Linkuri accesibilitate

Firea cere renumărarea voturilor, Ciolacu are alte probleme


Gabriela Firea vrea ca premierul Ludovic Orban să ceară renumărarea voturilor în Capitală, susținând că alegerile au fost fraudate. PSD nu mai poate face un astfel de demers deoarce termenul de trei zile prevăzut de lege a fost depășit.

Strategiile politice ale lui Marcel Ciolacu și ale Gabrielei Firea diferă după rezultatul alegerilor locale. În timp ce liderul PSD insistă ca în mesajele publice să se discute despre victoria partidului în alegeri și să nu se mai pună accent pe rezultatul de la București, Gabriela Firea vrea ca partidul să lupte pentru a “demasca frauda din Capitală”. Formal, Marcel Ciolacu și cei din jurul său o susțin pe Gabriela Firea, dar planurile celor doi au ținte diferite.

Întâlnirea de la sediul din Kiseleff între Marcel Ciolacu și Gabriela Firea nu a mai avut loc, deoarece președintele PSD și secretarul general, Paul Stănescu, au plecat să se testeze de COVID-19 și vor intra în izolare până la primirea rezultatelor. Cei doi au discutat însă telefonic cu Gabriela Firea, care a fost așteptată la sediul partidului de prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu.

Firea ne-a sunat pe toți ieri seară că sunt multe nereguli și că partidul ar trebui să conteste alegerile din București și să ceară renumărarea voturilor. Că a fost furată și ea cum s-a întâmplat în Sectorul 1 cu Tudorache. La discuția de ieri din Kiseleff, noi nu am vorbit despre asta, ne-a luat prin surprindere cu declarațiile din cele două interviuri. I-am transmis că trebuie să vedem ce soluții legale avem pentru a contesta”, au declarat surse din conducerea PSD.

În această dimineață, la sediul partidului, liderii PSD au ajuns la concluzia că termenul legal pentru contestare a fost depășit, lucru recunoscut ulterior și de Gabriela Firea. Printre cei care au fost consultați pe această speță s-a numărat și fostul ministru al Justiției, Florin Iordache.

Pentru a arăta solidaritate cu Gabriela Firea, liderii social-democrați au convenit să ceară, măcar la nivel declarativ, renumărarea voturilor în București chiar dacă acest solidaritate nu produce efecte juridice.

Sunt multe semne de întrebare pentru votul de la Sectorul 1, în special. Nu credem că Gabriela Firea are vreo șansă reală, chiar dacă ea spune că situația s-a repetat și la ea. Ce să mai facem acum? Au trecut trei zile, nu are rost să escaladăm conflictul. Situația trebuie lămurită și închisă, nu putem sta mereu să vorbim despre alegerile din București. Partidul a asigurat-o că este de partea ei, dar cam asta e. Așteptăm și decizia Biroului Electoral”, a precizat un lider social-democrat.

Prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu a lăsat și el să se înțeleagă că problemele majore sunt la Sectorul 1 și mai puțin la Capitală.

Cât timp există semne de întrebare, cred că normalitatea în acest caz ar fi acest proces de renumărare. Dacă în urma renumărării doamna Clotilde Armand se dovedește câștigătoare eu o să fiu primul care o felicit”, a declarat Grindeanu.

Întrebat dacă alegerile în București au fost fraudate, prim-vicepreședintele PSD a răspuns: „încep să fie mari semne de întrebare”.

Sorin Grindeanu a cerut renumărarea voturilor din Capitală „în numele democrației”.

Firea îi cere lui Orban renumărarea voturilor

Chiar dacă termenul legal pentru contestare a trecut, Gabriela Firea insistă că alegerile au fost fraudate și că voturile ar trebui renumărate, dar pasează responsabilitatea la guvern, deși acest lucru nu e legal. Firea a recunoscut că a avut o noapte albă și că a discutat foarte mult cu liderii PSD.

Guvernul trebuie să accepte să se renumere buletinele de vot din București. Guvernul are de ales, între o pată atât de mare pe obrazul său că a organizat alegeri care au fost furate, sau vrea să meargă înainte să se ascundă după chichițe avocățești” , a susținut Gabriela Firea.

Ea a adăugat că ia în calcul chiar și contestarea rezultatului alegerilor din București în instanță.

Nu e normal să planeze suspiciuni atât de mari, dacă e fraudă, cum credem, să o scoatem la lumină, dacă nu, au fost niște erori umane. Eu am acceptat votul mi-am strâns lucrurile din birou, mi-am luat la revedere de la toți colaboratorii, nu mă cramponez, nu mă țin de scaun, nu mă leg, asigur o tranziție până la depunerea jurământului de noul consiliu și primar”, a mai spus Gabriela Firea.

Mize diferite pentru Ciolacu și Firea

După întâlnirea de ieri din Kiseleff, Gabriela Firea a obținut două lucruri: promisiunea că Robert Negoiță nu se va întoarce în partid și un loc pentru parlamentare. În schimb, Marcel Ciolacu a sperat că scandalul în jurul alegerilor din București se va opri, iar singura discuție se va purta în jurul Sectorului 1.

Pe termen scurt, Marcel Ciolacu vrea să o țină aproape pe Gabriela Firea pentru a nu începe un scandal în partid. Cu toate acestea, puterile acesteia încep să fie limitate. Surse din conducerea PSD au precizat pentru Europa Liberă că Firea nu va mai avea mână liberă în stabilirea listei pentru alegerile parlamentare. La alegerile locale, Gabriela Firea a stabilit o listă de consilieri fără să se consulte cu Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu sau Paul Stănescu. Ea le-a transmis acestora că lista va conține personalități, fără să le spună punctual despre cine e vorba. Liderii PSD au fost șocați să vadă cine e pe lista lui Firea, dar nu au dorit să genereze o dispută înainte de locale.

Petre Roman, acuzat de crime împotriva umanității, Dumitru Dragomir, Cornel Dinu și Anghel Iordănescu se află pe lista propusă de Gabriela Firea și care a obținut votul la alegerile locale pentru Consiliul General al Municipiului București. În acest moment, nu este sigur că aceștia își vor prelua mandatul, se așteaptă o decizie în Consiliul Politic Național al PSD, susțin surse din conducerea partidului.

Gabriela Firea dorește să imprime în mentalul electoratului său că este o victimă și că a pierdut alegerile din cauza fraudelor. Ea încearcă să estompeze pierderile de imagine și să își mențină influența la nivelul partidului în perspectiva Congresului din primăvara lui 2021.

Surse din PSD susțin că Firea este conștientă că demersul său nu va avea succes juridic, dar măcar va câștiga puncte la nivel politic. De aceea, ea insistă pe lângă conducerea PSD să o susțină în demersul său pentru renumărarea voturilor în Capitală.

Procesul de contestare după alegeri nu este străin de PSD. În 2009, după ce Mircea Geoană a pierdut alegerile prezidențiale, social-democrații s-au dus cu un camion de documente la Curtea Constituțională, fără a mai putea schimba însă rezultatul alegerilor.

Conducerea PSD se așteaptă ca după validarea mandatului lui Nicușor Dan lucrurile să se liniștească, iar subiectul fraudării alegerilor să fie doar o temă pentru a ataca Guvernul Orban.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG