Linkuri accesibilitate

Guvernul umblă iar la Fondul de rezervă. 13,6 mld. lei pentru pensii, educație și asistență


Ministrul Marcel Boloș spune că guvernul va tot umbla la fondul de rezervă pentru a ține sub control cheltuielile bugetare.
Ministrul Marcel Boloș spune că guvernul va tot umbla la fondul de rezervă pentru a ține sub control cheltuielile bugetare.

Guvernul a alocat joi 13,6 miliarde lei din Fondul de rezervă bugetară pentru educaţie, drepturile de asistenţă socială și pensii, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Actualizare - Invitată la interviurile Europa Liberă, ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu, a spus că pentru suplimentarea bugetului asigurărilor sociale au fost retrase din Fondul de Rezervă 657 de milioane de lei, destinate pentru pensiilor aflate în plată în prezent.

Știrea inițială

Boloș a spus că acest mecanism va fi utilizat până la sfârşitul anului pentru controlul corespunzător al cheltuirii fondurilor din bugetul de stat.

„Mecanismul Fondului de rezervă bugetară a fost adoptat în contextul în care ţinta noastră de deficit bugetar până la sfârşitul anului de 4,4% din PIB este prevăzută în Programul de convergenţă şi este un angajament extrem de serios asumat faţă de Comisia Europeană, iar în acest context controlul asupra a ceea ce înseamnă cheltuirea de fonduri din bugetul de stat trebuie să fie unul corespunzător, în care prioritate să aibă cheltuielile de funcţionare ale statului, dar şi finalizarea proiectelor de investiţii cu finanţare din fonduri europene", a declarat ministrul Boloș la Palatul Victoria, după şedinţa de joi a Executivului.

Corecta gestionare a fondurilor alocate din bugetul de stat este chiar motivul pentru care a fost adoptată OUG 90/2023, spune Boloș.

Ordonanța de Urgență 90/2023 conține măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Or, scopul ei, spune ministrul, este asigurarea cu prioritate a fondurilor pentru proiectele de investiții din fonduri europene și pentru cele care se finanţează din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„În acest context, mecanismul Fondului de rezervă bugetară este unul pe care îl vom utiliza până la sfârşitul anului şi vom încerca să asigurăm finanţarea în totalitate pentru aceste proiecte de investiţii prioritare pentru România", a transmis ministrul Finanţelor.

Ce este Fondul de Rezervă?

  • Fondul de Rezervă Bugetară, alături de Fondul de Intervenție, sunt fonduri pe care Guvernul le are la dispoziție pentru cheltuieli publice urgente și neprevăzute.
  • În timp ce Fondul de Intervenție este destinat situațiilor generate de calamități, Fondul de Rezervă este constituit pentru a face față unor urgențe.
  • Sumele din Fondul de Rezervă Bugetară și Fondul de Intervenție sunt incluse în fundamentarea bugetului de stat și în calculul deficitului bugetar.
  • Folosirea banilor din Fondul de Rezervă este reglementată de Legea nr. 500 din 2002, privind finanțele publice.
  • Potrivit legii, banii din Fondul de Rezervă al Guvernului pot fi folosiți pentru „cheltuieli urgente sau neprevăzute”. Acestea sunt, potrivit legii, „acele cheltuieli generate de situații deosebite nou-apărute în timpul exercițiului bugetar, care necesită finanțare imediată și pentru care fondurile existente în bugetele ordonatorilor principali de credite sunt insuficiente”.
  • Guvernul României, a adoptat în 14 septembrie 2023 un OUG prin care, printr-o derogare de la Legea 500/2020, poate aloca sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ordonatorilor principali de credite.
  • Consiliul fiscal a sesizat în raportul de activitate pe anul 2022 lipsa criteriilor și procedurilor clare de utilizare a banilor din Fondul de Rezervă. Consiliul a solicitat și raportarea periodică către Parlament a sumelor și felului în care este folosit Fondului de rezervă.
  • Studii Expert Forum constată că perioadele electorale din România aduc creșteri de cheltuieli din Fondul de Rezervă. Expert Forum consideră că Fondul de Rezervă „rămâne un instrument clientelar, vag reglementat, netransparent și necontrolat. Alocările se fac de către Guvern și nu sunt supuse unui control adecvat.”

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG