat spre exemplu numele de Lucrețiu Pătrăşcanu (figură emblematică a regimului comunist în una dintre cele mai violente perioade ale sale, dar fără o valoare intelectuală remarcabilă precum cei menționați anterior) pentru o stradă din sectorul 3 al Municipiului Bucureşti.
Considerăm că a păstra o stradă denumită în cinstea lui Lucrețiu Pătrăşcanu în timp ce este redenumită o stradă numită în cinstea lui Radu Gyr dovedește lipsa de maturitate istorică, socială și culturală a societății româneşti și a elitelor sale politice.”
Sursa - documentul care a intrat în posesia Europei Libere și care datează din 2017, pe care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, sub semnătura preotului ortodox Radu Preda, îl trimitea Primăriei Cluj.
Unii criticii literari contrazic însă narativele publice.
Bogdan Crețu, critic literar și profesor universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, vede în Radu Gyr un poet tradiționalist mediocru, literar defazat față de epoca sa și, în același timp, un poet oficial al Mișcării Legionare, a cărui operă nu poate fi separată de propaganda fascistă pe care a servit-o.
- „Un poet tradiționalist, total defazat literar”
Bogdan Crețu consideră că, din punctul de vedere al imaginarului și al poeticii, Gyr este „total defazat literar vremurilor sale”, pentru că vine cu o poezie specifică secolului XIX, „după modernism, după avangardă, după suprarealiști, deși este contemporan cu Geo Dumitrescu, generația războiului, Blaga, avangardiștii și suprarealiștii.”
În timp ce „tot interbelicul, prin acțiunea critică a lui Lovinescu, mergea spre modelul occidental”, asimilând modernismul și experimentul, „Radu Gyr trăiește trecutul, nu prezentul, prin imaginar”.
El „cultivă o poezie despre strămoși, despre rădăcini, despre haiduci, ortodoxistă”, ceea ce în epocă a fost numit „poezie etnică sau etnicistă”, și nu se fixează într-o reală contemporaneitate.
- „Nu există niciun critic serios care să-l pună pe un loc important”
Crețu spune că Gyr este așezat clar într-o zonă literară minoră: „critica importantă îi constată talentul, e un bun versificator, e un bun prozodist în genul lui”, însă „nu există niciun critic serios care să-l pună pe un loc important”.
În evaluarea lui Crețu, Radu Gyr „e un poet mediocru, peste medie, al unei specii de poezie tradiționalistă, scrisă mult mai târziu decât fusese vremea ei”.
Poezia lui livrează „emoție facilă”, nu o „emoție înaltă”: este „un poet neogramatic, un poet care versifică foarte ușor, care atinge foarte ușor coarda melodramatică și există un kitsch sentimental în poeziile lui”.
- „Poetul Mișcării Legionare”
Când vine vorba de biografia politică, Crețu respinge categoric ideea unui „poet atras” întâmplător de legionarism.
„El nu putea fi șoferul Mișcării Legionare, a fost poetul Mișcării Legionare, opțiunile lui sunt foarte ferme, nu-i nicio întâmplare: omul a ales, și-a asumat, a compus imnurile Mișcării Legionare, a avut funcții politice importante, a acționat ca atare.”
Crețu explică de ce nu putem vorbi doar de „activitate literară”: „textele lui aveau un caracter care nu doar că legitimau, dar erau stimulente ale adeziunii la Mișcarea Legionară, sprijineau o mișcare care folosea crima politică ca armă. Asta nu e activitate literară, aici nu mai putem despărți literatura de politică”.
De aceea, „se poate face politică prin poezie. Radu Gyr a făcut-o, adică aici nu am niciun dubiu”.
- Poezie etnică, emoție de masă și kitsch
Crețu descrie în detaliu „tipul de poezie” pe care îl practică Gyr: „temele poeziei lui sunt identitare, vorbește de strămoși, de eroi, de iconar, de ortodoxie, de lume, poezie de tip etnic, cum o numeau unii contemporani ai lui”.
Această poezie „emoționează facil, livrează emoție facilă”, nu cere exercițiu de lectură sau familiaritate cu modernismul, fiind „perfectă pentru emoție de masă”, pentru comunități care se adună în jurul unor imagini simple, patetice.
Poezia politică bazată pe simboluri naționaliste nu a fost doar apanajul statului legionar. Și comuniștii s-au folosit la fel de mult de el, spune criticul literar.
„E un tip de poezie pe care îl găsim ulterior și în comunism la poezia de masă. Sigur, Adrian Păunescu e la vârf, dar ei sunt mult mai mulți, ei plină presa. «Cântarea României», de fapt, e programul oficial al ceaușismului, care se aseamnă foarte mult cu naționalismul de tip interbelic”, punctează Crețu.
La solicitarea Europei Libere, fostul președinte IICCMER, Radu Preda, și-a reafirmat susținerile.
„Reducerea unei persoane la o singură vină, oricât de gravă, anulează nu doar complexitatea istorică, ci și posibilitatea antropologice-teologică a convertirii, a căinței, a asumării răului făcut.
