„Am finalizat legislația necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei 2,5 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei. Aprobăm azi acest proiect astfel încât pensionarii cu venituri reduse să primească prima tranșă din bani în luna viitoare, înaintea sărbătorilor pascale”, a spus prim-ministrul Marcel Ciolacu înainte de ședința de guvern de joi.
Potrivit notei de fundamentare a actului normativ aprobat de Guvern, ajutorul pentru pensionari din această categorie urmează a fi oferit în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025.
„În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se deschid după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei”, se mai precizează în nota de fundamentare a actului normativ.
În 2025, Guvernul a vorbit și despre posibilitatea de a oferi un sprijin de 1.000 de lei pensionarilor, care să compenseze lipsa indexării pensiilor la începutul anului 2025. În acest moment acordarea acelui sprijin one-off este incertă.
Indexarea cu inflația a tuturor pensiilor, despre care premierul Ciolacu spunea inițial că ar putea fi făcută în septembrie, nu a fost inclusă în bugetul pentru 2025, a spus ministrul Finanțelor Tanczos Barna.
Motivul este deficitului bugetar mare înregistrat anul trecut și restricțiile bugetaqre din 2025.
În 2024 România a avut un deficit de 8,64% din Produsul Intern Brut (PIB), iar pentru 2025, Guvernul și-a propus să atingă un deficit de 7%.
Bugetul aprobat de Parlament la începutul lunii februarie prevede, de asemenea, prin înghețarea pensiilor, salariilor, alocațiilor și ajutoarelor sociale,
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.