În 1989, Radio Europa Liberă (Radio Free Europe/Radio Liberty) era unul din cele mai populare și influente posturi de radio străine care transmiteau spre țările comuniste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, alături de Vocea Americii, BBC și DW/DLF. Prin această poziție privilegiată, Europa Liberă a jucat un rol important în revoluțiile din 1989 - care au dus la căderea comunismului în Europa centrală și de est, și mai târziu în Uniunea Sovietică - ca principală sursă (dar nu unică) de informații credibile, verificate și echilibrate.
Europa Liberă intra în anul 1989 cu o audiență ridicată, diferită însă în țările est-europene, pentru că așa cum acestea nu erau un monolit, un „bloc”, așa și redacțiile reflectau realitățile specifice țărilor spre care transmiteau.
În 1988, în Ungaria, audiența săptămânală a Europei Libere era de circa 50%, în Cehoslovacia de aproape 40% (fiind depășită de Vocea Americii) iar în Polonia tot de 50%. Topul a fost mereu audiența din România: aproape 70% din românii de peste 15 ani ascultau regulat emisiunile Europei Libere. Iar cu o asemenea audiență, vine și o mare responsabilitate.
În 1988, în Ungaria, audiența săptămânală a Europei Libere era de circa 50%, în Cehoslovacia de aproape 40% (fiind depășită de Vocea Americii) iar în Polonia tot de 50%. Audiența din România a fost mereu prima în top: aproape 70% din românii de peste 15 ani ascultau regulat emisiunile Europei Libere. Iar cu o asemenea audiență, vine și o mare responsabilitate.
„Actualitatea românească”, emisiune prezentată la sfârșitul decadei 8 a secolului trecut de Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu și Șerban Orescu, și „Actualitatea culturală românească”erau de departe emisiunile cele mai populare, în tot cazul cele mai cunoscute. Alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, în 1989, Gelu Ionescu era realizatorul „Actualității culturale românești”. Ne-am revăzut la München în decembrie 2019 ca să discutăm despre revoluția din decembrie 1989, despre radio Europa Liberă și despre impactul pe care revoluția l-a avut asupra emisiunilor culturale.
Europa Liberă: Anul 1989 te găsește la Europa Liberă făcând emisiunile culturale...
Gelu Ionescu: „Făceam două emisiuni culturale. Una era „Actualitatea culturală românească”, care fusese înființată de zeci de ani de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Am început s-o prezint și să colaborez la ea în completarea textelor care veneau de la Monica și de la Virgil. Și „Perspective europene”, o emisiune pe care am înființat-o și care era o jumătate de oră de informații culturale și artistice din lume, dar mai cu seamă din Europa, cu diverși colaboratori.”
Europa Liberă: Emisiuni care aveau și o latură politică?
Gelu Ionescu: „Aveau o latură politică oarecum secundară. La „Perspective europene”, modificând, secundară; la „Actualitatea culturală” exista sigur o politică a apărării unor fenomene și a unor cărți și oameni importanți în România și care stăteau sub o presiune politică puternică și, uneori, cu efecte mari. „Actualitatea culturală românească” ținea seama exact de context, de contextul celor care ne ascultă, al scriitorilor și al publicului.”
Europa Liberă: Cum ai fi definit tu scopul acestei emisiuni?
Gelu Ionescu: „Scopul emisiunii acesteia era să încurajeze tot ceea ce însemnează studiu sau artă de valoare și artă de valoare care are și semnele unei independențe politice sau ale unei forme de protest mascate sau mai evidente de protest politic.”
Europa Liberă: Ce ecouri aveați din România, iarăși vorbim până în decembrie ’89, când lucrurile se schimbă? ...
Gelu Ionescu: „Ecourile erau foarte mari și le cunoșteam, pentru că eu ascultasem până în ’82, când am plecat, zeci și zeci de evenimente. Știam cât e de ascultată „Actualitatea culturală românească” de către toată lumea, nu numai de scriitori și de artiști. Era o emisiune foarte ascultată, pentru că era și foarte bine făcută de Virgil și de Monica și pentru că ei spuneau multe lucruri adevărate. Și bucuria de a auzi niște lucruri adevărate la radio era importantă și într-un anumit fel putea să suplinească tăcerea. Vorbitul de dinafară suplinea tăcerea dinăuntru.”
