Într-unul dintre puținele interviuri pe care le-a acordat după încheierea mandatului de președinte, Emil Constantinescu mărturisește, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea Alianței Nord Atlantice (NATO), că România a fost, la începutul anilor '90, la un pas să accepte ca aderarea la NATO să fie condiționată de acceptul Rusiei.
S-a întâmplat în 1991, când România a semnat un tratat cu URSS (fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste).
Numai că de la semnarea tratatului, la Moscova, pe 5 aprilie, de către președinții Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov, și până la momentul în care Parlamentul României ar fi trebuit să ratifice tratatul, Uniunea Sovietică s-a destrămat.
„Acest tratat nu era un lucru rău în sine, dar tratatul prevedea o dispoziție conform căreia pentru intrarea în alte organizații trebuia să fie acordul celeilalte părți”, poveștește la one2one, Emil Constantinescu.
Fostul președinte, reprezentant al opoziției democratice în anii '90, spune că NATO, și mai ales Statele Unite ale Americii, sunt nu doar o garanție că România va fi apărată, dar și că democrația va rămâne sistem de guvernare.
Inițiator al parteneriatului strategic România-SUA, lansat în 1997, fostul președinte Emil Constantinescu spune că alianța privilegiată cu SUA va rezista chiar dacă Donald Trump va redeveni președinte al Statelor Unite.
Fostul șef al statului crede că Europa nu a făcut pași hotărâți în ceea ce privește securitatea proprie, iar Donald Trump are dreptate când avertizează statele aliate să-și sporească cheltuielile de apărare.
Fostul președinte Emil Constantinescu vorbește la one2one și despre situația Republicii Moldova, abuzurile trăite de domnia sa și familie în timpul ocupației ruse și intențiile Moscovei din prezent.
La final, Emil Constantinescu transmite și un mesaj românilor referitor la multiplele alegeri din 2024.
Facebook Forum