Linkuri accesibilitate

Germania a actualizat zonele de risc din România care obligă la autoizolare


Aeroportul din Düsseldorf, Germania, iulie 2020

Județul Vâlcea a fost adăugat pe lista „zonelor de risc“ din România de către autoritățile germane, în timp ce județele Ialomița, Mehedinți și Timiș au fost retrase din această categorie, în urma actualizării care a intrat în vigoare din 20 august, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Conform ultime actualizări, pe „zonelor de risc“ din România se află municipiul București, alături de 15 județe: Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Neamț, Prahova, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Cetățenii români care sosesc în Germania din județele aflate pe lista „zonelor de risc“ sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

De la această obligativitate există două excepții. Prima excepție se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test pentru COVID -19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză.

Cea de-a doua excepție se aplică persoanelor care pot să efectueze testul în cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligația de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării. Testarea se poate efectua gratuit direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate, mai multe informații putând fi obținute la linia telefonică dedicată 116 117, informează MAE.

Dacă persoanele în cauză prezintă simptome specifice COVID-19, excepțiile enunțate mai sus nu se mai aplică. În acest caz, devine obligatorie efectuarea perioadei complete de autoizolare chiar dacă prezintă testul negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Republica Federală Germania sau dacă îl efectuează în cel mult 72 ore de la intrarea pe teritoriul german și rezultatul acestuia este negativ.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție (distanțare socială, igienă, mască), fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic, vizite ș.a..

În cazul neîndeplinirii obligațiilor aferente testării, respectării măsurii autoizolării sau a condițiilor de tranzit, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR.

XS
SM
MD
LG