În același timp, transferul vinei de la indivizi concreți la opere culturale sau la întregi tradiții naționale introduce o logică a culpabilității colective care contrazice însăși ideea de responsabilitate personală.
A critica texte problematice este legitim și necesar, dar a le suprima simbolic, în schimb, nu mai ține de exercițiul rațiunii, ci de gestul pur punitiv, de aroganță, un atribut fundamental impropriu dreptății”, se arată în punctul de vedere trimis de Radu Preda.
Radu Gyr - obiect de dosar penal
Conform legilor din România lui 2025, promovarea imaginii lui Radu Gyr este infracțiune.
El a fost condamnat pentru crime de război de un tribunal special. Cultul persoanelor condamnate pentru crime de război este interzis prin lege, prin legislația României democratice, după cum cere ordonanța 13/2002.
Marius Cazan, cercetător la Institutul Elie Wiesel, explică faptul că nu există nicio neclaritate despre posibila încadrare a lui Radu Gyr în această lege. Au existat, de-a lungul vremii, mai multe controverse despre diverși lideri ai Mișcării Legionare, inclusiv despre Corneliu Zelea Codreanu. Parchetul a susținut că nu poate face nimic în privința lor pentru că nu există condamnări definitive.
„Sunt articole de lege foarte clare în privința numelor de străzi, numelor de instituții publice, numărului de statui și, evident, în privința cultului sau a apologiei lor. Să spui că Radu Gyr este un model astăzi, un tip de personalitate care trebuie urmat, este o formă de cult”, explică Cazan.
Institutul Elie Wiesel a cerut, de exemplu, Parchetului General, să cerceteze partidul Dianei Șoșoacă după ce acesta a folosit versurile lui Radu Gyr într-un comunicat de presă.
Cercetătorul spune că nu știe prea multe date despre ce s-a întâmplat cu dosarul.
„La un moment dat ne-au cerut sentința de condamnare a lui Radu Gyr în acest dosar. Mai mult de-atât nu știu să se fi întâmplat, nu mi se comunică stadiul anchetei sau cercetării. Se întâmplă des ca Parchetul să nu aibă la dosar sentințele respective și să ni le ceară nouă”, explică Cazan.
Parchetul General a comunicat, la cererea Europei Libere, că are un singur dosar în lucru avându-l ca obiect pe Radu Gyr.
În schimb, în septembrie, Procurorul General al României, Alexandru Florența, cerea Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare a liderei SOS România, Diana Șoșoacă, pentru mai multe infracțiuni. Cererea este încă în analiză, urmând a se stabili un termen pentru soluționarea ei.
Există însă, în justiția română, o decizie de clasare în ceea ce privește folosirea numelui lui Radu Gyr - ca obiect de propagandă legionară. În 2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca a fost sesizat de un cetățean că primăria se face vinovată de menținerea numelui străzii, deși ar încălca legea.
Pe baza documentelor primite de la primărie, procurorii au considerat că nu sunt probe suficiente pentru acuzație. Procurorii au luat de bun ce susținea Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc în 2017, că ar exista o așa-zisă reabilitare a lui Radu Gyr.
Concluzii - o problemă morală
Legile privind combaterea promovării simbolurilor naziste sau elogiul dictatorilor comuniști au fost contestate în ultima vreme. După anularea alegerilor din decembrie 2024, Parchetul General a fost acuzat constant că nu a dat suficientă importanță curentelor extremiste care creșteau în societate, chiar sub ochii autorităților chemate să apere Constituția și guvernământul democratic al țării.
Procurorul General s-a apărat și a spus că nu are legi. Legile au fost modificate, dar nu au ajuns să intre în vigoare.
În urmă cu câteva luni, președintele Nicușor Dan le-a trimis la Curtea Constituțională să decidă asupra lor pe motiv că ar fi prea vagi. Apoi, nemulțumit de răspunsul Curții, care le-a declarat constituționale, le-a retrimis în Parlament. Pe 17 decembrie, legea a fost adoptată din nou în forma inițială, după ce deputații au respins cererile președintelui. Acestuia nu îi rămâne decât să promulge forma respectivă.
Ping-pongul instituțional se regăsește în deciziile autorităților locale sau în modul în care societatea privește personajele cu legături clare în regimurile dictatoriale.
Spre deosebire de Cluj Napoca, în satul Păun, comuna Bârnova, județul Iași, autoritățile au decis la începutul lui 2024, să anuleze atribuirea numelui de Radu Gyr unei străzi.
La o scară mai mare, s-ar putea ajunge la riscul ca faptele oricăror criminali de război sa fie sterse pe meritele lor din alte domenii decât cel politic.
„Viața publică, activitatea publică a unei persoane, trebuie evaluată în totalitatea ei. Nu poți să te uiți la Hitler ca la un pictor și să spui ce cronist fin era el, trecând în vedere toate celelalte aspecte ale activității sale publice. Nu poți să te uiți la Antonescu și să vorbești doar despre virtuțile lui militare, fără să ai în vedere și fără să menționezi celelalte elemente ale vieții sale publice care sunt profund problematice”, concluzionează istoricul Marius Cazan.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
