Linkuri accesibilitate

Grăbită s-o apere pe Dana Gîrbovan, Lia Savonea nici n-a mai convocat sedința CSM, ci a făcut consultări pe mail


LIa Savonea, președinta CSM
LIa Savonea, președinta CSM

Lia Savonea a vrut cu orice preț s-o apere de judecătoarea Dana Gîrbovan, respinsă de președintele Iohannis pentru funcția de ministru al Justiției, așa că a dat un comunicat de presă fără să convoace ședința Secției pentru judecători a CSM, consultându-și colegii pe mail.

UPDATE Administrația Prezidențială arată într-un răspuns dat CSM că ”întrucât induce ideea că un judecător poate ocupa o funcție de ministru, opinia Secției pentru judecători a CSM este îngrijorătoare și de natură să vulnerabilizeze, prin ea însăși, independența și prestigiul justiției și al statutului de judecător”.

Klaus Iohannis mai spune că Secția pentru judecători a CSM nu ar trebui să facă politică, ci să promoveze în mod real independența justiției și a fiecărui judecător în parte, nepărtinitor și în limitele competențelor sale constituționale”.

În comunicatul de presă, de care s-au delimitat 3 judecători, se spune că afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis despre Dana Gîrbovan reprezintă „un vădit atac” și ”ingerințe deosebit de grave la adresa independenţei justiţiei”.

Problema e, declară pentru Europa Liberă, judecătoarea Andrea Chis, care nu a fost de acord să semneze comunicatul, că ”doamna Lia Savonea ne-a consultat pe mail, ne-a trimis comunicatul și ne-a cerut părerea. Or, când e vorba de independența sistemului judiciar trebuie convocat Plenul CSM, nu doar Secția pentru judecători. Nu e un simplu comunicat despre un judecător, ci e vorba chiar de independența justiției în el”.

Toți cei trei judecători care s-au delimitat de comunicatul CMS au cerut să se precizeze că el a fost votat cu majoritate și nu în unanimitate, ceea ce nu s-a întâmplat, așa cum se poate vedea pe site-ul CSM.

Mai mult, Lia Savonea nu doar că îi ia apărarea Danei Gârbovan, dar nu a pus pe ordinea de zi și nu a convocat o ședință pentru a discuta cererea acesteia de a renunța la demisia din magistratură după ce președintele a respins-o pentru a ocupa postul de ministru al Justiției.

Tot Lia Savonea este cea care, așa cum a dezvăluit Europa Liberă, nu a trimis la Cotroceni hotărârea prin care CSM a votat în unanimitate plecarea din magistratură a Danei Gârbovan, astfel încât președintele nu a putut semna decretul de eliberare din funcţia de magistrat a acesteia.

Cei trei judecători care s-au delimitat de comunicat de presă inițiat de președintele CSM sunt Andrea Chis, Mihai Bălan și Bogdan Mateescu. Argumentele acestora, trimise tot pe mail, se referă în linii generale la faptul că procedura de numire a unui ministru este eminamente politică, ceea ce contravine cu statutul de magistrat căruia îi este interzis să facă politică.

De exemplu, judecătorul Bogdan Mateescu, susține că : ”Arhitectura constituțională nici nu permite unui judecator în functie să fie nominalizat ca ministru. Un judecator nu poate fi ministru, o spune explicit și CCR în decizia 45. Referirile la un judecător-propunere de ministru- pot aduce atingere sistemului judiciar în ansamblu, autorității judecătoresti”.

Precizarea judecătorului este importantă deoarece Dana Gârbovan era judecător în funcție în momentul în care premierul Viorica Dăncilă a anunțat că ea este propunerea PSD pentru a o înlocui pe Ana Birchall la ministerul de justiție. De abia ulterior acestui anunț, Gîrbovan a făcut cerere de demisie din magistratură.

Preşedintele Iohannis a respins miercuri numirea Danei Gîrbovan în funcţia de ministru al Justiţiei și a criticat dur propunerea PSD: „Resping propunerea pentru ministrul justiției. Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD și ALDE de a destructura justiția, de a opri lupta anticorupție și de a baroniza total România. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituțiilor și nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor și în care cred și eu”.

Comunicatul integral al Secției pentru judecători a CSM

”În raport de afirmațiile Președintelui României formulate în data de 28 august 2019, cu ocazia respingerii propunerii de numire în funcția de ministru al justiției a unui judecător, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii condamnă public astfel de acte ca fiind ingerințe deosebit de grave la adresa independenței justiției.

Secția pentru judecători subliniază în mod ferm că motivarea prezentată public de către Președintele României pentru justificarea respingerii propunerii în funcția de ministru al justiției a unui judecător, prin referiri nejustificate și nedovedite cu privire la independența și probitatea sa profesională, reprezintă o încălcare gravă a independenței și prestigiului justiției.

Consiliul Superior al Magistraturii și puterea judecătorească, prin instanțele judecătorești, sunt singurele autorități îndreptățite prin dispozițiile expres prevăzute în Constituție și în legislația organică să decidă dacă un judecător are sau nu toate calitățile cerute de dispozițiile legale pentru exercitarea funcției.

Afirmațiile Președintelui României la adresa persoanei propuse pentru funcția de ministru al justiției, persoană care a îndeplinit funcția de judecător mai mult de 19 ani, reprezintă, în lipsa oricărei constatări a veridicității acestora în cadrul mecanismelor legale și constituționale anterior amintite, un vădit atac la adresa independenței și prestigiului justiției.

Secția pentru judecători a subliniat în nenumărate ocazii și reiterează în circumstanțele actuale că, indiferent de climatul social și politic, reprezentanții instituțiilor statului trebuie să dea dovadă în discursul public de echilibru și prudență, iar nicio situație nu poate justifica încălcarea garanției constituționale a independenței justiției.

Nu în ultimul rând, Secția pentru judecători consideră că programul propus de candidatul respins pentru Ministerul Justiției ar fi contribuit la îmbunătățirea condițiilor din justiție și este condamnabil că disputele politice au fost considerate mai importante decât dezvoltarea unui sistem de justiție mai bun în folosul cetățeanului”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG