Linkuri accesibilitate

Google România, după amenda pentru „Catedrala Prostirii Neamului”: Eroarea, eliminată prompt


Google România spune că a eliminat prompt de pe Google Maps eroarea inserării denumirii Catedralei Mântuirii Neamului sub titulatura de „Catedrala Prostirii Neamului”.

„Atunci când este raportată o problemă pe Google Maps, acţionăm pentru a corecta eroarea cât de repede putem. Eroarea semnalată a fost eliminată prompt în acest caz”, a transmis Google România într-un comunicat remis presei miercuri după ce a fost amendată de CNCD cu 10.000 de lei.

Compania explică faptul că încurajează conținutul general de utilizatori pentru ca Google Maps „să reflecte lumea reală”, dar spune că se concentrează pentru a elimina conținutul nedorit și că va lua o decizie privind amenda primită de la CNCD doar după ce va primi decizia oficială. „Pe măsură ce tot mai multe persoane contribuie la Google Maps, continuăm să ne concentrăm pe a împiedica pe cei care încalcă politicile noastre, folosind o combinaţie de tehnologie şi evaluare umană pentru a elimina conţinut nedorit."

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Google România cu 10.000 de lei pentru că, la începutul lunii mai, pe Google Maps Catedrala Mântuirii Neamului apărea sub titulatura de Catedrala Prostirii Neamului.

Conform CNCD, decizia Google București de a nu lua nicio măsură și de a nu informa Google Ireland Limited cu privire la schimbarea denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în „Catedrala Prostirii Neamului” pe aplicația Google Maps reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate.

Colegiul director obligă compania să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile.

Este prima oară în România când o instituție publică cere Google să își schimbe prima pagină, fie și prin publicarea deciziei administrative a CNCD.

Și Patriarhia a reacționat. „Nu putem decât saluta dreapta, deci fireasca hotărâre a CNCD, precum și inițiativa pe care a avut-o anterior dl Cristian Jura, distins membru al acestei instituții. Le mulțumim tuturor celor ce au luat atitudine împotriva unui abuz intolerabil, a unei ofense la adresa Bisericii și, punctual, la adresa Catedralei Naționale. Sesizarea vulnerabilităților unor importante sisteme informaționale, oricui ar aparține acestea, precum și sancționarea pasivității față de o asemenea sesizare, este un gest moral de normalitate civică. Asemenea vulnerabilități informatice, mai ales când ele apar la un nivel atât de înalt, pot periclita imaginea oricărei alte instituții, deci sunt total inacceptabile, remedierea lor fiind o datorie”, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, într-un comunicat remis presei miercuri.

XS
SM
MD
LG