Linkuri accesibilitate

Ford şi General Electric vor produce 50.000 de ventilatoare pulmonare


Ford este unul din cei mai mari producători auto la nivel mondial
Ford este unul din cei mai mari producători auto la nivel mondial

Compania auto americană Ford a anunțat că va produce 50.000 de aparate de ventilație mecanică în următoarele 100 de zile la uzina sa din Michigan printr-o colaborare divizia de sănătate a grupului industrial General Electric.

Cele două firme se aşteaptă să atingă o capacitate de producţie de 30.000 de unităţi pe lună la începutul lui iulie, după perioada iniţială de 100 de zile.

Anunțul vine după ce oficialii principalele state americane lovite de pandemia de coronavirus i-au cerut președintelui Trump și producătorilor să grăbească producția de ventilatoare pentru a putea face față creșterii numărului de pacienți cu coronavirus care au nevoie de sprijin pentru a putea respira.

Spitalele din New York folosesc un ventilator pulmonar pentru două persoane, în timp ce în New Orleans sunt disponibile mult mai puține dispozitive decât necesarul provocat de o explozie a cazurilor, conform oficialilor din statul Louisiana, citați de Reuters.

Vineri, Trump a cerut marilor producători auto să facă ventilatoare, invocând Legea privind producția de apărare din 1950, care a răspuns la vremea ei nevoilor războiului din peninsula coreeană, Lege care permite președintelui să forțeze companiile să realizeze produse de apărare națională.

În acest sens s-a referit mai ales la a lansat la șefului General Motors pe care îl acuză că a pierdut timp și că este nevoie de acțiuni care să salveze viețile americanilor.

Statele Unite a devenit rapid un focar de coronavirus cu un cel mai mare număr de cazuri înregistrate, peste 164.000, și circa 3.000 de decese.

XS
SM
MD
LG