El a spus că declarațiile făcute de Târziu, potrivit cărora România ar avea de recuperat teritorii de la Ucraina invadată de Rusia lui Vladimir Putin nu fac decât să-i servească liderului de la Kremlin.
„Zilele trecute, un domn a cuvântat despre nevoia de a avea bune relații de cooperare cu Rusia și despre cum ar trebui ca noi, România, să mergem să recuperăm teritorii de la Ucraina aflată în corzi. Bineînțeles, discursul îi convine cel mai mult lui Vladimir Putin: Uite, lume, o grămadă de țări sunt nemulțumite, ca atare războiul nostru este justificat”, a scris fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, pe X, fosta rețea Twitter.
El spune că Târziu nu are nici măcar scuza de a fi „idiot util” și l-a acuzat pe senatorul AUR că „joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care știe foarte bine că este o fantezie” și pentru care nu poate răspunde penal.
Scopul? Pentru a crea „agitație” din „agitarea făcliei naționaliste”, pentru a lărgi astfel bazinul electoral al partidului de extremă dreaptă, știind că „vorbele lui sunt o declarație politică și, ca atare, nu poate fi tras la răspundere pentru vreo coliziune cu poziția oficială a statului român”, spune Hellvig.
Potrivit articolului 22 din Statutul deputaților și senatorilor, parlamentarii nu răspund penal pentru declarațiile lor politice și sunt apărați de imunitatea parlamentară.
„Domnul Târziu bate fals într-o tobă de bâlci, iar cei fără ureche muzicală se adună de pe margine crezând că e concert”, spune Hellvig vorbind despre efectele manipulării asupra electoratului mai puțin informat.
O declarație similară a fost făcută și de un revizionist din Ungaria, statul UE care-l susține pe Vladimir Putin, remarcă și Hellvig. „Există însă o trompetă improbabilă care este totuși în armonie cu dl Târziu. László Torocskai, omologul său de la Budapesta, care, coincidență, la 24 de ore după, declară că Ungaria trebuie să recupereze teritorii de la Ucraina.”
„Când vorbește de normalizarea relațiilor cu Rusia, la care perioadă „normală” se referă? Ca să știm cum să ne pregătim”, se întreabă retoric fostul șef al SRI.
Declarația lui Târziu a fost salutată de Rossiyskaya Gazeta (Gazeta Rusă), organul de presă al Kremlinului, care spune că politicianul a remarcat și importanța unor relații mai strânse dintre Rusia și România.
„Sunt conștient de necesitatea unei bune cooperări între țări și sunt gata să susțin acest lucru dacă Moscova dorește acest lucru”, a spus Târziu.
Claudiu Târziu va candida la alegerile europarlamentare din partea AUR, iar Hellvig, care a demisionat în vara anului trecut de la conducerea SRI după 8 ani de mandat, este posibil candidat al liberalilor la aceleași alegeri.
László Toroczkai, liderul partidului maghiar de extremă dreapta Mi Hazank, cu 6 parlamentari din cei 199 ai legislativului ungar, a declarat că Ungaria ar trebui să revendice regiunea ucraineană Transcarpatia (Zakarpattia), regiune din vestul Ucrainei unde trăiesc circa 150.000 de etnici maghiari, dacă Ucraina va pierde războiul cu Rusia.
„Dacă statalitatea Ucrainei încetează să existe din cauza războiului, Mi Hazank (Patria Noastră), va revendica Transcarpatia drept singurul partid parlamentar”, a spus Toroczkai.
Într-un discurs la conferința anuală a partidului de la Budapesta de sâmbătă, 27 ianuarie, liderul ungar a reluat teza conspiraționistă vehiculată de Kremlin, potrivit căreia presiunea exercitată de „finanțiștii internaționali" a dus la războiul din Ucraina, un război care „va distruge Europa și va îngropa economia continentului".
El a fost gazda unor lideri de extremă dreapta din AfD din Germania şi din Forumul Olandez pentru Democraţie, relatează Reuters.
László Toroczkai a spus că partidul său pledează pentru „încetarea imediată a focului, pacea şi o soluţionare prin discuţii”.
El a mai spus că „Ucraina a fost cumpărată de BlackRock", cel mai mare fond de investiții din lume, cu active de peste 10.000 de miliarde de dolari, scrie Ukrainska Pravda.
La conferința partidului de anul trecut, Toroczkai a declarat, printre altele, că este imperios necesar să se prevină un nou război mondial și a susținut că „Ucraina a fost vândută investitorilor străini”. El s-a opus aderării Finlandei și Suediei la NATO, considerând că intrarea lor ar crește posibilitatea unui război cu Rusia.
În 2022, cu ocazia Zilei Independenței Poloniei, Toroczkai a scris pe Twitter că își dorește ca Polonia să aibă din nou o graniță comună cu Ungaria.
Într-un interviu acordat din decembrie anul trecut dat la radioul public, premierul ungar Viktor Orbán şi-a exprimat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, urmează să se întâlnească luni în vestul Ucrainei cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi cu prim-ministrul Denîs Şmîhal, pentru a pregăti terenul pentru o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări, notează Reuters.
Ce tratate și documente ar încălca România dacă ar anexa teritorii din Ucraina
În afară de izolarea diplomatică și de sancțiunile internaționale pe care le-ar risca România dacă ar revendica teritorii din Ucraina, statul român al încălca următoarele tratate și documente internaționale, remarcă În linie dreaptă, publicație a conservatorilor români. În plus, ar duce la instabilitate regională și ar escalada tensiunile cu Ucraina și alte state vecine.
- Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina: Acest tratat, semnat pe 2 februarie 1997, recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei și nu susține revendicările teritoriale.
- Principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, care includ respectarea suveranității și integrității teritoriale a tuturor statelor membre.
- Principiile Actului Final de la Helsinki, care includ inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială a statelor.
- Dreptul internațional: Anexarea teritoriilor unui alt stat este considerată o încălcare gravă a dreptului internațional.