Europa Liberă: În 1989 încep să cadă regimurile comuniste în celelalte țări est-europene una după alta. Cum s-a reflectat această schimbare în emisiunile voastre culturale?
Gelu Ionescu: „Se reflectau, se vorbea despre aceste schimbări, creând o stare de așteptare. Și se întâmplau niște lucruri, existau niște semne, „Scrisoarea celor 5”, Mircea Dinescu, se auzise de Brașov...”
Europa Liberă: Vine momentul Timișoara. La ce te-ai gândit, ce-ai crezut că o să se întâmple?
Gelu Ionescu: „Deja despre Timișoara știam niște lucruri, nu le știam precis, diverse vești veniseră care erau uneori contradictorii, dar, în același timp, credeam că regimul va reuși să le înăbușe.”
Europa Liberă: Deci, căderea regimului Ceaușescu în România a fost o surpriză?
Gelu Ionescu: „A fost o surpriză, pentru mine a fost o surpriză destul de mare, pentru că eu am fost convins (mă înșelam!) că Securitatea îl apără și va fi solidară cu el ca expresie a politicii lui până la sfârșit. Eu mă înșelam, de fapt, mă înșelam, pentru că era pe dos. Securitatea a știut la timpul potrivit să scape de el, pentru că în mod evident că în lagărul socialist se schimbau lucrurile foarte violent și pentru că preferau să aibă putere și fără Ceaușescu. Și au și avut puterea multă vreme și au putut să facă – ei sau emanațiile lor –, să facă o politică ale cărei urmări se văd și astăzi. Au căpătat o țară aproape pe gratis.”
Europa Liberă: Care a fost rolul intelectualității în această lungă perioadă de tranziție?
Gelu Ionescu: „În mod evident, unii intelectuali au devenit foarte combativi în lupta politică și dintre cei mai buni s-au implicat, mulți s-au implicat, iar alții au rămas în expectativă, dar opoziție n-a existat.”
Europa Liberă: După decembrie 1989, deci după căderea comunismului, cât de repede s-au deschis emisiunile culturale, de exemplu, pentru publicul din România? Cât de repede ați început să aveți direct contact cu cei despre care...
Gelu Ionescu: „Păi asta a fost una dintre problemele importante că radioul nu mai era – ca să zic așa – tribuna unor lucruri spuse împotriva presiunii politice, ci devenea o tribună în care oamenii își manifestau părerile și opțiunile direct și fără teamă. Dispăruse frica. Și atunci, în mod evident că a trebuit să avem colaboratori din țară, care să spună direct lucrurile. Noi le deduceam, le aflam cu întârziere, le duceam, e adevărat că le popularizam, dar ele erau venite cu întârziere, cum era și normal. Și cu prudență.
Acum oamenii trebuiau să vorbească direct și atunci am început să iau colaboratori din țară, mai tineri, cred că Ion Bogdan Lefter, Cristian Teodorescu au fost dintre cei importanți, de la Mihai Zamfir am cerut o emisiune, după aceea, la un moment dat, Mircea Zaciu, care era deja în Occident, a început să facă o cronică literară, pe care am dat-o cu plăcere. Ponderea celor care erau din România a devenit din ce în ce mai mare în „Actualitatea culturală românească”, adică în „Actualitatea românească” în general. De aceea a și fost nevoie să plece cineva imediat la București și să transmită direct; cred că Munteanu a fost primul, Hurezeanu...”
Europa Liberă: Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu?
Gelu Ionescu: „Da, ei au fost primii...”
Europa Liberă: Cum s-a schimbat scopul emisiunilor?
Gelu Ionescu: „Exista, până în ‘89 a existat o anumită doză de subversivitate și de aluzivitate care combina, pe de o parte, optica progresului, pe de altă parte, combătea dogmatismul sau presiunea grupurilor literare ostile libertății și care erau în slujba politicii oficiale, erau sistematic criticate. După ’89, lucrurile se făceau..., opțiunea politică era inclusă și liberă, că nu mai era nevoie de aluzivitate și din partea noastră și, evident, din partea celor din țară care veneau.”
Facebook Forum