Linkuri accesibilitate

Cel mai mare grup de migranți din ultimele șase luni, descoperit de poliția macedoneană la granița cu Grecia


Macedonia de Nord este principala rută a migranților către Vestul și Nordul Europei
Macedonia de Nord este principala rută a migranților către Vestul și Nordul Europei

Poliția din Macedonia de Nord a descoperit zeci de migranți într-un camion lângă granița cu Grecia, în sud-estul peninsulei balcanice. Autoritățile susțin că este vorba despre cel mai mare grup de migranți din ultimele șase luni.

La 7 noiembrie, o patrulă de poliție a interceptat un camion în apropierea orașului Star Dojran, la 160 de kilometri sud de capitala, Skopje. Șoferul camionului și un pasager au sărit brusc din vehiculul în mișcare, iar camionul s-a întors și a lovit mașina de poliție. Din fericire, oamenii legii nu au fost răniți.

La inspectarea camionului, poliția a găsit 42 de migranți – unul din Bangladesh și restul din Siria. Este vorba despre primul grup mare de migranți descoperit în Macedonia de Nord în ultimele șase luni.

Grupul a fost mutat într-un adăpost de migranți din Gevgelija, la granița cu Grecia și urmează a fi fi deportați înapoi în Grecia locul de unde aceștia ar proveni.

Macedonia de Nord este o rută de tranzit pentru migranții care încearcă să ajungă din Grecia în țările mai bogate din Europa de Vest și de Nord. Contrabanda de persoane a rămas activă în regiune, în ciuda închiderii granițelor și a restricțiilor de circulație în timpul pandemiei de COVID-19, deși numărul a scăzut.

Un val de refugiați a stârnit tensiuni în timpul crizei migrației europene din 2015 și 2016 și a determinat acțiuni dure din partea guvenrului de la Skopje pentru a împiedica migranții să folosească Macedonia de Nord ca rută de tranzit.

Una dintre metodele de a opri valul de migranți care vin din Grecia a fost ridicarea de către Macedonia de Nord a unui gard de sârmă ghimpată
Una dintre metodele de a opri valul de migranți care vin din Grecia a fost ridicarea de către Macedonia de Nord a unui gard de sârmă ghimpată

Contramăsurile luate de Skopje în urmă cu șase ani au inclus ridicarea unui gard la granița cu Grecia, membră a UE, pe măsură ce numărul refugiaților blocați, majoritatea din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, a crescut.

Conform unui raport publicat de Comisia Europeană în octombrie 2021, Macedonia de Nord rămâne pe una dintre principalele rute de tranzit pentru migrație dinspre Orient. Comisia susține că țara continuă să joace un rol constructiv în gestionarea fluxurilor migratorii mixte. Cooperează eficient cu țările vecine și cu statele membre ale UE, inclusiv cu ofițerii invitați din statele membre ale UE pe teren. Guvernul de la Skopie continuat eforturile de asigurare a condițiilor de viață și a serviciilor de bază pentru toți migranții care locuiesc în țară. Înregistrarea migranților și crearea de profiluri adecvate sensibile la protecție s-au îmbunătățit, dar trebuie efectuate într-un mod mai sistematic.

Acordul de statut cu UE, care ar permite desfășurarea în țară a corpurilor permanente ale Agenției Europene pentru Paza de Frontieră și de Coastă (Frontex), nu a fost încă semnat din cauza unei probleme bilaterale. Țara ar trebui să adopte o abordare mai metodică în combaterea traficului ilegal de migranți.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG