Pentru meritele sale, Flavius a fost desemnat la Timișoara în 2021 „Erou urban”. Echipa sa este alcătuită din asistenți sociali, psihologi calificați, majoritatea cu ani de experiență practică. Flavius „crede în bunătatea oamenilor de a rămâne umani chiar și în perioade de criză și își îndeplinește misiunea asumată mânat de empatie, simț strategic, curaj și bunăvoință”, și-a motivat juriul desemnarea sa între cei 7 Eroi urbani. Expertiza sa este necesară acum, când mii de ucraineni migrează spre România.
#1.Când vin grupuri mari de migranți, cum a fost în cazul frontierei vestice în 2020 și 2021, iar acum la frontierele României cu Ucraina, ce e de făcut în primă instanță?
Sunt multe de făcut, dar totul trebuie construit în jurul ideii de a-i primi bine pe oamenii aceștia, cu bunătate, cu simpatie, nu ca pe o obligație de serviciu. Nu doar pentru există legi sau fiindcă ne obligă Convenția de la Geneva. Dacă ne structurăm răspunsul în jurul ideii umanitare, atunci avem un răspuns corect.
#2.Care sunt primele nevoi ale acestor oameni care vin cu mâinile aproape goale la frontieră?
Sunt nevoile de bază: hrană, apă, obiecte de igienă, medicamente și un loc unde să stea, să se culce. Lucruri de fiecare zi, indispensabile. Pe lângă asta, oamenii ăștia au nevoie să știe ce li se întâmplă, au nevoie de siguranță, fiindcă ei vin dintr-un climat de teamă, de nesiguranță, de traumă. Oamenii aceștia ar trebui să afle care e parcursul lor, ce drepturi au, ce obligații au și ce ar trebui să facă.
Tot ce înseamnă organizarea și gestionarea unor grupuri de migranți sau potențiali refugiați cade în autoritatea statului. Statul ar trebui să ofere condiții excelente sau cel puțin decente pentru a-i primi.
Noi, organizațiile civice, venim complementar, să ajutăm, să oferim expertiza noastră. Așa ar trebui să se întâmple. Nu invers.
#3. Știu că urmărești situația de la cele două puncte de frontieră cu Ucraina, Siret și Sighet. Ce observi în privința organizării?
Avem o situație struțo-cămilă în care avem o grămadă de autorități care ar trebui să intervină – în principal ISU, dar și autorități care se ocupă de cererile de azil, foarte puțin coordonate între ele.
Am văzut aseară la Suceava că bisericile neoprotestante luau oamenii acasă să îi culce pe unde se poate, fiindcă statul nu era pregătit și nu putea răspunde la întrebarea ce facem cu ei. Asta nu e normal. Grija ar trebui să fie a statului, care să coordoneze primirea migranților și să delege treaba unor organizații comunitare, biserici etc. acolo unde e nevoie.
Toți cei care nu cer azil intră ca turiști, cu drept de ședere trei luni. Îmi e greu să cred, doar uitându-mă la fotografii, că ei știu exact care e statutul lor. Ei trebuie să intre într-o procedură care să stabilească dacă au sau nu nevoie de protecția statului român.
#4. De ce credeți că nu cer azil pentru a avea un statut? Nu li se explică suficient ce înseamnă azilul?
Eu cred că nu li se explică deloc, nu suficient. Eu am sunat zilele trecute la sediul central al Poliției de Frontieră și o persoană de acolo îmi spunea că acordarea de azil se decide acolo, la Poliția de Frontieră.
Cererile de azil se prelucrează de către altă instituție, Inspectoratul pentru Imigrări. Deci cel cu care am vorbit nu știa acest lucru elementar. Cred că momentan nu există un canal al autorităților, guvernamental, oficial, pentru a-i informa pe oameni, să știe care e parcursul. Așa că facem noi asta în locul lor. Mie îmi sună una-într-una telefonul, oamenii întreabă ce să facă.
#5. Cine din societate ar trebui să vină în ajutorul autorităților?
Eu cred că nimeni nu ar trebui să meargă acolo, să înceapă să împartă mâncare, ceai sau altele. Văd în poze persoane care stau cu biscuiți pe care vor să îi ofere ucrainenilor. Am văzut pe Facebook cum oameni din Suceava, pentru care am tot respectul și înțelegerea, își făceau selfie-uri cu copii sosiți din Ucraina, cu fețe neblurate, pentru a impresiona sugerând că sunt necăjiți, deci pentru a stârni mila.
Codul de etică al asistenților sociali interzice așa ceva, în crize umanitare toți trebuie tratați cu demnitate. Sigur că oamenii nu știau lucrurile astea, dar tocmai de aceea, repet, că autoritățile trebuie să impună regulile, procedurile, să stabilească nevoile, accesul etc.
Organizațiile și cetățenii se pot implica, desigur, dar nu la întâmplare, ci coordonați de autorități. Dau un exemplu extrem: dacă în ceaiul oferit s-a strecurat o substanță toxică? Nu e normal să fie ceva improvizat. Sigur, ajutorul e binevenit, dar controlat și filtrat de autoritățile responsabile. Adunarea de fonduri pentru ajutorare este primul pas pe care societatea civilă ar fi bine să îl facă.
#6. Există undeva un model sau un ghid practic pentru aceste situații?
Sigur că există. UNCHR este consacrat în a oferi ghidaj. Noi avem un model la Timișoara. De exemplu, între Poliția de Frontieră și Asociația LOGS există un protocol care stabilește cum procedăm. Noi îi instruim pe colegii noștri ce au și ce nu au voie: să se fotografieze cu migranții, să se împrietenească, să le dea telefoanele lor personale, apoi condițiile de acces, când se pot apropia de ei, în ce interval orar etc. Repet, e minunat că vor cetățenii să ofere ajutor, dar asta nu se poate face hazardat, ci coordonat de autorități.
#7. Ministrul Apărării a spus că România e pregătită să primească o jumătate de milion de refugiați din Ucraina. E realistă afirmația?
Nu cred, e un basm, e science-fiction. Am văzut că fiecare sare cum poate și cum știe să ajute, iar statul e pe niciunde. Noi am avut o criză la Timișoara în 2020 când au venit peste 10.000 de migranți, față de 6.000 anul anterior, și nu am fost pregătiți suficient. Acum ISU nu a pus încă acele corturi ca să le spună ucrainenilor sosiți „uitați, puteți să stați aici”.
România pregătită să primească 500.000 ucraineni? E un basm!
Dacă nu e loc, abia atunci autoritățile fac apel la pensiuni, la biserici, la cetățeni pentru cazare. Nu putem merge acolo să luăm de braț pe cineva și să îl ducem acasă. Sunt condiții de îndeplinit. Pe de altă parte, nu polițiștii de frontieră trebuie să dea ceai, ei au altă treabă. Acolo trebuie chemați specialiști, asistenți sociali, psihologi, evident translatori. Nici nu vă imaginați ce fragile sunt persoanele puse în situația de a lăsa totul pentru a-și salva viața, copiii etc.
#8. Ce pot face specialiștii de care vorbiți?
Fiecare persoană care intră, trebuie preluată și întrebată dacă dorește să ceară azil, dacă se simte în siguranță, dacă are nevoie de ajutor medical, dacă are unde să meargă sau dacă vrea să călătorească mai departe. Parteneriatele cu specialiștii au stabilite regulile de confidențialitate, de cod etic, de acces, de instruire, de legitimare, de comunicare, de legalitate etc. de aceea lucrurile astea nu pot fi improvizate fiindcă riscăm să afectăm mai mult decât să ajutăm. De aceea am procedat și noi, la Timișoara, unde continuă să vină migranți din zonele de război mai îndepărtate, la întocmirea protocoalelor care ne ajută în plus să câștigăm încrederea celor pe care îi ajutăm.
#9. Zilele astea pandemia pare să fie suspendată. Vedem la televizor că intră oameni cu mască, alții fără, cu sau fără vaccinare. Cum e?
Dacă persoanele intră legal în România, atunci trebuie respectate toate regulile, inclusiv cele impuse de statul român în privința pandemiei (teste, certificat etc.). Dacă e vorba de solicitări de azil, noi știm bine din experiența de la granița de vest că migranții fără vaccin și fără documente trebuie carantinați.
Nu cunosc exact reglementările privitoare la Ucraina, dar regulile generale astea sunt. Pandemia nu s-a terminat și trebuie ținut cont de asta.
#10. Ce vă întreabă oamenii care vă sună la telefon sau vă trimit mesaje?
Am primit zeci si sute de apeluri sau mesaje pe WhatsApp, unde se poate folosi și Google Translate ca să ne înțelegem. Oamenii întreabă cum se poate intra în România, ce documente le trebuie, dacă se poate intra și fără documente legale. Mai întreabă ce presupune statutul de azilant în țara noastră, ce se oferă.
Cineva mi-a trimis un mesaj „Am un cățel, nu vreau să îl abandonez. Pot veni cu el, mă lasă grănicerii?”. Sigur că nu se poate cere statut de azil pentru cățel, dar am luat legătura cu o organizație de protecție a animalelor să dea ei un sfat și o mână de ajutor. Studenți pan-europeni din Tunisia și Liban care studiază în Ucraina întreabă cu ei cum rămâne, ei ce fac. Întrebări dificile, răspunsuri și mai grele. Autoritățile trebuie să fie în stare să răspundă.
