Linkuri accesibilitate

Forumul economic de la Sankt Petersburg. Atac furibund al lui Putin împotriva Occidentului


Vladimir Putin a descris sancțiunile occidentale împotriva Rusiei drept „nechibzuite și nebunești”, menite să „zdrobească economia Rusiei dintr-o singură mișcare, prin forță”.
Vladimir Putin a descris sancțiunile occidentale împotriva Rusiei drept „nechibzuite și nebunești”, menite să „zdrobească economia Rusiei dintr-o singură mișcare, prin forță”.

Putin a numit sancțiunile împotriva Rusiei „nechibzuite și nebunești”. Un atac cibernetic i-a întârziat discursul.

Președintele rus, Vladimir Putin, s-a adresat Forumului Economic din Sankt Petersburg cu aproape două ore întârziere după un atac cibernetic.

În discursul său de întâmpinare a participanților la forum, Putin s-a referit la „momentul dificil pentru întreaga comunitate mondială”.

Economia, piețele și „înseși principiile sistemelor economice globale” sunt „în pericol”, a spus Putin.

SUA și Londra „au ajuns să se considere zei pe planeta Pământ”

„SUA și-au declarat victoria în Războiul Rece la fel ca și Londra, iar mai târziu au ajuns să se considere zei pe planeta Pământ, care nu au îndatoriri, ci doar interese”, a spus liderul de la Kremlin.

El i-a acuzat pe aliații occidentali că cred că restul lumii „este propria lor curte” și că încearcă să izoleze sau să anuleze statele „greșite”.

Țările occidentale tratează acele țări „ca pe colonii ale lor” și ca state „de rangul doi”, a spus Putin, a cărui țară a invadat pe 24 februarie Ucraina vecină, negându-i constant dreptul la identitate și chiar la existență.

„Aceasta este natura atacului actual de rusofobie din vest, precum și a sancțiunilor regulate împotriva Rusiei”, s-a plâns Vladimir Putin, fără a lega vreo clipă sancțiunile occidentale împotriva Rusiei de invadarea Ucrainei.

Putin spune că lumea a văzut „apariția și creșterea proeminenței noilor centre de putere” și că „vechea ordine mondială” bazată pe o putere puternică este prin „înseși natura sa instabilă”.

Lumea vede „schimbări tectonice cu adevărat revoluționare în geopolitică”, le-a spus el participanților la Forumul Economic din Sankt Petersburg.

„Ar fi o greșeală să crezi că în timpul acestor schimbări tumultuoase, poți pur și simplu să stai pe dinafară și că totul va fi așa cum a fost. Se pare că elitele conducătoare ale anumitor țări occidentale lucrează tocmai sub aceste iluzii de a alege să ignore ceea ce este evident, jucând constant cu fantomele trecutului. Ei cred că dominația Occidentului și a politicii și economiei globale este o constantă – dar nimic nu este etern”, a spus Putin.

„Nu mai este posibil să ignorăm” că aceste schimbări „tectonice” în politica globală, economia globală, tehnologie și relațiile internaționale vor duce la „schimbări fundamentale, fără echivoc inexorabile”, a spus Putin.

El a mai spus că Rusia ar fi fost „forțată”, de fapt, să lanseze așa-zisa „operațiune specială” din Ucraina, dar că forțele ruse și-au asumat-o pentru a apăra dreptul țării la dezvoltare și pentru a-i apăra pe oamenii din Donbas. Totodată, a dat asigurări că toate țintele „operațiunii militare speciale” vor fi îndeplinite.

Sancțiunile Occidentului: „nechibzuite și nebunești”, „sabie cu două tăișuri”

El a descris sancțiunile occidentale împotriva Rusiei drept „nechibzuite și nebunești”, menite să „zdrobească economia Rusiei dintr-o singură mișcare, prin forță” și a spus că, pentru a avea succes, Rusia trebuie să fie independentă și „să tragă propriile concluzii”.

Putin a descris sancțiunile ca pe o „sabie cu două tăișuri”, susținând că statele occidentale nu vor impune sancțiuni „doar Rusiei, ci oricărei țări care cade în dizgrație”, omițând din nou să spună că aceste sancțiuni sunt consecința invadării Ucrainei și a atrocităților comise de armata rusă în țara vecină.

„Vedem o agravare a problemelor sociale și economice în Europa. În SUA, vedem creșteri și prețuri la bunuri, alimente și electricitate, precum și la combustibilul pentru mașini. Nivelul de viață al europenilor scade, iar întreprinderile lor își pierd competitivitatea.”

Putin spune că acest lucru va avea consecințe pe termen lung în toată Europa și susține că declinul economic sistematic al economiei europene va „exacerba problemele profunde din cadrul societăților occidentale”.

Putin: Rusia nu are „nimic împotriva” aderării Ucrainei la UE

Vladimir Putin a spus că nu are obiecții cu privire la aderarea Ucrainei la UE în urma deciziei Comisiei Europene de a sprijini cererea Kievului de a deveni membru al blocului comunitar.

„Nu avem nimic împotrivă. Nu este un bloc militar. Este dreptul oricărei țări de a adera la uniuni economice”, a spus el.

Cu toate acestea, el a pus la îndoială dacă ar fi „recomandat” ca UE să permită Ucrainei să adere, spunând că Kievul va avea nevoie de subvenții economice uriașe pe care alți membri ai UE ar putea să nu fie dispuși să le acorde.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în aceeași zi că Rusia urmărește îndeaproape eforturile Ucrainei de a deveni membru al UE.

Problema „necesită atenția noastră sporită, pentru că suntem cu toții conștienți de intensificarea discuțiilor în Europa pe tema consolidării componentei de apărare a UE”, a spus Peskov într-un briefing cu reporterii.

Uniunea Europeană „dansează pe melodiile altcuiva”

Uniunea Europeană „și-a pierdut complet suveranitatea” și „dansează pe melodiile altcuiva”, spune Putin.

El a acuzat UE că acționează după „dictare și că face rău” populației, afacerilor și economiei sale.

Revenind la criza alimentară globală, Putin a susținut că, de fapt, problema „nu a apărut astăzi” și acuză Europa că „încearcă să dea vina pe altcineva”.


„Cu siguranță nu Rusia este de vină, chiar dacă țările occidentale încearcă să arunce vina pe noi, pentru tot ceea ce se întâmplă în economia mondială.”

El acuză SUA că crește prețurile alimentelor prin tipărirea banilor și „procurând” alimente pe piețele globale.

Rusia este pregătită să-și intensifice exporturile de cereale și îngrășăminte, a spus Putin, care a dat asigurări că va trimite exporturi de alimente în Africa și Orientul Mijlociu.

El a dat asigurări că Rusia își va extinde angajamentul „cu toți cei interesați”, în ciuda dorinței Occidentului ca ea să „aleagă calea autoizolării”.

Putin susține că există multe țări dornice să colaboreze cu Rusia, dar că nu le va numi, deși asta înseamnă „un număr copleșitor de oameni pe Pământ”.

articol în curs de actualizare
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG