Linkuri accesibilitate

Preview 4 septembrie  


Romania Enescu Festival LSO concert
Romania Enescu Festival LSO concert

O singură recomandare astăzi, de fapt o pledoarie pentru muzica modernă, în special pentru cea a secolului XX. Pentru cei pasionați de operă nu e nevoie de o argumentație prea susținută: în această seară, pe scena Sălii Mari a Palatului, se va auzi pentru prima dată în România Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră) de Richard Strauss. Chiar dacă doar în concert, va fi o bucurie pentru cei care iubesc repertoriul liric, muzica lui Richard Strauss și opera în general. Și nu doar pentru ei. O astfel de lucrare, oricât de complicată ar părea la o primă vedere, este o provocare pentru orice meloman. La fel cum un pasionat de literatură se va lupta cu, de exemplu, Ulysse de James Joyce, și iubitorul de muzică se va cufunda cu pasiune în paginile acestei ultime opere romantice. Pentru că un meloman nu poate trăi doar cu muzicile trecutului, el are nevoie de creațiile prezentului. În România, există un hiatus extrem între capdoperele clasico-romantice și repertoriul modern, începând cu chiar post-romantismul și expresionismul. Iar această updatare, care va dura cu siguranță destul de mult, i se datorează lui Vladimir Jurowski, directorul artistic al ediției a XXIV-a a Festivalului Internațional „George Enescu”, cel sub a cărui conducere muzicală ne vom bucura în această seară de muzica lui Strauss din partitura „Femeia fără umbră”.

Die Frau ohne Schatten de Richard Strauss, opera în concert / Orchestra Simfonică și Corul Radiodifuziunii din Berlin, Corul de copii al Radiodifuziunii Române, dirijon Răzvan Rădos / Carmen Lidia Vidu, regizor multimedia / Vladimir Jurowski, ari Orchestre, Sala Palatului, 19.30

Operă și muzică contemporană sunt cele două paliere mari ale viziunii lui Vladimir Jurowski ca director artistic al festivalului, pe lângă promovarea creației enesciene. E timpul lui Enescu, a spus Jurowski la conferința de presă, iar moștenirea compozitorului român trebuie pusă în lumină alături de alte capodopere ale contemporanilor săi. Femeia fără umbra, începută de Strauss în 1917, a fost cântată în primă audiție acum 100 de ani la Viena, pe 8 octombrie 1919, pe când compozitorul se afla în primul an al directoratului vienez.

A avut un success fantastic la premieră, colaborarea cu poetul Hugo von Hofmannsthal pentru libret dovedindu-se de bun augur. Inspirată de Goethe, dar și de Flautul fermecat mozartian, opera lui Strauss e o poveste complicată, cu mult suspans și multiple niveluri de reflecție filosofică.

Libretul spune povestea unei regine din lumea spiritelor care se va căsători cu un rege din lumea reală. Împărăteasa are nevoie de o umbră pentru a nu fi nevoită să părăsească tărâmul oamenilor și a nu își vedea soțul transformat în stană de piatră. Chiar daca va găsi o femeie săracă pentru acest sacrificiu al schimbării între lumi, împărăteasa se răzgândește în ultimul moment, fără să mai apeleze la această soluție, cu implicații implacabile. Finalul are profunde semnificații, ca de altfel întreaga opera, încărcată de o simbolistică luxuriantă.

Necesitând o orchestra masivă, o garnitură solistică amplă, cu partituri solistice extrem de dificile, Die Frau ohne Schatten conține și câteva dintre cele mai frumoase pagini din creația lirică a lui Richard Strauss. Recomand din toată inima!

Iată distribuția spectacolului din această seară – atenție, ora începerii e 19.30 în loc de 20.00

VLADIMIR JUROWSKI – dirijor
CORUL RADIODIFUZIUNII DIN BERLIN
BENJAMIN GOODSON – dirijorul corului
CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII ROMÂNE
RĂZVAN RĂDOS – dirijorul corului
CARMEN LIDIA VIDU – regizor multimedia

TORSTEN KERL, Împăratul (tenor)

ANNE SCHWANEWILMS, Împărăteasa (soprană)
ILDIKÓ KOMLÓSI, Doica (mezzosoprană)
NIKOLAY DIDENKO, Mesagerul lui Keikobad (bariton)
ANDREY NEMZER, ATJOM VESNETSOV, CHRISTOPH OLDENBURG, NN Vocile gărzilor
MICHAEL PFLUMM, Apariția unui tânăr (tenor)
NADEZHDA GULITSKAYA, Vocea unui șoim (soprană)
KAROLINA GUMOS, O voce din cer (alto)
THOMAS MAYER Barak, boiangiu (bas-bariton)
RICARDA MERBETH, Soția boiangiului (soprană)
CHRISTOPH SPÄTH, Cocoșatul, fratele lui Barak (tenor)
TOM-ERIK LIE, Omul cu un singur ochi, fratele lui Barak (bariton)
JENS LARSEN, Omul cu un singur braț, fratele lui Barak (bas)
NADEZHDA GULITSKAYA, SOPHIE KLUßMANN, VERENA USEMANN, JENNIFER GLEINIG, ALICE LACKNER, VIZMA ZVAIGZNE, Servitori, Voci de copii

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG