Puțin după ora 14:00, în prima zi de marți a lunii decembrie 2025, în tribunalul din Manhattan pentru Districtul de Sud al SUA din New York, o rusoaică de 35 de ani și mamă a unei fetițe s-a prezentat în fața unui judecător federal și a cerut să nu fie trimisă la închisoare.
„Viața mea pare acum o tragedie pentru că primesc aproape zilnic amenințări de la mulți oameni din multe țări care cred că am fost spion, dar ei nu știu întreaga poveste”, a spus Nomma Zarubina în fața instanței, într-o engleză aproape fluentă. „Nimeni nu știe toată povestea.”
Cu aproximativ 12 luni înainte, Zarubina fusese arestată și acuzată că a mințit în mod repetat FBI-ul despre interacțiunile sale cu principala agenție de informații interne a Rusiei, Serviciul Federal de Securitate (FSB).
Ani la rând, susțin autoritățile, Zarubina a cultivat relații cu jurnaliști, experți din think tank-uri și universitari, precum și cu activiști ai opoziției ruse din Statele Unite – la instrucțiunile specifice ale ofițerilor de informații din Rusia.
La audierea din 2 decembrie, judecătorul a fost mai puțin interesat de întreaga poveste și mai mult de faptul că, în ultimele luni, Zarubina ar fi trimis zeci de mesaje text și fotografii, adesea în stare de ebrietate, unuia dintre agenții FBI care o audiaseră anterior. Procurorii au spus că ea „îl tachina” pe agent.
„Ce mai faci?”, a scris ea într-unul din mesajele text înregistrate în dosarele instanței. „Sunt atât de obosită. Totul e atât de nașpa.”
În timpul audierii din 2 decembrie, Zarubina a atacat agresiv FBI – inclusiv pe agentul pe care era acuzată că îl urmărește, care se afla în sala de judecată.
FBI-ul „funcționează de fapt la fel ca rușii”, a spus ea. „Ei fac înscenări, construiesc cazuri. Știți asta. Practic, [mi]-au umflat cazul, iar acum toți sunteți foarte concentrați pe faptul că beau – dar eu nu beau des.”
Judecătorul a fost empatic, dar neimpresionat. A ordonat încarcerarea ei, în așteptarea procesului.
Cazul Zarubinei este cel mai recent dintr-o serie care a atras atenția publicului și l-a fascinat; femei și bărbați ruși, cu legături directe cu serviciile de informații ruse, au petrecut ani întregi în cercurile de emigranți și au construit rețele în think tank-uri occidentale, jurnaliști și grupuri culturale: Maria Butina, Natalia Burlinova, Elena Branson, Alexandr Ionov.
Zarubina „a acționat ca un foarte bun activ de acces: a stabilit contacte inițiale cu persoane de interes și s-a asigurat că lumea o ține minte, astfel încât aceste contacte să poată fi exploatate ulterior, de ea sau de alți agenți mai pricepuți”, a spus Andrei Soldatov, jurnalist de investigație și coautor al unei cărți despre comunitățile de emigranți ruși și cât de frecvent sunt acestea infiltrate de agențiile de informații ruse.
„Este o tactică foarte bună, tradițională.”
„O idee mai clară despre ciudățeniile” cazului
FBI a declarat că „a abordat-o prima dată” pe Zarubina pe 5 octombrie 2020, în legătură cu o anchetă asupra Elenei Branson, o altă rusoaică care locuia și lucra de ani de zile la New York.
Cu aproximativ o săptămână înainte ca FBI să o intervieveze pe Zarubina, agenții au percheziționat apartamentul lui Branson din Manhattan.
Apartamentul, pe care Elena Branson îl deținea ca urmare a divorțului – care avusese loc cu ani în urmă – de regretatul economist de la Universitatea Princeton, William Branson, a funcționat și ca birou central pentru organizația pe care o conducea, numită Russian Center New York.
La trei săptămâni după percheziția FBI, Branson a fugit în Rusia.
Într-un interviu dat ulterior pentru televiziunea rusă de stat, ea a spus că agenți FBI înarmați au luat în timpul percheziției iPhone-uri, iPad-uri, computere, documente și declarații fiscale în timpul percheziției.
Aproximativ 18 luni mai târziu, în martie 2022, procurorii americani au depus acuzații penale împotriva Elenei Branson, acuzând-o că a lucrat ca agent neînregistrat al guvernului rus timp de aproape un deceniu.
