ACTUALIZARE 18:20 Oficiciali francezi au declarat că au fost făcute deja progrese pentru repararea rețelei de cale ferată afectate de atacurile de vineri dimineață.
Unu din trei trenuri programate între Paris și sud-vestul țării poate circula din nou, a anunțat vineri după-masă operatorul feroviar de stat SNCF, citat de agenția germană de presă (DPA).
Călătorii se pot confrunta însă în continuare cu întârzieri între o oră și jumătate și două ore. Pe linia de mare viteză în direcția nord, folosită și de trenurile din Köln, Londra și Bruxelles, există încă unele anulări și întârzieri precum cele amintite.
SNCF spune că, pe linia de est, trenurile între Paris și Nancy/Metz pot circula conform planului în urma lucrărilor de reparații, iar de la Paris la Strasbourg există încă întârzieri de aproximativ o oră, plus unele anulări de trenuri.
Specialiștii operatorului rețelei sunt mobilizați la maxim pentru a remedia pagubele, dar sunt așteptate noi întreruperi în weekend. a mai transmis SNCF, citat de DPA.
ACTUALIZARE 16:20 Premierul francez Gabriel Attal a subliniat că procurorii au demarat o anchetă cu privire la atacurile care au afectat mai multe instalații feroviare din Franța și a evitat să facă speculații pe marginea acestora.
A spus în schimb că atacatorii par să fi cunoscut detalii despre rețeaua feroviară.
„Ceea ce ştim, ceea ce vedem, este că această operaţiune a fost pregătită, coordonată, că au fost vizate centre esenţiale, ceea ce arată o anumită cunoaştere a reţelei pentru a şti unde să lovească", a declarat premierul francez, conform News.ro.
Vineri dimineață, Gabriel Attal a postat un mesaj pe platforma de social media X, în care a descris „acte de sabotaj” cu consecințe asupra rețelei feroviare „masive și grave” și le-a mulțumit tuturor celor implicați în intervenții și în redresarea situației.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Operatorul feroviar de stat a declarat că incendiatorii au vizat instalațiile de-a lungul liniilor care leagă Parisul de orașe precum Lille în nord, Bordeaux în vest și Strasbourg în est.
800.000 de călători sunt afectați, a anunțat președintele SNCF.
SNCF a îndemnat toți călătorii să își amâne călătoriile. Reparațiile sunt în curs de desfășurare, dar traficul va fi grav perturbat cel puțin până la sfârșitul weekendului, anunță SCCF. Trenurile au fost trimise înapoi la punctele lor de plecare.
„Noaptea trecută, SNCF a fost victima mai multor acte de vandalism pe liniile de mare viteză din Atlantic, Nord și Est. Incendiile au fost puse în mod deliberat pentru a ne deteriora instalațiile”, a transmis SNCF, potrivit Reuters.
AFP transmite că surse apropiate anchetei deschise de procurori vorbesc despre „acte de sabotaj” și că acestea au fost „evident coordonate”.
Incendierile instalațiilor de la liniile de cale ferată de mare viteză au loc în condițiile în care Franța desfășoară o operațiune de securitate fără precedent pentru a proteja Jocurile Olimpice.
Peste 45.000 de polițiști, 10.000 de soldați și 2.000 de agenți de securitate privați vor supraveghea orașul și competiția. Lunetiștii vor fi pe acoperișuri și drone care vor veghea din aer.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Patrice Vergriete a scris: „Acte rău intenționate coordonate au vizat mai multe linii TGV ultima dată noapte și va perturba serios traficul până în acest weekend.
„Condamn cu fermitate aceste acțiuni criminale care vor compromite plecările de vacanță ale multor francezi.”
Știre în curs de actualizare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.