Aflat, pe 27 mai, la un eveniment public de comemorare a genocidului rwandez în capitala Kigali, Macron a recunoscut că țara sa nu a ascultat avertismentele despre violența din Rwanda și a „prețuit liniștea mai mult decât analizarea adevărului” pentru prea mult timp. Franța nu a fost un complice la omor, a punctat Macron.
„Stau astăzi lângă domnia voastră cu umilință și respect. Am venit să recunosc gradul nostru de responsabilitate”, a spus președintele francez la memorialul Gisozi, unde sunt îngropate peste 250.000 de victime. Francezii au intervenit, însă au fost acuzați că au făcut-o prea târziu și că nu au securizat suficient zona de protecție. Francezii sunt, de asemenea acuzați, că au susținut guvernul etnic hutu care a organizat uciderea a peste 800.000 de etnici tutsi.
„Cuvintele sale au fost mai valoroase decât o scuză - au fost adevărul”, a spus Președintele Rwandei, Paul Kagame, despre discursul lui Macron. Acest gest simbolic al Franței este primul pas către îmbunătățirea relației dintre cele două țări. Rwanda a semnat un împrumut de 60 de milioane de euro, bani veniți din Franța, care se vor duce către achiziționarea de vaccinuri.
„Discursul președintelui Franței mi-a atins inima și mă bucur foarte mult că francezii își recunosc responsabilitatea. Iert Franța”, a spus Esther Mukakalisa, supraviețuitoare a genocidului.
Vizita președintelui francez nu a fost populară. Spre deosebire de alte vizite ale oficialilor străini, nu a fost nicio mulțime pe străzile din Kigali care să îl întâmpine pe Macron. Ultimul oficial francez care a vizitat Rwanda a fost Nicholas Sarkozy, în 2010.
În martie 2021, o comisie de experți din Franța a stabilit că Franța nu a fost complice la genocid, dar că poartă „o responsabilitate mare și copleșitoare” pentru ceea ce s-a întâmplat. Rămășițele atitudinii coloniale au făcut ca Franța să închidă ochii în fața pregătirilor pentru genocid, conform raportului. Cercetarea a putut avea loc după ce s-au desecretizat arhivele franceze despre Rwanda.
„Iese la lumină o istorie comună”, a punctat Vincent Duclerc, istoricul care a coordonat redactarea raportului. „Trebuie să fie egalitate. Europa nu mai poate explica Africii ce trebuie să știe. Este timpul ca Africa să explice Europei ce face”.
Raportul francez a fost urmat de un alt raport în Rwanda, care a stabilit că Franța a jucat un rol semnificativ în „facilitarea unui genocid previzibil” și că nu a făcut nimic să oprească uciderea a peste 800 de mii de etnici tutsi deși era conștinentă de ce se întâmpla. Raportul rwandez a arătat cu degetul spre Mitterand, care a permis genocidul pentru a-și urmări propriile interese strategice.
„Oficialii francezi au înarmat, sfătuit, antrenat, echipat și protejat guvernul Rwandei”, spune raportul, iar Franța și-a ascuns responsabilitatea timp de aproape trei decenii. Raportul nu a găsit vreo urmă a implicării directe a francezilor în uciderea etnicilor tutsi.
În ultimii ani, s-au intensificat discuțiile publice despre trecutul colonial al națiunilor europene și vina pe care acestea o poartă atât pentru acțiunile trecute, cât și pentru situația curentă a multor state în curs de dezvoltare, pe care le-au exploatat în acea perioadă. China și Rusia au început să investească semnificativ în Africa - iar încercarea Franței de a îmbunătăți relațiile cu Rwanda ar putea fi o încercare de a atrage continentul înapoi spre Europa.
Președintele Kagame este din ce în ce mai popular, însă se agață de reforme care l-ar putea ține la conducerea Rwandei până în 2034. Macron nu a menționat problemele mai recente ale Rwandei, legate de încălcarea drepturilor omului. Printre acestea: asasinări, răpiri și tortură, toate în mâna guvernului, care cenzurează libertatea de exprimare. Kagame a câștigat alegerile prezidențiale din 2017 cu 98,8% din voturi, fiindcă unul dintre oponenții săi se afla în închisoare și celălalt a fost arestat.
Genocidul din Rwanda
În anii în care a fost colonie germană și apoi belgiană, conducătorii străini au preferat să lucreze cu minoritatea tutsi, până când majoritatea hutu s-a răzvrătit, în 1959. Rwanda și-a câștigat independența de Belgia în 1962. De atunci, s-a apropiat mai mult de Franța.
După luni de pregătire, evenimentul care a declanșat genocidul a avut loc pe 6 aprilie 1994. Avionul în care se aflau Președintele rwandez de etnie hutu, Juvenal Habyarimana, și Președintele din Burundi, Cyprien Ntaryamira, a fost doborât în timp ce se apropia de capitala Rwandei, Kigali.
Pe 7 aprilie 1994, grupul etnic majoritar din Rwanda, hutu, au început o serie de violențe bine pregătite împotriva minorității tutsi. Miliția hutu a executat liderii politici tutsi. La radio și în ziare, etnicii hutu au fost încurajați să se înarmeze cu orice găsesc pentru a ucide sau răni cetățeni tutsi. Crimele au avut loc în biserici și în case, pe câmpuri și pe drumuri, pe stadioane și la puncte de control.
Între 800 de mii și un milion de oameni au fost uciși în doar o sută de zile, majoritatea tutsi, dar și mulți hutu moderați care se opuneau genocidului. Între 7 aprilie și 15 iulie, violența sexuală împotriva femeilor a devenit o armă de război. Mulți dintre supraviețuitori trăiesc cu cicatrici atât fizice, cât și emoționale.
Statele Unite, ai cărui soldați tocmai fuseseră umiliți la Mogadishu, nu au dorit să intervină. Franța a fost acuzată că a luat partea guvernului hutu. ONU, care avea doar 2.500 de trupe în zonă, a fost și ea criticată că nu a făcut mai mult să oprească genocidul.
