Linkuri accesibilitate

Alexandria primește cultură în doză concentrată


(Re)vederea la festival, momentul pe care participanții Ideo Ideis l-au așteptat timp de mai bine de-un an, s-a întâmplat luni, pe 15 august, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria.
(Re)vederea la festival, momentul pe care participanții Ideo Ideis l-au așteptat timp de mai bine de-un an, s-a întâmplat luni, pe 15 august, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria.

Pornit ca o inițiativă culturală locală, în urmă cu 16 ani, Ideo Ideis a devenit, în timp, un adevărat fenomen: un festival de teatru care adună în jurul lui sute de liceeni și profesioniști din domeniul artistic, tabere de teatru și film organizate sub aceeași umbrelă.

Până duminică, atmosfera Ideo Ideis revine pe străzile orașului Alexandria, printr-o serie de ateliere dedicate adolescenților, expoziții și picturi pe ziduri, întâlniri cu artiști și profesioniști care regândesc implicarea comunitară, proiecții de film, dar și activități și spectacole de teatru pentru copii, organizate în aer liber, în Parcul Vedea.

Festivalul-fenomen din sudul României, Ideo Ideis, implică peste 150 de liceeni, dar și numeroși actori, regizori, creatori din zona culturală și a organizațiilor neguvernamentale.

Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria va fi locul de întâlnire al pasionaților de povești spuse-n scenă.

Aici, serile de festival vor oferi publicului ocazia să descopere cinci spectacole de teatru profesionist și tot atâtea viziuni unice asupra unor teme relevante pentru societatea contemporană.

Liviu Romanescu, directorul Ideo Ideis, pe scena Galei de deschidere
Liviu Romanescu, directorul Ideo Ideis, pe scena Galei de deschidere

„Mă bucur enorm că suntem cu toții aici, în orașul în care s-a născut Ideo Ideis, și-n care ne întoarcem după doi ani dificili. Doi ani provocatori, care ne-au îndemnat să găsim curajul de a (re)imagina acest festival, locul vostru - al tinerilor, în acest festival, dar și locul nostru ca festival în comunitatea din Alexandria”, a declarat, luni seară, Liviu Romanescu, directorul Ideo Ideis.

„Laboratorul Ideo Ideis duce mai departe procesul de revitalizare culturală a orașului nostru început de Ideo Ideis. Ne propunem să facem asta cu ajutorul instrumentelor pe care le-am perfecționat în 17 ani de festival. Diferența este că, de data aceasta, putem asigura un flux continuu de evenimente pe o durată mai îndelungată, în cadrul Centrului Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, noul nostru spațiu de joacă”, subliniază Silvia Ciubotaru (Guță), coordonatoarea programului lansat în luna iulie în Alexandria.

Programul complet este disponibil pe ideoideis.ro, iar iubitorii de teatru din Alexandria pot achiziționa bilete de pe platforma Eventbook sau de la casa de bilete a Centrului Multifuncțional pentru Tineri.

Prin oraș pot fi admirate și patru noi murale realizate în pregătirea festivalului de Maria Borțoi, Andrei Felea, Maria Zurbagiu și Irina Mocanu, care au reimaginat peisajul urban prin intermediul artelor vizuale.

Pentru 10 trupe de liceeni din toată țara, Ideo Ideis înseamnă și o săptămână de explorări și descoperiri prin teatru și arte conexe, sub îndrumarea profesioniștilor.

Liceenii care nu fac parte din trupe de teatru, dar își doresc să experimenteze atelierele de dezvoltare personală prin teatru, susținute de Gabi Costin și Liviu Chițu, pot aplica prin completarea formularului online disponibil pe siteul www.ideoideis.ro/festivalul.

La rândul lor, profesorii din Alexandria și Roșiorii de Vede sunt invitați să-și exerseze creativitatea în cadrul atelierelor de teatru organizate la ei în oraș, în cadrul cărora vor lucra sub îndrumarea actorilor Mihai Prejban și Sânziana Tarța (Alexandria), Ana Covalciuc și Nicoleta Hâncu (Roșiorii de Vede).

Seria de evenimente artistice care va anima atmosfera orașului în zilele de festival va fi completată de dialoguri și dezbateri cu profesioniștii invitați la Ideo Ideis #17.

Joi seară, de la ora 19:00, masterclass-ul moderat de Vlad Tăușance îi va provoca pe spectatori să își (re)imagineze lumea, într-o discuție relaxată despre comunitate și implicare comunitară, voluntariat, artă și influența ei în diferite sfere sociale.

Invitați la discuție vor fi Anamaria Hâncu, fondatoarea Let’s Do It, Romania, Mădălina Dorobanțu și Ionuț Oprea, oamenii din spatele Asociației Ferentari și mentorii PlayHood Ferentari, și Silvia Ciubotaru (Guță) - psiholog, psihoterapeut și manager al Laboratorului Ideo Ideis. Evenimentul va avea loc la Centrul Multifuncțional pentru Tineri, cu acces gratuit.

Vineri, la Seara povestitorilor, publicul este invitat să-i cunoască pe Irina Rădulescu, Carol Ionescu și Cabiria Morgenstern - trei actori tineri, ai căror părinți au făcut istorie în lumea teatrului și filmului românesc.

Din discuția moderată de Irina-Margareta Nistor, publicul va afla cum e să crești într-o familie de artiști, care sunt avantajele de care te bucuri atunci când o întreagă țară ți-a văzut părinții la cinema, pe scenă sau la TV, dar și care sunt provocările cu care vine la pachet o astfel de moștenire.

Accesul publicului la evenimentul programat de la ora 20:00, în Parcul Vedea, va fi gratuit.

Ideo Ideis #17 pentru copii

Marți, de la ora 19:00, și miercuri, pe 17 august, de la ora 18:00, cei mici sunt invitați la o întâlnire cu Crina și păpușile vorbitoare, un spectacol de ventrilocie cu Crina Zvobodă.

Muzica și magia vor fi vedetele de vineri: de la ora 18:00, copiii sunt invitați să-și exerseze pasiunea pentru muzică la karaoke, iar de la ora 19:00, întreaga familie va savura spectacolul La pas cu MAGITOT.

Ziua de sâmbătă va debuta la 10:30, alături de Clara și timpul liber, iar de la ora 17:00, copiii de toate vârstele sunt invitați la joacă în parc.

Duminică, în ultima zi de festival, distracția continuă începând cu ora 11:00. Toate evenimentele pentru copii vor fi organizate în aer liber, cu acces gratuit.

Ediția cu numărul 17 a festivalului Ideo Ideis este suținută de Europa Liberă România.

Pe parcursul următoarelor zile, cu ajutorul interviurilor și al fotografiilor, Europa Liberă România va căuta să arate cum inițiativa unor tineri modelează cultural, de peste 16 ani, orașul Alexandria, dar și percepția liceenilor din toată țara asupra teatrului și a artelor aplicate.

XS
SM
MD
LG