Linkuri accesibilitate

Armata rusă îl înlocuiește pe ministru adjunct al Apărării responsabil cu aprovizionarea


Generalul rus Mihail Mizinţev în 2018, pe când conducea Centrul de Control al Apărării Naţionale ruse.
Generalul rus Mihail Mizinţev în 2018, pe când conducea Centrul de Control al Apărării Naţionale ruse.

Armata rusă a anunţat numirea unui nou şef pentru logistica militară, generalul Alexei Kuzmenkov. Acesta îl înlocuiește pe generalul Mihail Mizinţev, poreclit de jurnaliști occidentali „Măcelarul de la Mariupol”, numit în această funcție în septembrie.

Până acum, Alexei Kuzmenkov era director adjunct al Gărzii naţionale ruse (Rosgvardia), un post pe care îl ocupa din 2019.

Schimbarea are loc într-o perioadă în care mercenarii Kremlinului din grupul Wagner, care nu reușesc de luni de zile să cucerească orașul Bahmut din Donețk (estul Ucrainei), amenință să renunță la luptă dacă nu primesc muniție.

Potrivit relatării AFP, preluate de Agerpres, decizia schimbării lui Mizinţev vine într-un moment în care Kievul afirmă că şi-a încheiat pregătirile de contraofensivă.

Mihail Mizinţev este vizat de sancţiuni occidentale pentru rolul său în asediul asupra oraşului portuar din sud-estul Ucrainei, Mariupol, devastat de bombardamente.

Problemele de logistică ale forțelor ruse trimise în Ucraina au fost accentuate de decizia preşedintelui Vladimir Putin de a mobiliza mai multe sute de mii de oameni în septembrie anul trecut.

De-a lungul războiului împotriva Ucrainei, soldații ruși au fost acuzați frecvent de jaf și furturi.

În plus, forțele ucrainene afirmă că au provocat distrugeri serioase echipamentelor cu care au venit aceștia în Ucraina.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG