Linkuri accesibilitate

Fierbere la Kremlin. Ce opțiuni are Putin până în 9 mai


Președintele Vladimir Putin l-a trimis pe generalul Valery Gerasimov să coordoneze campania din Donbas, care merge sub așteptări.
Președintele Vladimir Putin l-a trimis pe generalul Valery Gerasimov să coordoneze campania din Donbas, care merge sub așteptări.

Până la 9 mai, ziua în care Vladimir Putin intenționează să arate poporului o victorie în Ucraina, fie ea doar în Donbas, mai sunt 12 zile. Victoria însă întârzie. La Kremlin domnește nervozitatea, se vorbește tot mai des de războiul nuclear, iar pe câmpul de luptă a fost adus gen. Valery Gerasimov.

Etapa a doua a ”operațiunii speciale”, cea de cucerire a Donbasului, după retragerea din Kiev, are deja la activ aproape 3 săptămâni și războiul este departe de a merge în ritmul pe care l-ar dori Putin. Acesta este motivul pentru care generalul Valery Gerasimov, șeful Marelui Stat Major a fost adus în Donbas ca să coordoneze personal ofensiva armatei pe direcția Izyum.

Nu am invitat niciun lider străin de Ziua Victoriei. Problema e că nu e o cifră rotundă. Aceasta este sărbătoarea noastră, este o sărbătoare sfântă pentru toată Rusia, pentru toţi ruşii.

Potrivit informațiilor, Gerasimov a ajuns deja la postul de comandă al forțelor armate ale Federației Ruse, scrie Defense Express.

Acest lucru indică unele probleme în comandamentul armatei ruse, ținând cont că în 10 aprilie l-a numit pe Aleksandr Dvornikov, un general cu experiență de teren căpătată în Cecenia și Siria, la comanda întregii invazii.

Prin urmare, „centralizarea” comenzii într-o singură mână, cea a lui Dvornikov, nu a reușit și are loc o altă schimbare de strategie.

„Din moment ce Gerasimov a venit personal să comande o operațiune nu de nivel strategic, ci de nivel operațional-tactic, înseamnă că Putin a eșuat în planul său de a crea un singur comandament vertical al forțelor care poartă războiul împotriva Ucrainei, care trebuia să fie condus de un general de armată desemnat politic, comandant al districtului militar de sud Alexander Dvornikov ", scrie Defense Express.

Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, Rusia a concentrat forțe semnificative pentru ofensiva în direcția Izyum: unități ale Armatei 1 de tancuri și Armatei 20 de arme combinate din Districtul Militar de Vest, Armata 35 și Armata 68, corpul Districtului Militar de Est, părți ale trupelor de debarcare, inclusiv două transportoare blindate de personal ale Diviziei 76 de asalt aerian.

De asemenea, încercând să compenseze problemele din ierarhia de comandă, rușii au redistribuit două divizii suplimentare ale Iskander OTRK în vecinătatea Belgorodului, care, sugerează experții ucraineni, ar fi deja ultimele rezerve ale Rusiei.

Toate aceste schimbări survin după demiterea mai multor generali de armată și comandanți ai FSB (serviciul de informații, urmașul KGB), printre care și Serghei Beseda, unul dintre șefii Serviciului Cinci al FSB, aflat acum în temuta închisoare Lefortovo din Moscova.

Ele ridică întrebarea cine conduce cu adevărat „operațiunea specială”, Serghei Șoigu, ministrul Apărării, generalul Aleksandr Dvornikov sau generalul Valery Gerasimov, și pe cine se bazează într-adevăr Vladimir Putin.

În opinia expertului militar Oleg Zhdanov adevăratul șef al operațiunii militare este generalul Gherasimov. „ Şoigu nu a comandat niciodată o armată. Nu are nicio autoritate în rândul armatei. El este în funcție doar pentru că este prieten cu Putin. Acesta este singurul criteriu după care a fost numit. Cred că generalul Gerasimov dezvoltă și planifică această operațiune specială.”

Nemulțumiri în rândul armatei

Schimbările de strategie pot avea ca explicație și nemulțumirea la nivelul armatei, unde există ofițeri care consideră că renunțarea la obiectivele inițiale ale războiului- invadarea întregii Ucraine- și limitarea la regiunea Donbas este o eroare.

Ofițerii superiori, scrie jurnalistul de investigație Andrei Soldatov ( expert în serviciile de Securitate ruse), au ajuns la concluzia că Rusia luptă de fapt cu NATO, care înarmează din ce în ce mai puternic Ucraina, „în timp ce armata rusă operează sub constrângeri”.

Mobilizare generală

”Pe scurt, armata cere acum război total, inclusiv mobilizare”, relatează Soldatov într-un articol din The Moscow Times.

Canalele militare și pro-război Telegram sunt acum inundate de apeluri de a aloca mai multe resurse pentru războiul din Ucraina și de a „lupta cu NATO”, potrivit Daily Mail.

Veteranul forțelor speciale Spetsnaz, Alexander Arutyunov, l-a rugat pe Putin, într-o postare video devenită virală, să extindă invazia. Pur și simplu l-a întrebat: „Vladimir Vladimirovici, ducem un război sau ne masturbăm?” Canalul Razvedos al lui Alexander Arutyunov are aproape 18 milioane de vizualizări.

Dar Arutyunov nu este singurul, Agenția de știri rusă de stat Ria Novosti cere deschis mobilizare generală întrucât luptele din Ucraina se lungesc, „iar Occidentul pompează Ucraina cu arme și o încurajează din punct de vedere psihologic”.

Dar o mobilizarea generală înseamnă, pe de o parte, recunoașterea faptului că „operațiunea specială” este un război în toată regula, iar pe de alta, că războiul nu merge bine din moment ce nu sunt suficiente forțele regulate. Înseamnă, de asemenea, ca Putin să admită în fața propriului popor că armata nu este atât de „măreață” pe cât susține propaganda.

Istoricul Armand Goșu explică pentru Europa Liberă de ce Putin nu poate decreta mobilizarea generală.

„Narațiunea lui Putin e că luptă împotriva occidentalilor, a americanilor, că ei sunt vinovați. Dacă decretează mobilizare generală asta înseamnă că trimite pe front zeci de mii de rezerviștii, oameni obișnuiți, care vor vedea cu ochii lor ce se întâmplă, care se vor întoarce acasă și vor spune. Atunci toată construcția propagandistică va pica”.

Armand Goșu: Campania în Donbas ar putea fi încetinită până trimite carne proaspătă de tun

Mișcările din ultima săptămână- declarații belicoase, repoziționări de trupe și de generali, atacarea Kievului cu rachete chiar în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, provocările din Transnistria- toate arată o creștere a nervozității Kremlinului.

Istoricul Armand Goșu spune că Putin nu poate renunța la cucerirea Donbasului, dar că ar putea să oprească totuși campania până când va putea trimite carne proaspătă de tun.

Toate declarațiile astea sunt de fapt un semn de neputință și de nervozitate maximă.

„Important e că în ciuda faptului că au masat trupe, că s-a dus acolo șeful Marelui Stat Major, nu le prea iese nimic, au pierderi uriașe. Putin nu are cum să renunțe la cucerirea Donbasului, trebuie să pună ceva pe masa, să livreze ceva”.

„Campania merge prost, dacă la un moment dat pierderile din Donbas vor deveni atât de mari, va trebui să oprească ofensiva, să o scadă în intensitate. O va putea relua de abia în vară după ce această nouă generație de recruți care tocmai a fost încorporată va depune jurământul. Pe la mijlocul verii poate să trimită pe front carne proaspătă de tun”, spune istoricul Armand Goșu pentru Europa Liberă.

Zăngănitul armelor nucleare

Campania din Donbas este însoțită de o nouă rundă a retoricii nucleare. Prelungirea războiului datorată faptului că Occidentul înarmează Ucraina, ar putea avea drept consecință ciocnirea între cele mai puternice forțe nucleare, spune Moscova.

„Pericolul este real și nu trebuie să subestimăm această posibilitare", a declarat recent ministrul rus de externe Serghei Lavrov

Unii experți americani resping declarațiile dure ale Rusiei și văd în ele un semn că Putin este frustrat de neîndeplinirea obiectivelor sale strategice în Ucraina, dar ar putea, de asemenea, să fie vorba și de o confruntare a Occidentului cu liniile roșii greu de definit ale lui Putin.

”Persistă temeri că, dacă este împins într-un colț, Putin ar putea desfășura pe câmpul de luptă din Ucraina una dintre armele nucleare tactice cu randament mai mic ale Rusiei”, scrie CNN.

Acum câteva zile, aflat la Sankt Petersburg, Putin a vorbit în fața parlamentarilor de potențialul nuclear, spunând că va exista un răspuns „fulgerător” din partea Rusiei dacă alte țări ar interveni în Ucraina.

"Avem toate instrumentele pentru asta- cu care nimeni nu se poate lăuda. Și nu ne vom lăuda. Le vom folosi dacă va fi nevoie. Și vreau să știe toată lumea asta".

Desigur, Occidentului îi este greu să ignore astfel de amenințări, mai ales că nu se știe dacă ele sunt doar o retorică de descurajare în contextul incapacității dovedite în războiul conventional, sau chiar orice este posibil atunci când e vorba de Putin.

Generalul Mark Milley, a declarat pentru CNN că Rusia nu ar trebui să folosescă o asemenea retorică inflamatorie, susținând că este „complet iresponsabil” ca orice lider înalt al unei puteri nucleare să înceapă „să zăngăne o sabie nucleară”.

Ofițerii britanici de apărare și informații evaluează amenințările nucleare ale lui Putin ca fiind o retorică menită să sperie, dar cred, de asemenea, că dacă bătălia pentru Donbas nu va merge bine, Putin va fi tentat să escaladeze acest război într-o formă oarecare, scrie BBC.

Care ar putea fi opțiunile lui Putin pe termen scurt

  • Intensificarea loviturilor cu rachete de mare precizie - vineri Rusia a admis pentru prima oară oficial că a utilizat un submarin diesel din Marea Neagră pentru a lansa rachete de croazieră de tip Kalibr.
  • Atacuri asupra unor centre de comandă din Kiev și asupra unor ambasade vestice din Kiev sau Lviv.
  • Un atac chimic într-o zonă construită din Ucraina (cel mai probabil dând vina pe ucraineni).
  • Un focos nuclear „tactic” în interiorul Ucrainei – escaladare majoră a situației-, ar putea fi perceput ca o „linie roșie„ de către NATO.
  • Vizarea unei baze aeriene sau a unui depozit dintr-o țară NATO ( de granită) care furnizează arme Ucrainei- o escaladare majoră, care ar putea activa articolul 5 din Tratat.
„Ne urăsc“: Demontarea statuii „Prietenia ruso-ucraineană” din Kiev
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:27 0:00

XS
SM
MD
LG