Originară din orașul siberian Tomsk, Zarubina a emigrat în Statele Unite în 2016, după ce a absolvit o universitate de elită din Moscova. A lucrat pentru Branson, ajutând la administrarea site-ului pentru Russian Center, o organizație care promova evenimente culturale rusești cu finanțare și îndrumare explicită din partea autorităților ruse.
Elena Branson a fost, de asemenea, nașa fiicei Nommei Zarubina, iar aceasta a spus că este apropiată de fiica lui Branson.
La Washington și în alte părți, Zarubina a fost un networker prolific, participând la conferințe și grupuri de advocacy, la prezentări de carte și socializând atât cu ruși, cât și cu americani. A postat zeci de fotografii pe conturile sale de social media. A vorbit la evenimente la Washington și Ottawa, inclusiv la unul despre „decolonizarea Rusiei”.
În toamna anului 2022, a obținut o bursă la Center for Strategic and International Studies, un think-tank cunoscut din Washington.
„Traiul în străinătate pe termen lung și diversele proiecte comune cu persoane din domenii diferite i-au oferit [Zarubinei] o idee mai clară despre particularitățile colaborării cu autoritățile guvernamentale ruse și americane folosind diplomația publică”, conform profilului ei.
Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale a eliminat-o după arestarea ei, invocând incapacitatea de a-i verifica experiența profesională.
De asemenea, ea mergea regulat în Rusia, iar din decembrie 2020 a intrat în contact cu un ofițer FSB din orașul ei natal, Tomsk.
Potrivit documentelor depuse în instanță, ea a semnat un acord pentru a ajuta FSB cu „marketing de rețea”.
Contactul ei de la FSB i-a dat Zarubinei un nume de cod, Alyssa, precum și o listă de persoane din think tank-urile americane și alte organizații, și i-a spus să obțină informații despre ei sau să îi contacteze, potrivit documentelor instanței.
De asemenea, s-a întâlnit cu Branson, care a presat-o pe Zarubina să obțină informații despre stadiul propriului caz. La începutul anului 2022, Branson i-a cerut Zarubinei să întrebe FBI-ul dacă este sigur pentru Branson să călătorească înapoi în Statele Unite, a declarat Zarubina pentru FBI.
În următorii patru ani, Zarubina a fost interogată de cel puțin cinci ori de FBI – în ele, printre altele, a descris interacțiunile sale cu un ofițer FSB cu care „a dezvoltat o relație personală”.
FBI a obținut un mandat de percheziție pentru a-i cerceta telefonul mobil, un mandat direct legat de relația ei cu Branson, potrivit dosarelor instanței.
În ultima discuție cu FBI, cea pe 24 iulie 2024, Zarubina le-ar fi arătat agenților datele de contact ale unuia dintre ofițerii FSB despre care spunea că crede că a manipulat-o, conform dosarelor instanței, ceea ce „în cele din urmă a dus la o fractură în relația lor”.
Pe 21 noiembrie 2024, Zarubina a fost arestată.
Procurorii au adăugat ulterior și alte acuzații: trafic de femei în New York pentru prostituție și falsuri în cererea ei de imigrare în SUA.
Butina, Burlinova, Branson și alții
Acțiunile Zarubinei – și acuzațiile că a lucrat la cererea FSB – se încadrează într-un tipar de cazuri din ultimul deceniu. Relația ei cu Elena Branson este un element central în urmărirea penală de către autoritățile americane.
Totuși, ele se confruntă cu acuzații diferite: Zarubina, că a mințit în principal FBI-ul și Branson - agent străin neînregistrat.
Urmărirea penală a lui Branson pornește de la acuzația că și-a coordonat îndeaproape activitatea la Russian Center New York și grupuri conexe cu oficiali guvernamentali ruși și că a primit „zeci de mii de dolari”.
În alte două cazuri similare, autoritățile americane au declarat că au identificat un agent FSB care coordona activitatea cetățenilor ruși din Statele Unite.
Prima a fost Natalia Burlinova, care a fondat un grup non-guvernamental numit „Creative Diplomacy”, care găzduia tineri jurnaliști, specialiști în politici publice și studenți sau proaspăt absolvenți din Statele Unite și Europa la evenimente anuale în Rusia. Participanții au participat la prelegeri susținute de foști spioni ruși.
Al doilea a fost Alexandr Ionov, un om de afaceri rus care a fondat un ONG numit Mișcarea Anti-Globalizare și care a făcut eforturi fantastice să determine statul California să se separe de Statele Unite.
