Linkuri accesibilitate

Primele imagini cu incidentul dintre drona americană și avioanele rusești de luptă deasupra Mării Negre


Primele imagini cu incidentul dintre drona americană și avioanele rusești de luptă deasupra Mării Negre
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:21 0:00

Primele imagini cu incidentul dintre drona americană și avioanele rusești de luptă deasupra Mării Negre

Armata americană a publicat imagini cu incidentul dintre drona MQ-9 Reaper și avioanele rusești de luptă care a avut loc marți deasupra Mării Negre.

Filmarea surprinde momentele în care un avion Suhoi rusesc aruncă combustibil peste dronă, în tentativa de o intercepta, în timpul zborului de marți de deasupra Mării Negre.

EUCOM, comandamentul european al armatei americane, a publicat înregistrarea video care arată că de dronă se apropie un avion de vânătoare rusesc Suhoi SU-27.

Pe măsură ce se apropie, avionul aruncă combustibilul, în tentativa de a intercepta drona americană.

Comunicatul oficial al Armatei SUA spune că imediat după acest moment, avionul intră în coliziune cu drona MQ-9, iar camera de luat vederi a acesteia nu mai filmează, timp de aproximativ 60 de secunde.

„Un avion de vânătoare rusesc Suhoi SU-27 trece pe deasupra unui MQ-9 al Forțelor Aeriene americane în timp ce eliberează combustibil. În timp ce Su-27 trece pe deasupra MQ-9, întrerupe și transmisia video”, descriu americanii imaginile.

„Se poate vedea elicea MQ-9 a Forțelor Aeriene ale SUA, care rămâne intactă”.

În alt fragment al înregistrării, un avion rusesc se apropie din nou şi deversează din nou carburant.

Înregistrarea video a dronei este apoi întreruptă, în timp ce avionul rusesc intră în coliziune cu drona, îi avariază elicea şi obligă forţele americane să o scufunde în Marea Neagră.

În timpul coborârii dronei în dronă, operatorii au şters de la distanţă software-ul sensibil al dronei, au declarat doi oficiali pentru CNN, reducând astfel riscul ca materiale secrete să ajungă pe mâna inamicului după prăbuşirea în apă.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional american de Securitate de la Casa Albă, John Kirby, a declarat miercuri că Statele Unite nu au recuperat drona şi că „nu este sigur” că Statele Unite o vor putea recupera.

Moscova a anunţat că va încerca să recupereze epava dronei.

Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, a declarat că Moscova consideră că incidentul este o provocare și a subliniat că „așa cum vedem noi, aeronavele americane nu au nicio treabă să se afle în apropierea graniței ruse”.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG