Vor fi 80 de recitaluri, concerte și opere în concert, în București iar, ca noutate absolută, o secțiune internațională cu simfonice în 7 orașe din alte 5 țări: Berlin, Chișinău, Dresda, Florența, Liege Toronto și Vaughan. În țară, un număr record de orașe: Bârlad, Piatra-Neamț, Satu Mare, Sibiu și Târgoviște pe lângă consacratele Bacău, Cluj, Iași, Ploiești și Timișoara.
La București, sub bagheta directorului artistic Vladimir Jurowski și patronajul onorant al lui Zubin Mehta, echipa Artexim și directorul general Mihai Constantinescu s-au ocupat în detaliu de secțiunile consacrate: „Recitaluri şi concertele camerale” la Sala Auditorium și Ateneul Român, ”Mari orchestre ale lumii” la Sala Palatului, ”Secolul 21” la Sala Radio, cu o porție generoasă de muzică contemporană și „Concertele de la miezul nopţii”, la Ateneul Român, cu predilecție capodopere baroce (mult Handel ediția asta) iar opera și creația contemporană sunt două direcții pe care Jurowski, la al doilea mandat artistic, pare să insiste și anul acesta. Pentru specialiști și pentru o parte din public, interesant va fi forumul compozitorilor, care se desfășoară pentru a doua oară în istoria festivalului, din nou un pariu pentru muzica timpului nostru. O recuperare ar fi și cele 13 titluri de spectacol liric, de la Richard Strauss pînă la Francis Poulenc, neauzite pînă acum în România, dar din păcate doar în concert. Nu, nu va fi sala plină la așa ceva, dar în România se va auzi în sfârșit Die Frau ohne Schatten! Oare ce mai face Opera Națională Română București?
Nu lipsesc concertele din Piața Festivalului, dedicate tinerilor și foarte tinerilor interpreți români și nici programele asociate: multe expoziții, ateliere, audiții în spații neconvenționale, tururi ghidate, ”Festivalul Copiilor” gândit de Opera Comică și cele peste 250 de concerte și recitaluri ale ”Cantus Mundi” din parcuri, muzee, centre comerciale și spații de birouri din tot Bucureștiul.
Ediția 2019 sună bine – detalii la festivalenescu.ro și pe aplicația ”EnescuExperience” – chiar minunat! De astăzi pînă pe 22 septembrie 2019, Festivalul Internațional ”George Enescu” e cea mai bună ocazie să deschidem ferestrele spre lume prin muzică, această ”revelație mai mare decât orice înțelepciune”. Sună bine și azi cuvintele lui Beethoven, dar poate oare muzica să ne salveze, oricât de frumoasă și minunată ar fi această concentrare de frumusețe și energie sonoră care ne e dată cu cadență la doi ani? Poate oare o gură de aer proaspăt, oricât de sănătoasă și binevenită ar fi, să vindece un om bolnav? Nu cred. Așa cum nu cred că Festivalul Enescu ar fi o altă față a României. Sună optimist, ca mai toate artificiile de PR care fardează un brand, dar țara asta are probleme mari sub sclipiciul retoricilor de promovare. Un festival e puțin. O țară are nevoie de ceva mai mult pentru schimbarea la față decât o felie de armonie din doi în doi ani. Festivalul Enescu e doar o fărâmă de panaceu, gura de aer curat furată de pacientul în suferință care mai întâi trebuie vindecat de membrele betege și incompetente, de cangrena corupției, de epidemia generalizată de hoție și de virusul atât de contagios al nepăsării, de care suferim cu toții. Chiar dacă, melomani și nemelomani, visăm încă la o țară sănătoasă și întreagă la cap. Iar dacă lumea civilizată și normală e în armonie, cum beethovenian spune noul motto al festivalului, o mare de armonie (fragilă, totuși) cu insule mai mult sau mai puțin neglijabile de haos, noi nu suntem în consonanță. Muzica, organ subdezvoltat al corpusului culturii române e în suferință, da capo al fine: nu sunt bani pentru partituri, drepturi de autor, înregistrări, turnee, promovare, nu avem săli adecvate de concert – a trecut chiar și moda când fiecare ministru al culturii promitea solemn construcția uneia noi, de la temelie! – stagiunile interne devin pe zi ce trece mediocre, managerii profesioniști și care să aibă habar de domeniu sunt din ce în ce mai soliști, iar patrimoniul muzical românesc, de la arhive cu manuscrise unicat la clădiri emblematice, se ruinează pe zi ce trece. Și, extrem de important, nu avem nici o apăsare pentru ziua de mâine: tinerii muzicieni pleacă cu prima ocazie pentru un salariu decent într-o orchestră afară! Iar veselia cu care azi ne hlizim la candidați hilari ori imposibili ce se aburcă cu frenezie în cursa pentru cel mai important fotoliu din stat spune multe despre cât de repede vom vindeca pacientul pe nume România. Care pacient, în așteptarea prea lungă a operației restauratoare, va intra curând în stadiul terminal. Și nimeni nu va realiza asta, atunci când un analfabet cocoțat pe scăunel va închide și ultima fereastră pe care mai adie ceva aer, și e lipit un afiș cu litere mari, ușor scorojite: ”Nu închideți! Pericol de sufocare!”
Preview 31 august 2019
Concertul de deschidere, Filarmonica din Berlin/Kiril Petrenko, Mari Orchestre, Sala Palatului, 19.30
Un concert simbol, cu a doua rapsodie de George Enescu, mai nobilă, mai intimă și mai frumoasă decât prima, care e șlagărul lui absolut, și Simfonia a 9-a de Beethoven, această călătorie inițiatică de la tulburarea răvășitoare la transcedența materiei prin Oda Bucuriei, celebra temă despre care Milan Kundera glumea spunând că oamenii o asociază astăzi mai degrabă unei reclame la parfum decât simfoniei lui Beethoven – sărmanul nici nu visa la ce va fi folosită ca soundtrack în România! – Freude! Alle Guten, alle Bösen! Interpretarea va aparține uneia dintre cele mai mari orchestre din lume, legendarul Berliner Philarmoniker care va cânta Enescu și Beethoven la București sub bagheta proaspătului ei dirijor principal, un rus de 47 de ani de origine evreiască, născut la Omsk în Siberia, educat și format în Austria, un muzician a cărui numire la Berlin a suscitat numeroase discuții, inclusiv insulte antisemite, și l-a transformat în cel mai dorit șef de orchestră din lume la ora actuală. În seara asta îl avem la București, doar pentru noi, în compania a patru soliști vocal de prim rang în Simfonia a 9-a (Marlis Petersen, soprană; Elisabeth Kulman, mezzo; Benjamin Bruns, tenor; Kwangchul Youn, bas) la doar o săptămînă de la concertul inaugural ca chefdirigent al orchestrei conduse odinioară de nume legendare ca Wilhelm Furtwängler, Herbert von Karajan, Claudio Abbado și, într-un episod special cu dragoste și scandal, românul Sergiu Celibidache.
”Ay Amor”, La Cetra d’ Orfeo, Belgia/Michel Keustermans/Corul Național de cameră Marin Constantin/Anna UNgureanu, Concertele de la miezul nopții, Ateneul Român, 22.30
Regalul din deschiderea seriei nocturne de la Ateneu va fi o explozie de culoare și temperament, cu melodii pasionate de la începutul erei baroce, din secolele 16 și 17 , Spania și America latină. Emoție și exuberanță în muzici puțin cunoscute din genul passacaglia, gaiarda, spanioleta, vilancico , folia dansuri italiene și melodii din era de aur a Spaniei interpretate de ansamblul virtuoz belgian La Cetra d’ Orfeo care cântă și dansează de obicei în costume de epocă. În această noapte îi veți urmări alături de coriștii din Madrigal sub conducerea muzicală a flautistului și dirijorului Michel Keustermans, un pasionat al arhitecturii și barocului.
Europa Liberă este partener media al Festivalului Internațional George Enescu
Facebook Forum