Unitatea FSB care a supravegheat ambele cazuri, potrivit oficialilor americani, a fost Directoratul al Doilea, cunoscută oficial ca Serviciul pentru Protecția Sistemului Constituțional și Lupta împotriva Terorismului. Șeful unității și un ofițer subordonat coordonau operațiunea.
Un alt caz care a atras atenția a fost cel al Mariei Butina, o rusoaică studentă la masterat, activă în rețeaua activiștilor din grupurile americane pentru drepturile armelor și din Partidul Republican.
Arestată la Washington în 2018, ea a pledat vinovată pentru că a lucrat ca agent străin neînregistrat și a stat 15 luni în închisoare în SUA, după care a fost deportată în Rusia, unde a fost ulterior aleasă în parlament.
În octombrie 2021, televiziunea rusă de stat a difuzat un interviu în care Branson a dat detalii despre percheziția FBI și decizia ei de a fugi din SUA. Intervievatorul a fost chiar Maria Butina.
„Atât de mulți spioni”
După arestare, Nomma Zarubina a fost eliberată pentru o cauțiune de 25.000 de dolari, iar pașaportul i-a fost confiscat.
Într-un interviu acordat redacției Siberia Realties de la RFE/RL, realizat la scurt timp după eliberarea pe cauțiune, Zarubina a confirmat că a avut numeroase contacte cu FSB în timpul călătoriilor sale. Ea a spus că a fost forțată să colaboreze cu FSB.
„Mi-au scris, uneori amenințător, pentru că așa funcționează, practic; de genul «Vedem totul, te ținem sub observație, chiar și acolo, la New York»”, a declarat ea pentru RFE/RL.
În primăvara și vara anului 2025, și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în Brooklyn, unde avea un apartament și locuia cu fiica. În septembrie, Zarubina a primit permisiunea instanței de a petrece o săptămână în Texas, unde se afla fiica ei la acea vreme, conform înregistrărilor instanței. Nu era clar de ce copilul era acolo.
De asemenea, spun procurorii, ea a trimis zeci de mesaje – în mai multe rânduri – unuia dintre principalii agenți FBI din ancheta ei. Unele dintre mesaje includeau fotografii cu ea stând afară, cu o pălărie de cowboy, bând ceea ce părea a fi vin roșu. Unele au fost trimise în miez de noapte.
„Am nevoie de tine. Sună la tribunal. Te rog. Trezește-te. Ești ATÂT de deștept”, a spus ea într-un șir de mesaje trimise la ora 4 dimineața, pe 13 septembrie. „Atâția ruși. Și prostituție în Manhattan.”
„Prinde-mă, iubitule. Atâția spioni”, a scris ea.
În septembrie, procurorii au acuzat-o că l-a hărțuit pe agentul FBI și au cerut instanței să-i revoce cauțiunea.
Avocatul apărării, numit de instanță, a declarat la tribunal că mesajele text erau „în mare parte un efect secundar al faptului că i-a trimis mesaje agentului în timp ce era beată. Acest lucru este susținut de natura incoerentă a mesajelor text și de ora la care sunt trimise.”
„Deși mesajele text ale Zarubinei pot fi cu siguranță deranjante pentru [agentul FBI], ele nu sugerează că ea reprezintă un pericol pentru el”, a scris avocatul, Kristoff Williams, în documentul său către instanță din 22 septembrie.
Williams nu a răspuns la e-mailurile prin care i s-au solicitat comentarii.
Instanța a decis ca ea să participe la un tratament pentru abuz de alcool și la consiliere „intensivă” pentru sănătate mintală.
La o audiere finală de urgență din 2 decembrie, însă, procurorii au declarat că Zarubina a continuat să trimită mesaje, în ciuda avertismentelor anterioare, acuzând-o de „hărțuirea neobosită și ilegală a unui martor FBI”.
În propriile sale declarații din fața instanței, Zarubina a spus că simte că a fost manipulată sau folosită de FBI. Ea a spus că a furnizat biroului dovezi și alte informații despre contactele sale din FSB.
„Sincer, în adâncul sufletului, sunt mândră că am produs și am împărtășit atât de multe informații valoroase cu FBI-ul, chiar dacă nu au apreciat niciodată acest lucru”, a spus ea, conform unei transcrieri din instanță.
„Iar de la ei asta am primit: un pachet de bomboane, bomboane de ciocolată, după toate întâlnirile noastre.”
Ea a fluturat un pachet de bomboane în fața instanței. Judecătorul i-a întrerupt discursul și i-a revocat eliberarea pe cauțiune.
Procesul ei este programat în luna iunie.
Articol preluat de la rferl.org.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI