Linkuri accesibilitate

„Azilele groazei” | Gabriela Firea se dezice de administratorul căminelor de bătrâni. Ștefan Godei participa la acțiunile TSD Ilfov


Într-o fotografie din octombrie 2014 postată de TSD Voluntari, Ştefan Godei stă chiar în spatele Gabrielei Firea. El şi Costin Simion (sacou negru, lângă actualul ministru) au fost singurele persoane menţionate cu link în postare.
Într-o fotografie din octombrie 2014 postată de TSD Voluntari, Ştefan Godei stă chiar în spatele Gabrielei Firea. El şi Costin Simion (sacou negru, lângă actualul ministru) au fost singurele persoane menţionate cu link în postare.

Ministrul Gabriela Firea s-a dezis ferm de Ștefan Godei, administratorul asociației care administra „azilele groazei” din Voluntari, afirmând că acesta nu a fost nici membru PSD, nici șoferul ei.

Fotografii postate în 2014 de filiala Tinerilor Social Democrați (TSD) Voluntari, demonstrează însă că Godei, în prezent arestat, era un personaj activ și cunoscut în structurile social-democraților, cel puțin în „​aripa tânără”​ a formațiunii din Ilfov.

Ministrul susține contrariul: „Inculpatul NU A FOST VREODATĂ membru al PSD Ilfov sau București, astfel că NU AVEA CUM SĂ CONDUCĂ filiala TSD Ilfov nefiind membru de partid.”

Firea spune că Godei nu era șef la TSD Ilfov, dar nu explică prezența acestui din urmă în echipele de campanie ale partidului. Putea fi membru TSD, simpatizat, activist, nu musai șef.

Informațiile apărute în presă înainte de reacția ministrului Familiei arătau că Ștefan Godei, cel care administra asociația în subordinea căreia funcționau „azilele groazei”, ar fi fost vicepreședinte al TSD Ilfov și șofer al Gabrielei Firea.

„Simpatizanți, voluntari sau oameni care bagă capul în poză cu liderii sunt mulți”, a contrazis Firea informația pe contul său de Facebook.

Fără să lămurească complet statutul acestuia, două fotografii postate de TSD în octombrie 2014 arată că bărbatul făcea voluntariat pentru TSD Ilfov.

În una dintre ele, Godei este chiar în centrul fotografiei, în spatele actualului ministru Gabriela Firea, senatoare PSD la acea vreme, dar și președintă a PSD Ilfov și vicepreședintă la nivel național a partidului.

De precizat că, deşi în fotografie apar alături de Gabriela Firea peste zecepersoane, sunt „tăguite” doar două dintre acestea.

Una dintre ele este Ştefan Godei, iar cealaltă Costin Simion - de asemenea în centrul fotografiei, care avea să conducă Compania Municipală de Publicitate înființată de Gabriela Firea după ce a devenit primar general al Capitalei (2016-2020).

Ştefan Godei are „tag” şi într-o a doua fotografie prilejuită de acelaşi eveniment.

După ce Gabriela Firea şi-a început mandatul de primar al Capitalei în 2016, Ştefan Godei ar fi devenit şofer în Primăria Capitalei.

Publicaţia Defapt.ro a relatat că acesta ar fi fost şofer personal al primarului, dar Gabriela Firea a negat şi această informaţie, menţionând că acesta a fost şofer în cadrul Direcţiei Administrative.

Ministrul Familiei şi Egalităţii de Şanse a ţinut să se delimiteze şi de implicarea pe care consiliera sa Ligia Gheorghe ar fi avut-o în privinţa azilelor.

Aceasta din urmă a fost vicepreşedinte al Asociaţiei „Sf. Gabriel cel Viteaz” care administra căminele în care o investigaţie jurnalistică a Buletin de București și Centrul de Investigații Media și o anchetă a DIICOT au descoperit oameni supuşi unui tratament inuman, zăcând în propriile fecale, bătuți, plini de sânge și înfometați.

Gabriela Firea susţine că Ligia Gheorghe, consiliera sa, nu a fost nici angajată, nici şefă de azil, ci că ar fi ocupat o funcţie onorifică în asociaţie și „nu a avut cunoștință despre activitățile din centre, funcția în asociație a fost onorifică și nu a avut vreun beneficiu pentru asta”.

Pe de altă parte, nu ar fi fost informată de consiliera sa că face parte din asociaţia „care ulterior a deschis două centre pentru persoane cu dizabilități” și era condusă de Ștefan Godei.

Europa Liberă a arătat cu documente că administratorul asociaţiei, Ștefan Godei, şi vicepreşedintele Ligia Gheorghe, consiliera ministrului Firea, au fost şi acționari la aceeași firmă ”Piu piu&Casa Bună”.

Ministrul a negat că ar fi ştiut ceva despre o posibilă legătură a vreunuia din colaboratorii săi cu azilele din Voluntari şi Afumaţi şi a acuzat la rându-i USR că îi cere nejustificat demisia.

În 4 şi 5 iulie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 24 de inculpați și aplicarea controlului judiciar pentru alte 2 persoane inculpate, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

Ulterior, procurorii au anunţat că Tribunalul a dispus arestarea preventivă a 4 inculpați, arestarea la domiciliu a 11 inculpați, măsura controlului judiciar față de 6 inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile, în timp ce alţi 3 inculpați sunt cercetaţi în stare de libertate.

Între inculpaţii arestaţi preventiv se numără Ştefan Godei şi fratele său, Andrei Godei.

Surse apropiate premierului au declarat, pentru Europa Liberă, că șase șefi de instituții, cu atribuții de control în cazul azilelor groazei, au fost demiși.

Este vorba de Agenția Națională pentru Inspecție Socială, Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Direcția de Asistență Socială Ilfov, Direcția de Asistență Socială Sector 3, Agenția Județeană Plăți și Intervenție Socială Ilfov și Direcția de Sănătate Publică Ilfov.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG